8
„Noul val" în cinematografia românească
public, cum a fost Filantropica, a recuperat, din exploatarea sa în sălile de cinema, cam 15% din costul său de producţie!
Cam puţin, nu? Dar mecanismul de exploatare a filmelor şi de recuperare a banilor este astfel conceput încât „riscul" unui oarece profit pentru producătorul independent este ZERO. În acest mediu anticoncurenţial, în care filmul nu aduce bani, ci doar consumă, jocurile de interese se manifestă predilect în zona planului de finanţare: ce sume circulă, pe unde trec, cum pot fi transferate dintr-o parte în alta, de la un film la altul, cu ce comisioane, dacă sunt bani publici - şi sunt! -, cum poate fi amânată returnarea lor şi multe asemenea inginerii care, de-a lungul timpului, au dus la situaţii groteşti, precum aceea a opririi unei importante coproducţii franco-române, cu suport Eurimages, la o lună după începerea filmărilor, pentru că banii
„intraseră în pământ", şi a reluării ei, doi ani mai târziu, cu un alt regizor şi un scenariu radical modificat, în încercarea disperată de a duce la capăt nu un film (filmul era deja condamnat. .. ), ci un raport financiar de încheiere a producţiei. Astfel încât a face un film în România de azi devine o problemă NU
de valoare artistică a proiectului, de potenţial succes comercial, de interes naţional, de prestigiu internaţional sau de orientare festivalieră - să fim serioşi! -, devine o simplă problemă de
cash flow. În ceea ce mă priveşte, filmele mele de până acum au fost, toate, coproducţii cu Franţa şi au fost iniţiate acolo, astfel încât nu m-am izbit direct de dificultăţile enunţate mai sus, ci de altele, specifice fraţilor noştri de gintă latină.
Tatăl tău (criticul de film Tudor Caranfil) # mediul în care ai crescut te-au influenţat în alegerea unei cariere cinematografice?
Evident. Ca orice copil, am tins spre fructul interzis. Aveam un tată critic de cinema, care vedea trei filme pe zi, iar eu aveam
