108
„Noul val" în cinematografia românească
fost pe jumătate comerciale. Pe bună dreptate, ei voiau să facă
un film care să aibă succes de public. Eu, pe de altă parte, aş
fi vrut ca filmul să aibă şi ceva personal. Dacă vrei, ce este personal în filmul ăsta e furia mea faţă de mitocănia şi violenţa în care trăim. Furia în faţa faptului că personaje care iniţial erau la marginea societăţii au ajuns acum în planul întâi şi au devenit modele comportamentale. Asta aş fi vrut eu să reiasă din film, nu am vrut neapărat un portret al unei generaţii. Multe dintre lucrurile din Furia au fost convenite cu producătorul, în încercarea de a face un film interesant, puţin personal, dar şi comercial, un mic blockbuster românesc. Şi Furia a avut peste 60.000 de spectatori, ceea ce acum, probabil, e mai greu de obţinut.
Cum ţi se pare acum debutul tău?
Experienţa cu Furia mi-a fost foarte utilă. Eu văd toate aceste etape ca nişte experienţe necesare: trebuie să acumulezi, să
faci un prim film important pentru cariera ta şi astfel să înveţi multe lucruri care te vor ajuta la următorul. Imediat ce am terminat Furia, l-am pus deoparte, nu m-am mai gândit la el, l-am băgat în sertăraş şi am început să mă gândesc la următoarele proiecte; la fel procedez acum cu al doilea film al meu, Hârtia va fi albastră. Furia a fost o experienţă foarte bună, deşi au fost multe lucruri care m-au nemulţumit după ce am văzut filmul şi din care am învăţat. Sper că în noul meu film nu am repetat greşelile din Furia. Dintre lucrurile reuşite din lungmetrajul de debut, aş aminti colaborarea cu actorii principali şi atmosfera bună de la filmare. Pe Dragoş Bucur şi pe Andi Vasluianu i-am folosit şi în Hârtia va fi albastră. Am învăţat multe şi din lucrul cu Vivi, care avea deja o mare experienţă, făcuse peste 50 de filme până atunci. Repet, important este să mergi
' © MediaPro Pictures
Dragoş Bucur şi Dorina Chiriac
în Furia
mai departe, să acumulezi nişte experienţe şi să înveţi şi din greşeli, şi din părţile bune ale primului film.
Nu crezi că ai fost prea dur cu eroii tăi, cărora strigătul de disperaredin final nu le acordă, practic, nici o şansă?
Eu nu cred că un cineast ar trebui să ofere soluţii sau să dea speranţe. El trebuie să exprime un anumit punct de vedere asupra unui fenomen sau asupra vieţii în ansamblu, nu să aibă
un rol curativ sau didactic. În momentul în care devine didactic, demersul său artistic e lipsit de valoare, după părerea mea. Şi nu asta mi-am propus. Eu mi-am spus punctul de vedere şi am încercat să îl spun cât mai bine şi mai puternic, ca orice creator care vrea să dea un pumn în stomac spectatorului, să-l atingă
mai întâi la viscere şi după aia la intelect. Eu cred că ăsta e drumul firesc.
