― Computerul nu dă nici un fel de informaţii despre planete, în afară de numărul şi de dimensiunea lor.
― Oh, făcu dezamăgit Pelorat.
― Nu există motiv pentru care să fii dezamăgit, spuse Trevize. Nici una dintre lumile Spaţiene nu apărea în computer. Informaţiile despre Alfa sunt minime. Aceste lucruri sunt ascunse în mod deliberat, şi dacă despre Sora stelei Alfa nu se cunoaşte aproape nimic, am putea considera asta ca pe un semn bun.
― Deci, spuse Bliss pe un ton practic, planul tău este următorul: vizitezi Sora şi, dacă nu obţii nimic, te întorci pe Alfa.
― Da. Şi de data aceasta, când vom ateriza din nou pe Noul Pământ, vom fi pregătiţi. Vom cerceta cu meticulozitate întreaga insulă înainte de aterizare şi, Bliss, aştept de la tine să te foloseşti de capacităţile mentale pentru a ecrana...
În acel moment Far Star se hurducă de parcă ar fi fost cuprinsă de un sughiţ. Trevize strigă jumătate furios, jumătate perplex:
― Cine umblă la comenzi?
Şi chiar în momentul în care punea întrebarea, ştiu foarte bine cine era vinovatul.
95
Fallom, la consola computerului, era complet absorbită. Mâinile ei mici, cu degete lungi, erau larg desfăcute pentru a se încadra în conturul uşor strălucitor al palmelor de pe pupitru, şi părură că se afundă în el, chiar dacă acesta era, evident, dur şi lunecos.
Îl văzuse de multe ori pe Trevize ţinând mâinile astfel, şi nu îl văzuse făcând mai mult decât atât. Din punctul ei de vedere, aşa se putea controla nava.
Atunci când avusese ocazia, Fallom îl văzuse pe Trevize închizând ochii; îi închise şi ea acum. După un moment sau două, auzi parcă o voce slabă, îndepărtată ― îndepărtată, dar răsunându-i în cap, prin (îşi dădu vag seama) lobii-transductori. Aceştia erau mai importanţi chiar decât mâinile. Se strădui să înţeleagă cuvintele.
Instrucţiuni, spuneau acestea, aproape rugător. Care sunt instrucţiunile dumneavoastră?
Fallom nu spuse nimic. Nu-l văzuse niciodată pe Trevize spunând ceva computerului ― dar ştia ce dorea, din toată inima. Dorea să se întoarcă pe Solaria, la imensitatea reconfortantă a locuinţei, la Jemby... Jemby... Jemby...
Dorea să meargă acolo şi, gândindu-se la lumea pe care o iubea, şi-o imagină vizibilă pe ecran, aşa cum văzuse şi alte lumi, pe care nu le dorea. Deschise ochii şi îi fixă pe ecran, dorind ca acolo să se afle o altă lume decât acest Pământ odios. Apoi, privind lumea vizibilă pe ecran, şi-o imagină ca fiind Solaria. Ura această Galaxie goală în care fusese introdusă împotriva voinţei ei. Îi dădură lacrimile, şi nava tremură.
Simţi acel tremurat, şi se clătină puţin.
Apoi auzi paşi răsunând afară, pe coridor şi, când deschise ochii, imaginea fu ocupată de faţa lui Trevize, desfigurată. Acesta îi bloca ecranul, pe care era prezentat tot ceea ce îşi dorea. Trevize striga ceva, dar ea nu îi acordă atenţie. El o luase de pe Solaria omorându-l pe Bander, şi el îi împiedica întoarcerea gândindu-se mereu doar la Pământ. Acum nu mai avea de gând să îl asculte.
Avea să ducă nava înapoi pe Solaria, şi sub intensitatea hotărârii ei, aceasta tremură din nou.
96
Bliss se agăţă disperată de braţul lui Trevize:
― Nu face asta! Nu face asta!
Îl strângea cu putere, trăgându-l înapoi, în timp ce Pelorat, zăpăcit şi împietrit, stătea undeva în spate.
Trevize striga:
― I-aţi mâinile de pe computer!... Bliss, nu-mi sta în cale. Nu vreau să te rănesc.
Bliss spuse cu o voce aproape epuizată:
― Nu fi violent cu copilul. Va trebui să-ţi fac rău ţie... în ciuda tuturor ordinelor.
Ochii lui Trevize se plimbau, sălbatic, între Fallom şi Bliss.
― Atunci ia-o de-acolo, Bliss. Acum!
Bliss îl împinse într-o parte cu o surprinzătoare forţă (pe care o luase, se gândi Trevize după aceea, de la Gaia, probabil).
― Fallom, spuse ea, ridică mâinile.
― Nu, ţipă Fallom. Vreau ca nava să meargă pe Solaria. Vreau să meargă acolo! Acolo!
Arătă cu capul înspre ecran, pentru ca nu cumva să slăbească presiunea mâinilor asupra pupitrului.
Dar Bliss o prinse de umăr şi, când mâinile ei o atinseră, începu să tremure.
Vocea lui Bliss deveni blândă:
― Haide, Fallom, spune computerului să fie la fel ca înainte şi vino cu mine. Vino cu mine.
Mâinile ei mângâiau copilul, care se prăbuşi într-un acces de plâns.
Fallom luă mâinile de pe pupitru. Bliss, prinzând-o de subsuoară, o ridică în picioare. O întoarse, strângând-o puternic la piept, lăsând-o să îşi înăbuşe acolo sughiţurile deznădăjduite.
Apoi îi spuse lui Trevize, care stătea încremenit în pragul uşii:
― Dă-te la o parte, Trevize, şi să nu ne atingi atunci când vom trece.
Trevize se dădu repede la o parte.
