Raportul dintre fapta persoanei fizice
237
Apoi, normele care reglementează nemijlocit răspunderea civilă, din cadrul Capitolului II din Legea sănătăţii - Răspunderea civilă a furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale şi medicamente - al Titlului XVI, se referă, în esenţă, la două tipuri de răspundere a persoanei juridice: o răspundere pentru lucruri şi una pentru fapte ale persoanelor fizice. Intră în prima categorie răspunderea civilă a persoanei juridice pentru infecţiile nosocomiale, pentru defectele cunoscute ale dispozitivelor sanitare şi aparaturii medicale şi cea pentru folosirea materialelor sanitare, a dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi sanitare după expirarea perioadei de garanţie sau a termenului de valabilitate - art. 655 alin. (1 ), iar în a doua categorie, răspunderea pentru „prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta" - art. 655 alin. (2) şi cea pentru „prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacienţilor, generate de nerespectarea reglementărilor interne ale unităţii sanitare" - art. 656 din Legea sănătăţii.
Normele nu sunt sistematizate, astfel că includ la răspunderea pentru lucruri şi pe aceea pentru infecţiile nosocomiale ( care nu este propriu-zis o răspundere pentru lucruri, ci una pentru fapta persoanei), după cum răspunderea pentru fapte ale persoanelor este tratată atât în art. 655 din Legea sănătăţii, cât şi în art. 656, pentru ca în art. 657 să se revină asupra răspunderii pentru viciile ascunse ale lucrurilor. În egală măsură, referirea la solidaritate din art. 655
alin. (2) nu este de natură să excludă răspunderea persoanei fizice în celelalte ipoteze, în măsura în care se poate constata şi vinovăţia ei, după cum nici referirea la categoria „angajaţilor" nu este exactă, de vreme ce în cadrul unităţilor medicale pot funcţiona atât salariaţi (,,angajaţi", probabil), cât şi persoane care îşi desfăşoară
activitatea în cadrul altor tipuri de contracte ( convenţii civile) sau chiar în cadrul unor raporturi între alte persoane ( cum sunt rezidenţii în perioada diferitelor stagii de specializare, efectuate în alte unităţi medicale decât acelea cu care au încheiat contractul de muncă).
Cu toate acestea, dacă o atare „distribuire" a normelor este supusă vreunui criteriu, el nu poate fi decât acela care desparte răspunderea obiectivă de aceea subiectivă: numai astfel putem înţelege asocierea, în art. 655, a răspunderii pentru „prejudiciile
23 8 Răspunderea penală a persoanei juridice în cazurile de ma/praxis
produse de personalul medical angajat" cu cea pentru lucruri, ca fonne ale unei răspunderi obiective.
Unite cu prevederea din art. 166 alin. (2) referitoare la spitale, potrivit căreia acestea răspund pentru „calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nosocomiale, precum şi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienţilor" (s.m.; din nou, norme nesistematizate, care reiau, prin dispoziţii cu caracter special, reguli similare consacrate cu caracter general), aceste reguli conturează intenţia legiuitorului de a institui o răspundere civilă proprie, obiectivă, cu titlu de garant, a persoanei juridice furnizoare de servicii medicale pentru prejudiciile rezultând din actul medical.
Soluţiile jurisprudenţiale confirmă această concluzie: ,,Reglementarea specială care este art. 168 alin. (2) ( din Legea sănătăţii; actualmente art. 166 - n.a.) trimite în completare la legea civilă, respectiv art. 1 OOO alin. (3) C.civ., care fundamentează natura juridică răspunderii comitentului pentru fapta prepusului în funcţiile încredinţate, ceea ce în speţă are aplicabilitate şi în raporturile dintre medic şi unitatea sanitară unde acesta îşi desfăşoară activitatea. Desigur că o independenţă funcţională în exercitarea profesiei există în ceea ce priveşte activitatea medicului, dar acest aspect nu schimbă cu nimic existenţa obligaţiei de răspundere pentru fapta altuia, a cărei instituire are la bază ideea de acoperire a prejudiciilor cauzate prin exercitarea anumitor activităţi unor terţi de bună-credinţă şi care în acest mod sunt puşi la adăpostul riscului de insolvabilitate pe care îl reprezintă persoana fizică responsabilă