― Dar Jemby s-a oprit. Din cauză că Bander... s-a oprit şi el. Aşa cred.
― De ce spui asta? o întrebă Bliss.
― M-am gândit. Bander activa toţi roboţii, iar dacă Jemby s-a oprit, ca şi ceilalţi roboţi, trebuie sa se fi oprit şi Bander. Nu-i aşa?
Bliss rămase tăcută.
― Dar atunci când mă veţi duce înapoi pe Solaria, spuse Fallom, îl voi activa pe Jemby, apoi restul roboţilor, şi voi fi din nou fericită.
Plângea cu suspine.
― Nu eşti fericită cu noi, Fallom? o întrebă Bliss. Nici măcar un pic? Din când în când?
Fallom ridică din podea faţa brăzdată de lacrimi şi o privi pe Bliss. Scutură din cap şi spuse cu voce tremurândă:
― Îl vreau pe Jemby.
Plină de compasiune, Bliss o cuprinse în braţe:
― Of, Fallom, ce mult aş dori să vă pot aduce din nou împreună, pe tine şi pe Jemby!
Îşi dădu deodată seama că şi ea plângea.
92
Pelorat intră şi le găsi în această poziţie. Se opri şi spuse:
― Ce s-a întâmplat?
Bliss se desprinse şi cotrobăi după o bucată de ţesătură cu care să îşi şteargă lacrimile. Dădu din cap, şi Pelorat spuse deodată, cu o îngrijorare crescută:
― Dar ce s-a întâmplat?
― Fallom, odihneşte-te puţin, spuse Bliss. Am să mă gândesc la ceva care să-ţi amelioreze situaţia. Ţine minte... Te iubesc la fel cum te iubea şi Jemby.
Îl prinse pe Pelorat de cot şi se grăbi să îl scoată afară din cameră, spunând:
― Nu-i nimic, Pel... Nimic.
― Este Fallom, nu-i aşa? Îi este dor de Jemby.
― Teribil. Şi nu putem face nimic. Îi pot spune că o iubesc... şi o iubesc sincer. Cum să nu iubeşti un copil atât de inteligent şi de blând?... Fantastic de inteligent. Trevize crede că este prea inteligent. Ştii, ea l-a văzut deja pe Bander... sau, mai degrabă, i-a vizionat imaginea holografică. Amintirea lui însă nu o afectează; este foarte rece şi prozaică atunci când vorbeşte despre el, iar eu o înţeleg. Nu îi unea decât faptul că Bander era proprietarul moşiei, şi ea trebuia să îi succeadă. Nici un fel de altă relaţie.
― Fallom înţelege că Bander i-a fost tată?
― Mamă. Dacă suntem de acord că Fallom trebuie considerată femeie, atunci putem spune la fel şi despre Bander.
― Nu contează, Bliss dragă. Fallom îşi dă seama că Bander i-a fost părinte?
― Nu ştiu dacă ar înţelege. Ar putea, desigur, dar nu a dat nici un semn in această direcţie. Oricum, Pel, a putut să deducă faptul că Bander este mort, deoarece şi-a dat seama că dezactivarea lui Jemby trebuie să fie rezultatul întreruperii alimentării, şi din moment ce Bander furniza energia... Asta mă înfricoşează.
Pelorat spuse gânditor:
― Pentru ce, Bliss? Nu este, la urma urmelor, decât o deducţie logică.
― Acest deces permite încă o deducţie logică. Decesele trebuie să fie foarte rare pe Solaria, cu Spaţienii săi longevivi şi izolaţi. Experienţa morţii naturale trebuie că este limitată pentru fiecare dintre ei, şi probabil absentă la un copil Solarian de vârsta lui Fallom. Dacă Fallom continuă să se gândească la moartea lui Bander, va începe să se întrebe de ce a murit Bander, iar faptul că acest eveniment a avut loc atunci când eram şi noi pe planetă cu siguranţă o va determina să lege cauza de efect.
― Îşi va da seama că noi l-am omorât pe Bander?
― Nu noi l-am omorât pe Bander, Pel. Eu l-am omorât.
― Nu are cum să-şi dea seama.
― Dar va trebui să-i spun. Şi aşa este destul de necăjită din cauza lui Trevize, iar el este evident şeful expediţiei. Ea va considera, în mod firesc, că el a provocat moartea lui Bander, şi cum aş putea permite ca Trevize să suporte pe nedrept aceasta învinuire?
― Dar ce contează, Bliss? Copilul nu simte nimic pentru ta... mama ei. Doar pentru robot, pentru Jemby.
― Dar moartea mamei a însemnat şi moartea robotului. Eram gata să-mi mărturisesc responsabilitatea. Am fost puternic tentată.
― De ce?
― Aşa i-aş fi putut explica în felul meu. Aş fi putut-o calma, să o pregătesc pentru descoperirea acestui fapt, într-o succesiune logică, derulată astfel încât să capete o justificare.
― Dar a existat o justificare. A fost auto-apărare. Toţi am fi putut muri într-o clipă, dacă nu ai fi acţionat tu.
― Asta i-aş fi explicat, dar nu am ştiut cum să i-o spun. Mi-a fost teamă că nu mă va crede.
Pelorat dădu din cap. Spuse, oftând:
