„Noul val" în cinematografia românească
Antoine de Clermont-Tonnerre. Acesta cumpărase drepturile de ecranizare a romanului şi căuta un cineast îndeajuns de abil pentru a transforma o proză intens literaturizantă şi speculativ-intelectuală într-o seducătoare comedie în costume.
E pericoloso sporgersi l-a convins că eu aş fi acela. Am pornit la scrierea scenariului cu prudenţă şi oarecum reticent, ajungând treptat să mă implic atât de mult în voiajul lui Stendhal prin Italia anului 1816, încât să transform această „comandă"
într-unul dintre cele mai personale filme ale mele. Un „film de autor" de 5 milioane de dolari: ce trufanda! L-am făcut, am coordonat o megaechipă de producţie de la Cinecitta, am filmat în peisaje care-ţi tăiau respiraţia, am lucrat cu vedete interna
ţionale, am supeivizat înregistrarea unei muzici divine de Nicola Piovani, cu o întreagă orchestră simfonică adusă în studio ...
Iar la sfârşit am plătit şi preţul: indiferenţă cvasitotală. Marile festivaluri au refuzat filmul, considerându-l prea mainstream.
Criticii francezi au strâmbat din nas, iritaţi, probabil, de ideea demitizării unui pilon al culturii lor naţionale, făcută de un român! Publicul nici n-a ajuns să afle că filmul există. În România însă, filmul s-ar fi putut bucura de un anume succes, printr-o lansare modestă, dar inteligentă. Independenţa Film, companie care livrează film european la noi, a cumpărat Do/ce far niente la pachet, împreună cu alte zece pelicule, de la distribuitorul internaţional, şi l-a lăsat câţiva ani să zacă în cutii. Nu ştiu nici până în ziua de azi ce 1-a făcut pe Antoine Bagnaninchi, patronul Independenţei, să desconsidere superior orice ocazie de a scoate filmul pe piaţă, inclusiv aceea de a profita de succesul Filantropicii, în 2002. Un public deja fidelizat ar fi fost cu siguranţă curios să afle cum arată „un film de Nae Caranfil"
făcut „afară". Independenţa Film a rămas însă independentă
până la capăt, a refuzat să facă concesii acestui tip de curiozitate
Mara Nicolescu, Gheorghe Dinică,
Mircea Diaconu şi Viorica Vodă în Filantropica
ieftină, n-a considerat oportun ca filmul european al unui regizor român să fie văzut şi în România. Şi, la urmă, pentru a se
spăla pe mâini, a aruncat pisica în curtea postului HBO, pentru
patru difuzări la ore de minimă audienţă.
Filantropica, cel mai recent lungmetraj al tău, a avut un număr record de spectatori pentru România postcomunistă (peste 113.000),a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale şi a fost propusde ţara noastră pentru a ne reprezenta f n cursa pentru Oscar. Şi totuşi,au trecut patru ani de la acest mare succes, de public şi de critică,iar tu nu ai mai semnat nici un film între timp. Cum este posibil?
Habar n-am. Poate că a intervenit o nevoie intimă de pauză,
de stat un pic şi privit în jur la o lume care se schimbă spectaculos cu fiecare secundă. Sau poate, pur şi simplu, mi-a lipsit
un brânci. În general, scenariile şi filmele mele s-au născut
1 6
„Noul val" în cinematografia românească
