am arătat că identificarea standardului profesional realizează şi condiţia „trebuia să prevadă" în cazul culpei simple1 •
Aşadar, dacă în evoluţia cazului survine o complicaţie, o reacţie necunoscută în cadrul comunităţii ştiinţifice ( care nu este avută în vedere la elaborarea ghidurilor, a protocoalelor, a procedurilor, care nu este menţionată în lucrările de specialitate etc.), atunci nu se va putea reţine nici obligaţia medicului de a avea o anumită conduită şi nici că
el trebuia să fi prevăzut acea consecinţă; astfel că medicul va fi apărat de răspundere, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală sau, în ultimă instanţă, pentru că fapta este comisă fără vinovăţie.
Spre exemplu, o instanţă a reţinut că, faţă de datele cunoscute specialiştilor la momentul efectuării intervenţiei, ,,tratamentul ( . . . ) este clasic, oportun şi utilizat curent în medicina generală; înainte de 1961 (când avusese loc actul medical - n.a.) niciun incident nu era cunoscut, astfel încât corpul medical nu era prevenit cu privire la niciun fel de risc terapeutic ( . . . ) practicianul nu putea preveni o reacţie care rămâne încă inexplicabilă" 2.
Sunt frecvente în practică asimilările artificiale, în care situaţii care îşi găsesc corecta rezolvare pe tărâmul vinovăţiei se confundă
cu cazul fortuit: ,,Judecătorul de cameră preliminară consideră că
pentru a exclude culpa medicală este necesar a fi îndeplinite condiţiile cazului fortuit, respectiv decesul pacientei să fi survenit în urma unei afecţiuni imprevizibile, a unei afecţiuni care nu putea fi descoperită de medic, raportat la criteriul subiectiv, respectiv la pregătire profesională. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară consideră că pentru a fi în prezenţa cazului fortuit este necesar ca afecţiunea de care suferea persoana vătămată, şi din cauza căreia a decedat, să nu poată fi descoperită în urma analizării cu conştiinciozitate a tuturor datelor medicale deţinute de intimată" 3•
1 Supra, Titlul II, Capitolul I, Secţiunea a 4-a, § 1 .
2 Jurisprudenţă civilă a Curţii de Casaţie franceze, apud D. Malicier,
A. Miras, P. Feuglet, P. Faivre, La responsabilite medicale. Donneesactuelles, ed. a 2-a, Editions ESKA, Paris, 1 999, p. 133.
3 JCP de Ia Judecătoria sectorului I Bucureşti, încheierea din 25 februarie 20 1 6, nepublicată (prin care a admis plângerea împotriva unei soluţii de clasare şi a dispus începerea judecăţii sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă).
258
Cauze justificative şi de neimputabilitate
În realitate, nu există niciun motiv pentru care condiţiile
„trebuia şi putea să prevadă" să nu fie suficiente pentru rezolvarea corectă a răspunderii cadrului medical, dacă sunt corespunzător aplicate şi dacă se identifică corect modelul abstract al agentului şi standardul profesional relevant.
Reamintesc că în capitolul precedent am arătat şi ipoteze în care greşit se recurge la instituţia cazului fortuit în locul celei privind starea de necesitate.
Titlul V
Un pic de procedură (penală, desigur)
Problemele de drept procesual nu sunt tocmai în tema acestei cărţi, dar scopul cărţii este să folosească în organizarea demersului judiciar, de aceea cred că merită să mă refer la acele chestiuni de procedură care decurg din analiza de drept substanţial. Altfel spus, cred că buna înţelegere a problemelor de drept substanţial ale acestei forme de răspundere profesională are o înrâurire şi asupra modului în care se aplică dispoziţiile de procedură penală.
Mă voi referi aici la câteva dintre condiţiile speciale privind exercitarea acţiunii penale şi a celei civile în cadrul procesului penal (primul capitol), apoi la unele probleme pe care le-am observat în practică legate de stabilirea cadrului procesual în diferitele faze ale dosarului (al doilea capitol). În final, tot după
cum le-am observat în practică, câteva probleme legate de mijloacele de probă (capitolul al treilea).
