― Eşti de acord cu el? întrebă Trevize.
Pelorat dădu din cap, cu tristeţe:
― Nu chiar. Dar el a spus că în ritmul în care radioactivitatea continua să crească, planeta trebuie să fi devenit complet nelocuibilă la puţină vreme de la efectuarea transferului de populaţie, iar acum probabil că este puternic incandescent, astfel încât nimeni nu se poate apropia de el.
― Prostii, spuse hotărât Trevize. O planetă nu poate deveni radioactivă.
Radioactivitatea ei nu poate creşte.
― Dar Monolee este atât de sigur! Atât de mulţi oameni cu care am vorbit pe diferite lumi sunt în consens în această privinţă ― că Pământul este radioactiv! Cu siguranţă, nu are rost să continuăm.
80
Trevize inspiră adânc, după care vorbi, controlându-şi cu atenţie vocea:
― Prostii, Janov. Nu este adevărat.
― Ei prietene, spuse Pelorat, acum nu trebuie să crezi un anumit lucru doar pentru că
vrei să-l crezi.
― Dorinţele mele nu intervin câtuşi de puţin. Pe fiecare planetă, una după alta, descoperim că informaţiile despre Pământ au fost şterse. Pentru ce să fie şterse dacă nu este nimic de ascuns? Dacă pământul este mort, radioactiv, şi nimeni nu se poate apropia de el, pentru ce să fie ascuns?
― Nu ştiu, Golan.
― Ba da, ştii. Atunci când ne apropiam de Melpomenia, spuneai că povestea cu radioactivitatea ar putea fi a doua metodă. Distrugerea arhivelor pentru a elimina informaţiile precise cu privire la Pământ, zvonul cu radioactivitatea pentru a introduce informaţii false, ambele sunt de natură să descurajeze orice încercare de a găsi Pământul.
Dar noi nu trebuie să ne lăsăm cuprinşi de descurajare.
― De fapt spuse Bliss, după impresia ta de nezdruncinat, steaua din apropiere este soarele Pământului. Atunci, pentru ce să mai facem speculaţii cu privire la radioactivitate?
Ce mai contează? De ce să nu mergem spre steaua învecinată, să verificăm dacă acolo se găseşte Pământul, şi, în acest caz, în ce stare este?
― Pentru că cei de pe Pământ, spuse Trevize, trebuie să fie, în felul lor, extraordinar de puternici. Aş prefera să mă apropii având ceva informaţii despre Pământ şi locuitorii lui.
Deocamdată, din moment ce continui să nu aflu nimic, ar fi periculos să mă apropii de el.
Propunerea mea este să vă las pe voi aici pe Alfa, şi să merg de unul singur. Riscul unei singure vieţi este şi aşa suficient.
― Nu, Golan, spuse Pelorat cu aprindere. Bliss şi copilul ar putea aştepta aici, dar eu trebuie să merg cu tine. Eu caut Pământul încă dinainte de a te naşte tu şi nu pot sta deoparte când capătul drumului este atât de aproape, oricare ar fi pericolele care ne ameninţă.
― Bliss şi copilul nu vor aştepta aici, spuse Bliss. Eu sunt Gaia, iar Gaia te poate apăra, chiar şi împotriva Pământului.
― Sper că ai dreptate, spuse întunecat Trevize, dar Gaia nu a putut împiedica eliminarea primelor amintiri privind rolul Pământului în fondarea ei.
― Acest lucru s-a întâmplat în vremurile de început ale Gaiei, când încă nu era bine organizată, încă nu evoluase. Acum, altfel stau lucrurile.
― Sper că aşa este... Sau ai căpătat cumva informaţii despre Pământ în această
dimineaţă, şi noi nu ştim? Ţi-am cerut să vorbeşti cu una dintre bătrânele de pe aici.
― Şi aşa am făcut.
― Ce ai aflat? întrebă Trevize.
― Nimic despre Pământ. În privinţa asta, vid complet.
― Aha.
― Dar aceşti oameni sunt nişte biotehnologi avansaţi.
― Ce spui?
― Pe această mică insulă, au crescut şi testat nenumărate varietăţi de plante şi animale, şi au construit un echilibru ecologic adecvat, stabil şi autosuficient, în ciuda puţinelor specii cu care au pornit la drum. Au îmbunătăţit viaţa oceanică pe care au găsit-o la sosire, acum câteva mii de ani, crescându-i valoarea nutritivă şi rafinându-i gustul.
Biotehnologia lor a făcut din această lume un corn al abundenţei. Au planuri şi pentru ei înşişi.
― Ce fel de planuri?
― Sunt perfect conştienţi că nu au cum să se extindă în actualele condiţii, spuse Bliss, limitaţi fiind de acest mic petic de pământ, dar visează să devină amfibii.
― Să devină ce?
― Amfibii. Au de gând să-şi dezvolte branhii, pe lângă plămâni. Visează să poată
petrece perioade mari de timp sub apă; să descopere regiuni mai puţin adânci şi să
construiască clădiri pe fundul oceanului. Cea care mi-a vorbit despre aceste lucruri strălucea de entuziasm, dar a recunoscut că acest ţel al Alfanilor este vechi de câteva sute de ani, şi că progresul înregistrat a fost foarte mic, poate chiar inexistent.