de producerea pagubei. Chiar dacă interpretarea art. 1000 alin. (3) C.civ. este făcută într-un mod care se îndepărtează de raţiunea pentru care a fost creată răspunderea pentru fapta altuia, totuşi în anul 2006 legiuitorul a intervenit în mod expres prin Legea nr. 95/2006 reglementând în mod expres raporturile dintre unitatea medicală, medic şi pacient, stipulând expres că spitalul răspunde pentru prejudiciile cauzate pacienţilor. Acest text nu mai este susceptibil de niciun fel de interpretare contrară, în funcţie de vreun raport de prepuşenie care presupune o mai mare sau mai mică independenţă a medicului în exercitarea profesiei, astfel încât
Raportul dintre fapta persoanei fizice
239
instanţa a apreciat că răspunderea Spitalului Clinic D., în calitate de parte responsabilă civilmente, este evidentă" 1 •
Instanţa observă caracterul derogator al fostului art. 168
alin. (2) (actualmente art. 166) din Legea sănătăţii de la dispoziţiile Codului civil privind răspunderea civilă pentru fapta altuia [au acelaşi caracter şi dispoziţiile art. 644 alin. (2) din legea specială, dar instanţa a omis să se raporteze şi la aceste texte]; totodată, instanţa identifică şi raţiunea specială a acestor dispoziţii, care fac din răspunderea spitalului o răspundere a garantului. Instanţa este, însă, şi în acest caz, reticentă în a atribui răspunderii reglementate de Legea sănătăţii caracterul unei răspunderi speciale pentru fapta altuia, considerând-o o „transpunere" a dispoziţiilor din Codul civil. Separat însă de aceste calificări, instanţa face o aplicaţie aproape întocmai a teoriei pe care tocmai am expus-o: constată că, independent de existenţa unui raport de prepuşenie ( ceea ce pe mine mă îndreptăţeşte să o consider o formă specială de răspundere, şi nu una a comitentului), subzistă răspunderea spitalului
„pentru a pune la adăpostul riscului de insolvabilitate pe care îl reprezintă persoana fizică responsabilă de producerea pagubei"
( ceea ce pe mine m-a dus la concluzia că răspunderea este una întemeiată exclusiv pe ideea de garanţie).
Abordări similare jurisprudenţei se regăsesc şi în doctrină: trecând în revistă susţinerile teoretice dinainte de adoptarea Legii sănătăţii, care identificau un raport de prepuşenie între medic şi unitatea sanitară, al cărui specific ar consta într-un „grad mai redus al subordonării" dedus din independenţa profesională a medicului, un autor conchide că, după intrarea în vigoare a Legii sănătăţii, răspunderea solidară a unităţii sanitare cu acela care, în exercitarea actului medical, a produs în mod culpabil un prejudiciu, este o
„răspundere specială, reglementată de art. 168 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 (actualmente art. 166 - n.a.), pentru cazul special al spitalelor, şi de art. 644 alin. (2) (actualmente art. 655 - n.a.), 1 Trib. Bucureşti, Secţia a II-a penală, decizia penală nr. 540/2009, astfel cum este analizată în decizia penală nr. 1 54/20 1 O a C.A. Bucureşti, Secţia I penală, care, sub aspectul discutat, a menţinut considerentele tribunalului, nepublicată.
