― Timp de câteva ore... Înainte de a fi doborâţi de o boală ireversibilă datorată radiaţiei.
― Atunci, Golan, ce facem?
― Ce facem?
Trevize îl privi pe Pelorat cu aceeaşi figură inexpresivă.
― Ştii ce aş vrea să fac? spuse el. V-aş duce ― pe tine, pe Bliss şi copilul ― înapoi pe Gaia, şi v-aş lăsa acolo pentru totdeauna. După care m-aş întoarce pe Terminus, şi aş preda nava. Apoi aş vrea să demisionez din Consiliu, lucru care ar fi de natură să o bucure foarte mult pe Doamna Primar Branno. Apoi aş vrea să trăiesc din pensie şi să las Galaxia să se descurce singură, cum o vrea ea. Nu mă va mai interesa nimic despre Planul Seldon, sau Fundaţie, sau A Doua Fundaţie, sau Gaia. Galaxia este liberă să-şi aleagă drumul propriu. Eu oricum voi muri, ca orice fiinţă umană, de ce să mă intereseze vreun pic ceea ce se va întâmpla după moartea mea?
― Sunt sigur că nu vorbeşti serios, Golan, insistă Pelorat.
Trevize îl fixă o clipă, apoi inspiră adânc:
― Nu, nu vorbesc serios, dar ce mult mi-aş dori să fac exact ceea ce ţi-am spus adineauri!
― Lasă asta. Ce vei face în realitate?
― Ţin nava pe orbită în jurul Pământului, trec peste şocul ăsta, şi mă gândesc la ce fac în continuare. Numai că...
― Da?
Şi Trevize spuse, disperat:
― Ce pot face în continuare? Ce mai este de căutat? Ce mai este de găsit?
CAPITOLUL 20
Lumea vecină
94
TIMP DE PATRU MESE SUCCESIVE, Pelorat şi Bliss se întâlniră cu Trevize doar la masă. În restul timpului, era fie în cabina de pilotaj, fie în propriul său dormitor. Când lua masa, era tăcut. Stătea cu buzele strânse, şi mânca puţin.
La a patra masă, însă, Pelorat avu impresia că ceva din gravitatea obişnuită dispăruse de pe figura lui Trevize. Îşi drese de două ori glasul, ca şi cum era gata de a spune ceva, după care se răzgândi.
În cele din urmă, Trevize ridică privirea spre el şi spuse:
― Da?
― Te-ai... Te-ai gândit, Golan?
― De ce întrebi?
― Pari mai puţin posomorât.
― Nu sunt mai puţin posomorât, dar într-adevăr, m-am gândit. Intens.
― Putem afla şi noi la ce te-ai gândit? întrebă Pelorat.
Trevize aruncă o privire scurtă în direcţia lui Bliss. Ea se uita cu încăpăţânare în propria farfurie, păstrând o linişte prudentă, ca şi cum era sigură că Pelorat va merge mai departe decât ar putea ea în acest moment delicat.
― Şi tu eşti curioasă, Bliss? întrebă Trevize.
Ea ridică o clipă ochii:
― Da. Desigur.
Fallom lovi veselă cu piciorul în masă, şi spuse:
― Am găsit Pământul?
Bliss o strânse de umăr. Trevize nu îi acordă atenţie.
― Trebuie să începem cu un fapt incontestabil, spuse el. Informaţiile referitoare la Pământ au fost eliminate de pe toate lumile. Asta e de natură să ne conducă la o concluzie inevitabilă. Se ascunde ceva care se află pe Pământ. Şi totuşi, prin observaţie directă, descoperim că Pământul este radioactiv, deci orice s-ar afla pe el este ascuns în mod automat. Nimeni nu poate ateriza pe suprafaţa lui şi, de la distanţa asta, când suntem foarte aproape de limita magnetosferei şi nu îndrăznim să ne apropiem mai mult, nu putem descoperi nimic.
― Eşti sigur? întrebă încet Bliss.
― Am petrecut mult timp la computer, analizând Pământul în toate modurile. Nu este nimic de găsit. Mai mult, simt că nu este nimic. Atunci, pentru ce au fost înlăturate toate datele despre Pământ? Cu siguranţă, ceea ce trebuie ascuns este disimulat într-un mod mai eficient decât îşi poate imagina cineva, şi nu este nevoie de oameni pentru a proteja acest tezaur preţios.
― Este posibil, spuse Pelorat, să fi fost într-adevăr ceva de ascuns pe Pământ, într-o perioadă când încă nu devenise atât de radioactiv încât să interzică accesul vizitatorilor. Pământenii s-au temut probabil ca cineva ar putea ateriza şi descoperi acel nu-ştiu-ce. Atunci a încercat Pământul să elimine informaţiile referitoare la el însuşi. Ce avem acum nu este decât un vestigiu al acelei perioade nesigure.
― Nu, spuse Trevize, nu cred. Eliminarea informaţiilor din Biblioteca Imperială a Trantorului pare să fi avut loc recent.
Se întoarse deodată spre Bliss:
― Am dreptate?
Bliss spuse, pe un ton neutru:
