Despre exercitarea acţiunii penale şi civile
261
cu deplină capacitate de exerciţiu, plângerea prealabilă poate fi formulată numai de el sau de către persoana pe care o mandatează
special în acest scop.
De la aceste reguli Codul penal instituie, prin art. 157 alin. ( 4) şi (5), două excepţii:
Prima excepţie are în vedere situaţia incapabililor sau a celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă în cazul cărora acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu - art. 157 alin. (4) C.pen. Este obligaţia organului de urmărire penală să evalueze, pe de o parte, situaţia incapabilului şi, pe de altă parte, pasivitatea reprezentantului ori ocrotitorului său legal şi să aprecieze dacă
decide să exercite acţiunea penală.
Cred că în cazul malpraxisului decizia organului de urmărire penală de a proceda din oficiu la cercetarea cazului, în lipsa plângerii, ar trebui să fie guvernată de două criterii.
Primul criteriu îl constituie gravitatea în concret a faptei. În aprecierea acesteia desigur că se pot avea în vedere şi urmările asupra sănătăţii incapabilului; dar determinante pentru decizia de a acţiona ex ofjicio în speţele de malpraxis mi se par, mai degrabă
decât gravitatea urmărilor, gravitatea culpei (a formei de vinovăţie) şi cea rezultând din modul de comitere a faptei; iată de ce: Întâi, pentru că procesul penal, chiar dacă are şi o componentă
reparatorie, are în special o menire preventivă şi inhibitoare; cu precădere în cazul conduitelor culpabile, el trebuie să fie un indicator pentru fermitatea reacţiei statale faţă de faptele neglijente cu potenţial vătămător pentru integritatea corporală şi sănătatea persoanelor. Apoi, pentru că făptuitorul cadru medical nu este modelul în considerarea căruia excepţia de care ne ocupăm a fost instituită; norma de excepţie are în principal menirea de a proteja victima faţă
de faptele prejudiciabile comise de persoana care o reprezintă sau o ocroteşte sau de a preveni conflictul de interese în care această persoană s-ar putea afla la luarea deciziei de a formula plângerea. Aceste ipoteze nu epuizează scopul normei, dar sunt principalele ei raţiuni; or, rareori cadrul medical se va afla în această raţiune a normei.
Al doilea criteriu pentru decizia de a acţiona din oficiu ar trebui să fie situaţia în concret a victimei: dacă ea, deşi juridic ocrotită, este de facto lipsită de orice sprijin legal ( cum este cazul persoanelor
