Trevize ridică din umeri:
― Multă muncă fizică, probabil.
Era evident că această societate nu punea mare preţ pe etichetă în timpul meselor.
Era un amestec de strigăte, râsete, bufnituri în masă cu căni groase şi incasabile... Femeile erau la fel de zgomotoase şi de vorbăreţe, dar aveau vocea mai ascuţită.
Pelorat se strâmbă, dar Trevize, care acum (cel puţin, pentru o vreme) nu mai avea nici urmă din jena pe care i-o mărturisise lui Hiroko, se simţea relaxat şi bine dispus.
― De fapt, spuse el, există şi o latură bună. Aceşti oameni par să se bucure de viaţă şi au puţine griji, în caz că au. Nu se ocupă decât de vreme, iar hrana este incredibil de abundentă. Trăiesc într-o epocă de aur fără sfârşit.
Trebuise să strige pentru a se face auzit. Pelorat strigă la rândul său:
― Dar este atâta gălăgie!
― Ei sunt obişnuiţi.
― Nu-mi dau seama cum se pot înţelege unul pe altul, în hărmălaia asta.
Firesc, se simţeau derutaţi. Pronunţia ciudată, gramatica arhaică şi ordinea cuvintelor în limba Alfană îi împiedica să înţeleagă ceva, la acest nivel sonor. Pentru ei, era ca şi cum ascultau sunetele dintr-o grădină zoologică aflată în delir.
De-abia după prânz se întâlniră cu Bliss într-o căsuţă mică, pe care Trevize o găsi
deloc diferită de locuinţa lui Hiroko, şi care le fusese repartizată ca locuinţă temporară.
Fallom se afla în a doua cameră, extrem de mulţumită că, în sfârşit, putea rămâne singură
― cel puţin aşa spunea Bliss. Încerca să tragă un pui de somn.
Pelorat privi deschiderea din perete care ţinea loc de uşă, şi spuse, mirat:
― Aici este foarte putină intimitate. Cum se poate vorbi liber?
― Te asigur, spuse Trevize, că după ce vom trage bariera de pânză peste uşă, nu vom fi deranjaţi. Pânza face această locuinţă impenetrabilă, prin forţa convenţiilor sociale.
Pelorat privi ferestrele înalte, deschise:
― Putem fi auziţi.
― Nu este neapărat necesar să strigăm. Alfanii nu vor trage cu urechea. Chiar şi atunci când se aflau dincolo de ferestrele sălii de mese, când am luat micul dejun, păstrau o distanţă respectuoasă.
Bliss zâmbi:
― Ai învăţat atât de multe despre obiceiurile Alfane în timpul pe care l-ai petrecut cu micuţa şi simpatica Hiroko, şi ai căpătat o atât de mare încredere în respectul lor pentru intimitate! Ce s-a întâmplat?
― Dacă ai remarcat că neuronii mei au suferit o schimbare în bine, spuse Trevize, şi poţi ghici motivul, te rog să-mi laşi mintea în pace.
― Gaia nu se va atinge de mintea ta în nici o împrejurare, cu excepţia celor în care te afli în pericol de moarte, şi ştii foarte bine de ce. Totuşi, nu sunt oarbă. Pot simţi ce s-a întâmplat, de la un kilometru depărtare. Acesta este obiceiul tău invariabil în călătoriile spaţiale, dragul meu prieten? Se pare că eşti erotomaniac.
― Erotomaniac? Haide, Bliss. De două ori în toată călătoria. De două ori!
― Nu am fost decât pe două lumi pe care să se afle femele umane funcţionale. Două
din două, şi pe fiecare nu am stat decât câteva ore.
― Îţi dai seama că pe Comporellon nu avusesem de ales.
― Într-adevăr. Îmi aduc aminte cum arăta.
Câteva momente, Bliss se scutură de râs. Apoi reluă:
― Totuşi, nu cred că Hiroko te-a ţinut, neajutorat, în strânsoarea ei puternică, sau că
şi-a impus voinţa irezistibilă asupra corpului tău care, se zbătea să scape.
― Bineînţeles că nu. Am fost perfect de acord. Totuşi, trebuie să recunosc că sugestia a venit din partea ei.
Pelorat spuse, cu o urmă de invidie în voce:
― Aşa ţi se întâmplă mereu, Golan?
― Desigur, Pel, spuse Bliss. Femeile sunt irezistibil atrase de el.
― Mi-aş dori eu, spuse Trevize, dar nu este aşa. Şi, de fapt, chiar mă bucur... am alte lucruri de făcut în viaţă. Totuşi, în cazul acesta am fost irezistibil. La urma urmelor, Hiroko şi ceilalţi văd pentru prima oară oameni veniţi de pe o altă lume. Avea convingerea ―
excitantă pentru ea ― că aş fi diferit de ceilalţi Alfani, fie anatomic, fie din punct de vedere al tehnicii. Cel puţin, aşa am tras eu concluzia, din câteva remarci întâmplătoare. Sărmana!
Mă tem că a fost dezamăgită.