― Numele meu este Golan Trevize, spuse el. Prietenul meu se numeşte Janov Pelorat; femeia este Bliss; iar copilul este Fallom.
― Pe steaua îndepărtată din care venit-aţi, obiceiul este ca bărbaţii să poarte două
nume? Eu mi-s Hiroko, fiica lui Hiroko.
― Şi tatăl tău? interveni deodată Pelorat.
La care Hiroko răspunse cu o ridicare indiferentă din umeri:
― Numele lui, după cum spune mama, este Smool, dar nu are nici o importanţă. Nu îl cunosc.
― Unde sunt ceilalţi? întrebă Trevize. Se pare că eşti singura care ne întâmpină.
― Mulţi bărbaţi au plecat cu bărcile de pescuit, spuse Hiroko. Multe femei îs pe câmp.
Mi-am luat liber aste ultime două zile, şi am avut noroc să văd acest lucru nemaipomenit.
Totuşi, oamenii îs curioşi şi nava trebuie să fi fost zărită atunci când a coborât, chiar de la mare distanţă. Vor veni şi alţii aici, în curând.
― Sunteţi mulţi pe această insulă?
― Peste douăzeci şi cinci de mii, spuse Hiroko cu o mândrie nedisimulată.
― Mai sunt şi alte insule în ocean?
― Alte insule, bunule domn?
Fata părea nedumerită. Trevize consideră că primise un răspuns destul de clar. Acesta era singurul loc de pe întreaga planetă unde locuiau oameni.
― Cum se numeşte lumea voastră? întrebă el.
― Alfa, bunule domn. Fost-am învăţaţi că numele întreg este Alfa Centauri, dacă vă
lămureşte mai mult, însă noi îi spunem doar Alfa şi, vedeţi, este o lume cu faţă frumoasă.
― O lume cum? spuse Trevize întorcându-se interzis spre Pelorat.
― O lume minunată, asta a vrut să spună, îl lămuri Pelorat.
― Într-adevăr, spuse Trevize, cel puţin aici, şi în acest moment.
Ridică privirea spre cerul senin al dimineţii, cu rare zdrenţe de nori.
― Aveţi o zi frumoasă şi însorită, Hiroko, spuse el, dar am impresia că este o situaţie rară pe Alfa.
Hiroko ripostă:
― Avem câte dorim, domnule. Norii pot veni atunci când avem nevoie de ploaie, dar în majoritatea zilelor, ne place să avem cer senin. Este lucru ştiut că un cer limpede şi un vânt liniştit îs de dorit atunci când bărcile de pescuit îs pe mare.
― Deci, Hiroko, semenii tăi pot controla vremea?
― Dacă nu am fi în stare, Domnule Golan Trevize, ploaia ne-ar mura tot timpul.
― Dar cum faceţi asta?
― Nu-s inginer specialist, domnule, nu-ţi pot spune.
― Şi cum se cheamă aiastă insulă pe care trăiţi tu şi semenii tăi? întrebă Trevize trezindu-se prins în capcana Galacticii Clasice (şi întrebându-se cu disperare dacă vorbise corect).
― Insulei noastre paradisiace din mijlocul imensului ocean, îi spunem Noul Pământ, răspunse Hiroko.
La care Trevize şi Pelorat se priviră unul pe altul cu surpriză şi încântare.
76
Nu mai aveau timp să continue cu întrebările în această direcţie. Soseau alţii. Cu zecile. Erau probabil aceia, gândi Trevize, care nu se aflau cu bărcile sau pe câmpuri, şi care avuseseră mult de mers până la navă. Majoritatea soseau pe jos, deşi se puteau observa şi două vehicole terestre ― destul de vechi şi de caraghioase.
Evident, această societate avea un nivel tehnologic scăzut. Cu toate acestea, putea controla vremea.
Se ştia bine că tehnologia nu era obligatoriu un bloc omogen în toate direcţiile; că
lipsa de progres în anumite direcţii nu excludea neapărat un avans considerabil în altele ―
dar, cu siguranţă, acest exemplu nu era edificator.
Dintre cei care priveau acum nava, cel puţin jumătate erau bătrâni; se mai aflau de asemenea trei sau patru copii. În rest, mai multe femei decât bărbaţi. Nici unul nu arăta vreun semn de frică sau de nesiguranţă.
Trevize spuse încet spre Bliss: