Prin impactul pe care taţii îl au asupra acestor paşi, ei influen
ţează pe termen lung atât copilul, cât şi cursul întregii familii. Laînceput, ei sunt „ceilalţi" şi sunt cei care introduc schimbarea. Eisunt cei care-i încurajează pe copii să cuteze să iasă din portul lorsigur şi să treacă graniţa. Taţii sunt cei care le dau copiilor curaj,siguranţă şi încredere în sine. În copii va fi astfel înrădăcinată
puterea de a aborda problemele şi forţa de a nu se lăsa doborâţi.
Taţii sunt o parte indispensabilă a copilăriei timpurii care seaseamănă cu un roman palpitant de aventuri. În el este vorbadespre încredere, despre drepturi individuale şi reguli de grup.
Este vorba despre răni din trecut, despre drepturi teritoriale, despre iubire, creativitate, loialitate, război şi pace. Despre cum serezolvă conflictele.
Este o eroare să credem că e vorba „doar" despre nişte copiimici şi despre lumea lor cea „mică". Ceea ce învăţăm în copilărianoastră timpurie poate deveni, în cele din urmă, cultura în caretrăim, consensul fundamental între indivizi sau se poate transpune chiar în trăsături naţionale. Cu toţii am trăit-o şi, împreună
cu copiii noştri, o trăim din nou: copilăria timpurie este una dintre puţinele surse autentice de informaţie despre noi înşine.
Multumiri
Doresc să le mulţumesc nu doar tinerilor taţi, ascultători ORF aiemisiunii „Thema", ci şi celorlalte figuri paterne (indiferent degen), care au fost precursorii acestei cărţi: lui Hans Zimprich,fondatorul în 1992 al secţiei de psihosomatică neonatologică,lui Thomas Fischer, următorul director al clinicii, lui MargareteMaurer, asistenta-şefă a clinicii care mi-a sprijinit întotdeauna munca mea acolo. Le mulţumesc psihologelor ChristineSonn-Rankl şi Veronika Strunz, colegelor şi acum succesoarelor mele Susanne Meznik, Astrid Ladurner-Mittnik şi IreneKlinger-Pannhofer. Cu toate mi-a făcut o deosebită plăcere să
