Ceea ce pentru mame pare să fie clar ca lumina zilei şi singuracale imaginabilă din punct de vedere logic, pentru taţi nu estela fel. Din punctul lor de vedere şi la fel de clar ca lumina zilei,există şi alte posibilităţi. În faţa ochilor le plutesc adesea soluţiifundamental diferite.
Uneori poate avea sens şi poate fi chiar plăcut dacă reuşim să
ne lăsăm în voia unor astfel de soluţii paterne alternative. Toată
lumea poate profita de o astfel de situaţie, cu condiţia ca punctulde vedere al mamei să-şi găsească şi el locul.
De exemplu, în cazul de mai sus, soluţia a fost aceea de a-ipreda tatălui proiectul „Paznicii somnului părinţilor în weekend".
El s-a ocupat de organizarea, discutarea şi planificarea împreună
cu copiii a noului program de weekend. Au copiii idei desprecum şi-ar putea organiza singuri dimineaţa? Poate că i-ar ajutasă aibă un mic dejun sub formă de bufet pregătit de cu seară? Caree ierarhia copiilor între ei? Şi, bineînţeles, trebuie şi un plan „încaz de catastrofă". De la nişte copii cu vârste cuprinse între treişi zece ani ne putem aştepta să se descurce singuri în casă într-ooarecare măsură.
Acolo unde părinţii au perspective diferite, se ascunde înprincipiu o mare comoară. Acest lucru este valabil în special încazul deciziilor pe care părinţii trebuie să le ia cu privire la copil.
Discuţii legate de întrebarea „Care dintre cei doi are în principiu dreptate?" sau „Care dintre ei reuşeşte să-şi impună mai binevoinţa?" sunt lipsite de sens şi nu sunt de niciun folos.
Dacă ţinem cont de faptul că fiecare părinte este reprezentantul unei faţete a copilului, de aici reiese că există o opiniedin perspectiva mamei şi o opinie din perspectiva tatălui. Doarcă fiecare dintre ei deţine doar o jumătate din harta unde esteascunsă comoara.
Dacă luăm în considerare şi regulile de joc din primul an deviaţă, am putea observa în plus că, în prima jumătate de an, harta
Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
mamei e puţin mai mare, iar în a doua jumătate de an, cea a tatălui e uşor mai mare. După primul an, hărţile lor devin egale.
Pentru a putea găsi comoara, cele două jumătăţi de hartă trebuie puse laolaltă. întrebarea care ne poate oferi ajutor este următoarea: ,, Cum vezi tu, ca tată, lucrurile?", ,, Cum vezi tu, ca mamă,lucrurile?" Astfel, fiecăruia i se deschide o altă perspectivă.
Părinţii îşi pot adresa lor înşişi întrebarea magică sau şi-o potpune între ei: ,, Cum facem?" Uneori e suficientă schimbarea unorlucruri mărunte pentru a putea găsi soluţii comune. Ar putea fioare supuse modificărilor nişte condiţii mai concrete, ca de exemplu durata sau unele momente? Există anumite măsuri suplimentare pe care celălalt le-ar putea accepta? Şi în ce condiţii un lucrudevine acceptabil pentru ambii părinţi?
Din experienţa mea, părinţii care negociază în acest fel întreei reuşesc să ajungă surprinzător de des şi foarte exact la ceea ceeste cu adevărat bine pentru copil.
Şi asta este întocmai ceea ce-şi doresc atât tata, cât şi mama.
