Un pic de procedură (penală, desigur)
Înţeleg, pe de o parte, disconfortul profesionistului când se vede informat că este suspect şi, pe de altă parte, temerea organului de urmărire penală că ar putea formula o acuzaţie care finalmente să
nu fie întemeiată. Ambele sunt însă minore prin raportare, pe de o parte, la situaţia profesionistului inculpat şi trimis în judecată fără
ca în cea mai mare parte a timpului în care se desfăşurase investigaţia care a dus la aceasta să fi fost deranjat cu vreo acuzaţie şi, pe de altă parte, la situaţia organului de urmărire penală care, din acest motiv, îşi vede excluse probele administrate cu încălcarea dreptului la apărare.
În concluzie, faza in rem a urmăririi penale ar trebui limitată
strict la strângerea indiciilor privind cauza medicală ( a morţii sau a vătămării corporale ori a unei alte urmări, în funcţie de conţinutul infracţiunii cercetate) şi conduita profesională care, în abstract, ar fi trebuit abordată de cadrul medical.
Apariţia oricăror suspiciuni, fie şi din simpla evaluare cu caracter nespecializat efectuată de către organul judiciar, cu privire la nerespectarea acestor standarde profesionale ar trebui să ducă la declanşarea fazei in personam a urmăririi penale.
În etapa in rem se vor putea desfăşura activităţi precum consultarea unor înscrisuri medicale privitoare la subiectul pasiv, cercetarea la faţa locului, consultarea unor surse publice (internet, cărţi de specialitate) pentru conturarea sumară a criteriilor conduitei medicale adecvate sau efectuarea unor constatări medico-legale (acestea din urmă, cu obiective care să nu fie de natura unei expertize - cum vom vedea mai departe 1 că greşit se întâmplă în practică).
Secţiunea a 2-a. Formularea completă a acuzaţiei
şi stabilirea obiectului judecăţii
Stabilirea conduitei ideale şi compararea ei cu cea din cauză, identificarea greşelilor prin raportare la standardul profesional -
1 Infra, Capitoul III, Secţiunea 1.
Cadrul procesual - limite, obligaţii ale organelor judiciare