Vă invit, aşadar, să faceţi cunoştinţă cu 12 regizori din prima linie a noii cinematografii româneşti.
Mihai FULGER
Nae Caranfil
Născut la 7 septembrie 1960, în Bucureşti. Absolvă Institutul de Artă Teatrală
şi Cinematografică Bucureşti (IATC), secţia Regie film, în 1984. Între 1984-1985, este asistent de regie la Studiourile Cinematografice Buftea, pentru a se dedica apoi teatrului; regizează mai multe spectacole în Bucureşti şi în Piatra Neamţ. În 1988, părăseşte România şi se stabileşte la Bruxelles, unde participă la Laboratorul Scenariştilor Europeni, condus de cehur Frantisek
„Frank" Daniel. Aici scrie Restul e tăcere, scenariu premiat la Paris în 1995
(,,Grand Prix du Meilleur Scenariste") şi la Los Angeles în 1999 (,,2nd Prize Harley & Merryll lnternational Screenwriting Contest"); proiectul câştigă
în 2005 concursul organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), iar filmările încep în vara lui 2006. Revine în România în 1990, ca redactor la săptămânalul „Caţavencu"; în anii următori, mai publică sporadic diverse articole în presa autohtonă. În 1991, pleacă la Paris, unde obţine prin concurs o subvenţie de la CNC-ul francez, pentru proiectul de coproducţie franco-română Duminici cu bilet de voie, devenit ulterior f pericoloso sporgersi. Filmul, cu premiera mondială la Cannes în 1993, obţine premii importante la festivalurile din Bratislava (Slovacia), La Baule şi Montpellier (Franţa). Al doilea lungmetraj, Asfalt Tango (1995), o nouă coproducţie franco-română, are premiera mondială la Festivalul Filmului Francofon de la Namur (Belgia). Urmează o coproducţie Franţa-Italia, Do/ce far niente (1998), prezentată în competiţie la Karlovy Vary (Cehia) şi câştigătoare a unui premiu pentru cel mai bun scenariu la Namur (Belgia). Cel mai recent film de până acum este coproducţia româno-franceză Filantropica (2002), un mare succes de public în ţară, cu numeroase premii naţionale, dar şi internaţionale: Mons (Belgia), Paris, Wiesbaden (Germania), Montreal (Canada), Bratislava (Slovacia), Newport Beach (SUA) şi Atena (Grecia).
Semnează scenariile tuturor filmelor sale; cel al Filantropicii a apărut în format electronic la Editura LiterNet. Ocazional, are scurte apariţii actoriceşti în filmele altora (Cornel Diaconu, Gheorghe Vitanidis), dar şi în ale sale (cântă My Way, cunoscutul hit al lui Frank Sinatra, în Filantropica); compune muzică pentru f pericoloso sporgersi şi Asfalt Tango.
Talentele trăiesc
în sălbăticie
Ai terminat IATC-ul acum 22 de ani şi, în acest timp, ai realizat
doar patru lungmetraje (printre care o coproducţie fără finanţare
autohtonă). De ce este aşa de greu să faci film în România, mai
ales atunci când valoarea îţi este recunoscută şi atestată, prin
premii naţionale # internaţionale?
Nu mi se pare nici mai greu, nici mai uşor, de făcut film în România decât în alte părţi. E doar altfel ... Valoarea nu reprezintă o monedă de schimb, pentru că jocul este controlat de către persoane care nu cred decât în propria lor valoare. Criteriile obţinerii unei finanţări sau ale unei intrări în producţie n-au nimic în comun cu şansele de succes sau cu calitatea intimă a produsului finit. Filmele româneşti sunt, prin decizie politică şi economică, dezastre financiare. Un mare succes de
