









Capitolul I
Actul medical, o faptă intenţionată justificată
I. Când mergi la medic, doare
2. Medicul îşi exercită o obligaţie, întrucât are dreptul să o facă
3. Consimţământul pacientului (pasivitatea cadrului medical faţă
de refuzul pacientului de a primi îngrijiri medicale sau de a fi supus unui anumit act medical; actul medical exercitat în contra voinţei pacientului)
Secţiunea 1. Când mergi la medic, doare
Instituirea unor reguli specifice răspunderii profesionale în general are ca temei, ca premisă, existenţa unei activităţi cu caracter riscant; acest tip de răspundere există în considerarea aşa-numitului risc de activitate.
Activitatea din domeniul medical implică, însă, mai mult decât acest risc de activitate; actul medical se concretizează, de cele mai multe ori, într-o vătămare corporală asupra pacientului sau cel puţin o suferinţă fizică, fie şi de o minimă intensitate, provocată
acestuia.
Aproape orice act medical, de la cel mai complex până la cel mai simplu, produce suferinţe fizice sau chiar leziuni corporale. De exemplu, orice intervenţie chirurgicală - fie ea o banală incizie ori extirparea unui organ - constituie o vătămare corporală; ea este produsă pacientului în considerarea beneficiului pe care o atare intervenţie îl aduce sănătăţii lui. La fel, chiar şi o simplă examinare, în cadrul activităţii de diagnostic, activitate care nu duce ea însăşi la vindecare, poate produce suferinţe fizice ( de exemplu, majoritatea investigaţiilor invazive, cum ar fi bronhoscopiile,


















