1 04
„Noul val" în cinematografia românească
Nu, nu le-am mai văzut de vreo zece ani. Am avut o încercare la un moment dat cu Tudor Lucaciu, operatorul cu care lucrez, am vrut să vedem primul film pe care l-am făcut împreună în anul I. El avea pe atunci de făcut un exerciţiu pentru Imagine, pe când noi, cei de la Regie, n-aveam din primul semestru, dar, fiind prieteni, m-am gândit să profit de ocazia asta. Aşa am făcut un filmuleţ care, la vremea aia, a fost destul de bine primit în f acuitate şi a ajuns la festivalul de film studenţesc din Potsdam-Babelsberg. Ne-am zis să-l revedem ca distracţie, dar ne-a îngheţat imediat zâmbetul pe buze, ne-am dat seama că e foarte prost şi putem să-l aruncăm la gunoi. Atunci ne-am hotărât să
nu ne mai uităm la filmele din Institut. De fapt, am revăzut recent unul singur, documentarul meu de anul II, despre Ion I. Brătianu,
Şi ei sunt ai noştri (1992). L-am revăzut pentru că a fost la TIFF
acum doi ani.
Şi ţi-a mai plăcut?
Da, filmul avea unele calităţi şi încă am râs văzându-l, pentru că personajul în sine era savuros. Am avut foarte mult material, m-am ţinut patru luni de zile după tip, iar el credea că îi fac un fel de campanie electorală pentru Primărie. Filmul e totuşi puţin prea lung, dar eram la vârsta la care mi-era greu să tai, plângeam după fiecare cadru.
După facultate, ai continuat cu documentarele, ai făcut trei filme
cu Fundaţia Arte Vizuale .. . Te-a atras în mod special documentarul
sau ai făcut-o din lipsă de opţiuni?
Nu, m-a atras să fac documentar chiar din facultate. În anul II, chiar dacă am avut ca temă documentarul, mulţi colegi au făcut un fel de docu-dramă, cu ficţiune şi mizanscene . . . Mie chiar mi-a plăcut să fac documentar, mi se pare un gen care îţi oferă
