Capitolul III
Cazul fortuit
Titlul privind cauzele justificative şi de neimputabilitate nu poate face abstracţie de dispoziţiile privind cazul fortuit, întrucât instituţia este, aparent, uşor de asociat cu concepte precum alea terapeutic, complicaţii necunoscute, reacţii adverse nesemnalate sau alte concepte similare, desemnând situaţii în care practicienii se grăbesc să recurgă la normele ce instituie această cauză de neimputabilitate.
Potrivit art. 31 C.pen., fapta nu este imputabilă dacă rezultatul ei este urmarea unei împrejurări cu caracter imprevizibil. Cazul de neimputabilitate se întemeiază pe o imprevizibilitate absolută, care exclude capacitatea de prevedere a oricărei persoane.
Inutilitatea dispoziţiei legale a fost repetat semnalată 1 : caracterul absolut imprevizibil al unei împrejurări (admiţând că ar putea fi dovedit) este irelevant câtă vreme, pe tărâmul vinovăţiei, culpa va fi deja exclusă atunci când se va fi stabilit că făptuitorul nu avea posibilitatea să prevadă rezultatul, fiind astfel inutil a mai verifica dacă acelaşi impediment exista (şi) pentru alte persoane.
Separat de aceasta, în cazul faptelor asociate malpraxisului trebuie observat şi un alt motiv pentru care este greu de acceptat că dispoziţiile privind cazul fortuit ar fi aplicabile.
Astfel, analizând infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, am arătat că identificarea unui anume standard profesional este o situaţie premisă în latura obiectivă a infracţiunii (în lipsa căruia nu se poate identifica o greşeală profesională şi, ca atare, fapta nu este prevăzută de legea penală/; tot cu acea ocazie 1 F. Streteanu, op. cit., p. 595; F. Streteanu, D. Niţu, op. cit., p. 462; L. Lefterache, op. cit., p. 248.
2 Supra, Titlul II, Capitolul I, Secţiunea a 3-a.
Cazul fortuit
257