― Şi cum decizi tu ce este bine sau rău pentru omenire în ansamblu?
― Exact aici este problema, domnule, spuse Daneel. Teoretic, Legea Zero era soluţia problemelor noastre. În practică însă, nu puteam decide niciodată. O fiinţă umană este concretă. Rănirea unei persoane poate fi evaluată şi judecată. Omenirea este o abstracţie. Cum să lucrezi cu ea?
― Nu ştiu, spuse Trevize.
― Stai spuse Pelorat. Ai putea transforma omenirea într-un singur organism. Gaia.
― Asta am încercat să fac, domnule. Am condus fondarea Gaiei. Dacă omenirea ar putea fi transformată într-un singur organism, ar deveni un obiect concret, cu care s-ar putea lucra. Totuşi, crearea unui superorganism nu a fost chiar aşa de uşoară pe cât mă aşteptasem. În primul rând, nu se putea face decât dacă oamenii preţuiau superorganismul mai mult decât propriul lor ego, şi a trebuit să găsesc un tipar mental care să permită acest lucru. Asta a fost cu mult timp înainte de a mă gândi la Legile Roboticii.
― Deci Gaianii sunt roboţi. Am bănuit asta de la început.
― În acest caz, bănuiala dumneavoastră este greşită, domnule. Sunt fiinţe umane, dar în creierele lor a fost puternic inoculat echivalentul Legilor Roboticii. Ei trebuie să preţuiască viaţa, să o preţuiască cu adevărat... Şi, chiar şi după ce acest lucru a fost realizat, a rămas o fisură puternică. Un superorganism constând doar din fiinţe umane este instabil. Nu poate fi format. Trebuiesc adăugate alte animale... apoi plante... apoi lumea anorganică. Cel mai mic superorganism cu adevărat stabil este o întreagă lume, o lume suficient de mare şi de complexă pentru a avea o ecologie durabilă. A fost nevoie de mult timp pentru a înţelege asta, şi de-abia în ultimul secol Gaia a fost pe deplin constituită; acum este gata să se îndrepte spre Galaxia... dar va fi nevoie de o perioadă îndelungată. Poate că drumul rămas este totuşi mai scurt decât cel parcurs până acum, din moment ce cunoaştem regulile.
― Ai avut nevoie de mine pentru a lua decizia în locul tău. Este adevărat, Daneel?
― Da, domnule. Legile Roboticii nu ne-ar permite nici mie, nici Gaiei, să luăm o decizie care să rişte evoluţia în rău a omenirii. Şi, între timp, acum cinci secole, când se părea că nu voi descoperi niciodată metodele pentru a depăşi dificultăţile care-mi stăteau în calea spre definitivarea Gaiei, mi-am îndreptat atenţia spre o a doua variantă, şi am ajutat la naşterea şi dezvoltarea ştiinţei psihoistoriei.
― Trebuia să-mi fi imaginat, murmură Trevize. Ştii, Daneel, încep să cred că într-adevăr ai o vechime de douăzeci de mii de ani.
― Mulţumesc, domnule.
― Ia stai puţin, spuse Pelorat. Cred că încep să întrezăresc ceva. Tu însuţi faci parte din Gaia, Daneel? Aşa ai aflat despre câinii din Aurora? Prin Bliss?
― Într-un fel aveţi dreptate, domnule, spuse Daneel. Sunt asociat cu Gaia, deşi nu fac parte din ea.
Trevize ridică sprâncenele:
― Semeni cu Comporellon, lumea pe care am vizitat-o imediat după ce am părăsit Gaia. Aceasta insistă că nu face parte din Confederaţia Fundaţiei, ci este doar asociată cu ea.
Daneel aprobă cu o mişcare lentă a capului:
― Cred că analogia este pertinentă, domnule. Pot, ca asociat al Gaiei, lua cunoştinţă de tot ceea ce conştientizează Gaia... prin persoana lui Bliss, de exemplu. Însă Gaia nu poate deveni conştientă de ceea ce conştientizez eu, astfel încât îmi păstrez libertatea de mişcare. Această libertate de mişcare îmi este necesară până când va fi formată Galaxia.
Trevize privi lung robotul, preţ de o clipă, apoi spuse:
― Şi, conştientizând prin Bliss, ai influenţat după bunul plac întâmplările petrecute în călătoria noastră?
Daneel emise un oftat ciudat, aproape omenesc:
― N-am putut face prea mult, domnule. Întotdeauna sunt reţinut de Legile Roboticii... Şi totuşi, am uşurat presiunea care apăsa mintea lui Bliss, luând asupra mea un pic din excesul de responsabilitate. Astfel încât a reuşit să acţioneze în cazul lupilor de pe Aurora şi Spaţianului de pe Solaria cu mai mare promptitudine şi cu mai puţine efecte negative asupra ei. În plus, am influenţat femeia de pe Comporellon ― ca şi pe cea de pe Noul Pământ ― prin Bliss, ca să aibă un sentiment favorabil faţă de dumneavoastră, şi să vă puteţi astfel continua călătoria.
Trevize zâmbi, aproape trist:
― Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu era meritul meu.
Daneel acceptă remarca, dar respinse subestimarea jalnică a lui Trevize:
― Dimpotrivă, domnule, dumneavoastră aţi avut un merit important. Fiecare dintre cele două femei v-au privit de la bun început cu un ochi favorabil. Eu nu am făcut decât să amplific atât cât puteam impulsul deja prezent, ţinând cont de stricteţea Legilor Roboticii. Din cauza acestor restrângeri ― şi din cauza altora ― cu foarte mare greutate am reuşit să vă aduc aici, şi doar indirect. În câteva situaţii am fost în mare pericol de a vă pierde.
― Dar acum sunt aici, spuse Trevize. Ce vrei de la mine? Să confirm decizia mea în favoarea Galaxiei?
Faţa lui Daneel, mereu inexpresivă, reuşi de această dată să pară disperată:
― Nu, domnule. Simpla decizie nu mai este acum suficientă. V-am adus aici aşa cum am putut mai bine ţinând cont de situaţia mea actuală, pentru ceva mult mai disperat. Sunt pe moarte.
102
Poate din cauza felului prozaic în care vorbise Daneel; sau poate din cauză că o viaţă lungă de douăzeci de mii de ani făcea ca moartea să nu mai pară o tragedie pentru cineva condamnat să trăiască mai puţin de un procent din acea perioadă; în orice caz, Trevize nu simţi nici un impuls de compasiune:
― Să mori? Ce, o maşină poate muri?
― Îşi poate înceta existenţa, domnule. Folosiţi ce cuvânt doriţi. Sunt bătrân. Nici o creatură conştientă care trăia pe vremea când mi s-a dat pentru prima oară conştiinţă nu mai trăieşte astăzi, fie ea de natură organică sau robotică. Chiar şi eu am discontinuităţi.
― În ce sens?
— Nu există element fizic din mine, domnule, care să nu fi fost înlocuit. Nu o dată, ci de mai multe ori. Chiar şi creierul pozitronic a fost înlocuit de cinci ori. De fiecare dată, conţinutul vechiului creier a fost imprimat în cel nou, până la ultimul pozitron. De fiecare dată, noul creier a căpătat o capacitate şi o complexitate mai mare decât cel vechi, aşa încât s-a făcut loc pentru mai multă memorie, şi s-a dat posibilitatea unor decizii şi acţiuni mai rapide. Dar...
― Dar?
― Cu cât creierul este mai evoluat şi mai complex, cu atât este mai instabil, şi cu atât mai repede se degradează. Creierul meu actual este de o sută de mii de ori mai sensibil decât primul, şi are o capacitate de zece milioane de ori mai mare; dar în timp ce primul meu creier a rezistat peste zece mii de ani, cel actual nu are decât şase sute de ani vechime, şi este fără îndoială bătrân. Fiecare amintire a celor douăzeci de mii de ani este perfect înregistrată. Mecanismul de apelare este perfect. Dar creierul este plin. Capacitatea de a lua decizii este într-un declin rapid; iar capacitatea de a verifica şi a influenţa minţile aflate la distanţe hiperspaţiale este într-un declin şi mai puternic. Şi nici nu pot proiecta un al şaselea creier. O miniaturizare superioară va duce la depăşirea barierei principiului de nedeterminare, iar creşterea complexităţii va duce la o degenerare aproape imediată.
Pelorat părea tulburat şi cuprins de disperare:
― Dar, Daneel, Gaia poate merge mai departe şi fără tine. Acum, după ce Trevize a hotărât să aleagă Galaxia...
― Pur şi simplu, procesul a durat prea mult timp, spuse Daneel la fel de inexpresiv ca întotdeauna. A trebuit să aştept ca Gaia să fie pe deplin formată, în ciuda dificultăţilor neaşteptate care au apărut. În momentul apariţiei unei fiinţe umane ― domnul Trevize ― capabilă să ia decizia crucială, era deja prea târziu. Să nu credeţi, totuşi, că nu am luat măsuri pentru a-mi prelungi durata de viaţă. Încetul cu încetul mi-am redus activităţile, păstrându-mă pentru cazurile urgente. Atunci când nu m-am mai putut baza pe măsurile active pentru a păstra izolarea sistemului Pământ/Lună, am recurs la metode pasive. În câţiva ani, toţi roboţii umaniformi care au lucrat cu mine au fost chemaţi acasă, unul câte unul. Ultima lor datorie a fost să elimine din arhivele planetare toate informaţiile referitoare la Pământ. Fără mine şi colegii mei roboţi, acţionând la deplina capacitate, Gaia va fi lipsită de instrumentele esenţiale pentru a se transforma în Galaxia într-o perioadă scurtă. Lăsată singură, acest proces s-ar putea realiza doar după un număr imens de ani.
― Ştiai toate astea, spuse Trevize, atunci când am luat eu decizia?
