grimase, ci fiinţe din carne şi sânge, pline de viaţă şi de contradicţii. Lucrândcâţiva ani în teatru, Nae Caranfil şi-a perfecţionat capacitatea de a lucracu actorii. Mulţi dintre ei reuşesc, în comediile lui, unele dintre cele maibune roluri ale carierei lor cinematografice: Mircea Diaconu în Asfalt Tangoşi Gheorghe Dinică în Filantropica sunt două exemple elocvente.
Spiritul ludic şi ironia fină însoţesc mereu filmele regizorului care îlrecunoaşte drept maestru pe Billy Wilder. Cineast-cinefil, el îmbogăţeştetextura umorului său prin referinţe la cineaşti şi pelicule de cinematecă.
După parodierea lui Alain Resnais în scurtmetrajul studenţesc Frumos eîn septembrie la Veneţia şi modelul celor trei variante de povestire preluatdin Rashâmon-ul lui Kurosawa în f pericoloso sporgersi, pasiunea refeririila alte filme devine chiar nucleu narativ în proiectul la care lucrează acum,Restul e tăcere.
Spre deosebire de mulţi cineaşti de pe meleagurile noastre, Nae Caranfil nu se sfieşte să recunoască importanţa succesului de public. El a reuşit,de altfel, o performanţă notabilă cu Filantropica, comedia despre moravuri „de tranziţie", care a reuşit în 2002 să redeştepte interesul publiculuinostru pentru filmul românesc, după o lungă perioadă de indiferenţă. Reu
şita cineastului se datorează, desigur, calităţii sale de a scrie poveşti interesante şi replici memorabile, flerului său de a-şi alege colaboratorii, dar şiînţelegerii unui principiu simplu: autorul trebuie să considere publicul lafel de inteligent ca el.
Dana DUMA
T h o m a s C i u l e i
Născut la 12 august 1965, în Bucureşti. În 1979, se stabileşte la New York.
Între 1983-1985, urmează secţia Fotografie din cadrul School of Visual Arts(New York). Între 1990-2000, studiază filmul documentar la Miinchen şiNew York. În 1992, realizează documentarul Ca o pasăre pe gard, filmatîntr-un sat bănăţean care s-a golit treptat, singurii locuitori rămaşi fiindbătrânii care aşteaptă, cu bagajele făcute, chemarea copiilor. Gra,tian (1995)îl are ca erou pe Graţian Florea, pe care oamenii dintr-un sat bihorean îlconsideră un priculici de lup (vârcolac). Filmul este distins cu Premiul criticilor germani la „Duisburg Filmweek", Menţiunea „Joris lvens" la „Cinemadu reel" (Paris), Premiul oraşului Miinchen şi Premiul pentru interpretareacreativă a unui mit (Estonia); este difuzat de posturile ARTE, ZDF, 3SAT şiTVR. Nebunia capetelor (1997), documentar cu şi despre artista Lena Constante, fostă deţinută politică în timpul regimului comunist, primeşte Premiulpentru artă contemporană al Fundaţiei Saros. Coproducţia româno-germană
Asta e (2001 ), ajunsă pe marile ecrane din România în 2004, este portretula trei generaţii de locuitori ai Deltei Dunării. Filmul a fost prezentat în peste50 de festivaluri internaţionale (printre care Berlin şi Rotterdam), precumşi la Muzeul de Artă Modernă din New York. Dintre premiile obţinute:
,,Măslina de Aur" la Festivalul Internaţional de Film Documentar din Kalamata (Grecia), Marele premiu al juriului la Belfort (Franţa) şi la IBC Amsterdam, Premiul pentru cel mai bun documentar la „Cinema dei popoli" dinFlorenţa (Italia) şi o menţiune specială la „Les ecrans documentaires" dinParis. Prin firma sa Europolis Film, produce documentare (de AlexandraGulea şi Andreas Boim) şi filme de ficţiune (serialul Hacker, semnat deAlexandra Gulea şi Stere Gulea, sau un scurtmetraj de Igor Cobileanski).
Este şi director de imagine la filmele Alexandrei Gulea. Pregăteşte Basa(cunoscut iniţial ca Podul de fior,), un documentar de lungmetraj despreBasarabia, cofinanţat de CNC, şi o comedie.
Documentarul ca autoportret
Cum ai ajuns la film?
Eu am vrut dintotdeauna să fac film, dar, când am terminat şcoala la 18 ani, în SUA, m-am gândit că ar fi bine să am mai multă
experienţă de viaţă. Înainte de a povesti prin filme, am vrut să-mi adun nişte materiale pe care să le povestesc, dar şi să-mi şcolesc ochiul, pentru a şti cum s-o fac cel mai bine. Atunci am urmat doi ani Fotografia la School of Visual Arts din New York.
Apoi am lucrat vreo cinci ani în construcţii, am fost şofer, am vândut pomi de Crăciun .. . Aşa am cunoscut foarte multă lume simplă şi cred că o mare parte din simpatia mea pentru oameni simpli, ba chiar de la marginea societăţii, se trage de acolo.
Ce Îţi trebuie ca să fii un bun regizor documentarist?
Cred că trebuie să vrei să povesteşti viaţa unor oameni care sunt în viaţă. Oameni care există, nu personaje create de tine.
