277
am arătat că astfel se stabileşte, în latura obiectivă, elementul material al faptei 1•
În plan procesual, omisiunea de a stabili acest standard echivalează cu omisiunea de a identifica însăşi fapta cercetată, respectiv de a stabili care este conduita care face obiectul acuzaţiei; această
imposibilitate de a determina acuzaţia propriu-zisă înseamnă imposibilitatea stabilirii obiectului judecăţii - chestiune de o importanţă
covârşitoare peste care judecătorii de cameră preliminară încă mai
. �2
trec cu mare uşurmţa .
Precizările sunt necesare pentru că jurisprudenţa noastră abundă
de aproximări de tipul „a procedat greşit" - fără a se menţiona şi cum ar fi fost corect, ,,a acţionat neglijent" - fără a se arăta ce măsuri de prevedere a încălcat inculpatul, ,,a nesocotit standardele impuse de lucrările de specialitate" - fără a se arăta care sunt aceste standarde.
Spre exemplu: medicul aplică pacientului, la cabinetul său particular, nişte proceduri pentru tratarea unor dureri lombare, respectiv infiltraţii locale (injecţii), însă durerile persistă şi se agravează, ca urmare pacientul se internează la spital; acolo decedează la scurt timp din cauza unei infecţii; instanţa reţine că
există în mod cert o legătură de cauzalitate între tratamentul prescris şi aplicat de inculpat (infiltraţiile la nivelul coloanei) şi deces, acesta având drept cauză „insuficienţa organică multiplă
survenită în evoluţia unei fasceite necrozante cu streptococ grup A, cel mai probabil consecinţa unei necroze fisulare aseptice, complicaţie locală survenită post injecţie intramusculară (intrafesieră) cu diclofenac, suprainfectată secundar, la un organism cu deprimare imunitară, consecinţa tratamentului cu dexametazonă efectuat anterior şi cel mai probabil purtător de streptococ grup A". După
ce descrie amănunţit parcursul medical al victimei, arătând manevrele medicale de la cabinet şi de la spital precum şi simptomele pacientului, instanţa de fond conchide: ,,Apreciind starea de fapt 1 Supra, Titlul II, Capitolul I, Secţiunea 1 , § 1 .
2 Cu privire la caracterul imprecis al acuzaţiei ca viciu al actului de sesizare, a se vedea I. Kuglay, Restituirea cauzei la parchet pentru neregularitatea rechizitoriului, în CDP nr. 1/20 1 8, p. 3 1 -43.
