18
„Noul val" în cinematografia românească
Dintre filmele pe care le-ai realizat până acum, care îţi este cel mai
apropiat şi de ce?
Mi-e imposibil să răspund. E pericoloso sporgersi e cel mai personal şi mi-a dat cele mai mari satisfacţii imediate. Do/ce far
niente a fost o mare experienţă şi mi se pare şi azi, la opt ani după premieră, un film de o mare subtilitate. Şi, indiferent de destinul său relativ trist, ,,a brilliant piece of storytelling". Filantropica mi-a oferit mari bucurii la filmare, mi-a întărit radical încrederea în mine şi mi-a adus cei mai mulţi fani. Probabil, cel mai puţin apropiat îmi este Asfalt Tango: născut cu greu, crescut cu imperfecţiuni. Aşteptări mari şi primire amestecată.
Scenariu stufos şi regie ezitantă. Aici, Charlotte Rampling rămâne amintirea cea mai luminoasă.
Un caz rar de consecvenţă
Nae Caranfil este, în cinematograful românesc, un caz rar de consecvenţă.
De la debutul cu f pericoloso sporgersi , trecând prin Asfalt Tango şi până
la Filantropica, el şi-a confirmat capacitatea de a povesti interesant şi cu umor; în doze mai mici, umorul există şi în coproducţia franco-italiană
Do/ce far niente.
De ce ar fi „un caz rar de consecvenţă" cel numit de Charlotte Rampling, vedeta sa din Asfalt Tango, ,,un Woody Allen din Est"? Pentru că umorul inteligent şi verva replicilor - constante ale peliculelor sale - l-au ajutat să cucerească de partea sa publicul şi critica. Adevărul este că el a rămas consecvent apărătorul unui anume tip de cinema, ,,comedia nobilă, care foloseşte elementul comic pentru a sonda în adâncimea naturii umane".
Trebuie să recunoaştem că filmele sale aparţin acestei specii şi că, dincolo de savoarea dialogurilor şi extravaganţa situaţiilor, comediile lui Nae Caranfil câştigă ataşamentul publicului şi graţie reliefului aparte al personajelor.
Acestea nu sunt niciodată caricaturi compuse dintr-un arsenal redus de
Nae Caranfil
19
