― Eraţi mai aproape de Gaia atunci când aţi fost opriţi, spuse Bliss.
― Aşa este, spuse Trevize, dar în opinia mea, Pământul este mai puternic decât Gaia, iar acesta mi se pare un semn bun. Dacă nu suntem opriţi, poate că Pământul nu are nimic împotriva apropierii noastre.
― Sau poate că Pământul nu există, spuse Bliss.
― Vrei să pui pariu, de data asta? întrebă hotărât Trevize.
― După părerea mea, interveni Pelorat, Bliss a vrut să spună că Pământul este radioactiv, aşa cum toată lumea pare să fie de acord, şi nu suntem opriţi de nimeni deoarece pe Pământ nu există viaţă.
― Nu, spuse Trevize cu violenţă. Cred orice s-a spus despre Pământ, în afară de asta. Ne vom apropia, şi vom verifica singuri. Am sentimentul că nu vom fi opriţi.
89
Gigantele gazoase fuseseră lăsate mult în urmă. Imediat după giganta gazoasă cea mai apropiată de soare se afla o centură de asteroizi. (Acea gigantă gazoasă era cea mai mare şi mai masivă, exact aşa cum spuneau legendele.)
În interiorul centurii de asteroizi se aflau patru planete.
Trevize le studie cu atenţie:
― A treia este cea mai mare. Dimensiunile sunt adecvate, la fel şi distanţa faţă de soare. Ar putea fi locuibilă.
Pelorat prinse o urmă de incertitudine în cuvintele lui Trevize.
― Are atmosferă? întrebă el.
― A, da, spuse Trevize. A doua, a treia, şi a patra au fiecare atmosferă. Şi, ca în vechile basme pentru copii, a doua este prea densă, a patra nu este suficient de densă, însă a treia este exact aşa cum trebuie.
― Deci crezi că ar putea fi Pământul?
― Să cred? aproape că explodă Trevize. Nu am nevoie să cred. Este Pământul. Are satelitul gigant de care mi-ai povestit.
― Are?
Şi Trevize fu martor la cel mai larg zâmbet care apăruse vreodată pe figura lui Pelorat.
― Sigur! Uite, priveşte-l, la mărire maximă.
Pelorat văzu două pătrare, unul evident mai mare şi mai strălucitor decât celălalt.
― Cel mic este satelitul? întrebă el.
― Da. Este mai depărtat de planetă decât sateliţii obişnuiţi, dar nu încape nici o îndoială că se roteşte în jurul ei. Are mărimea unei planete mai mici; de fapt, este mai mic decât oricare dintre cele patru planete interioare care înconjoară soarele. Totuşi, este mare pentru un satelit. Are un diametru de cel puţin două mii de kilometri, semănând din acest punct de vedere cu sateliţii ce orbitează în jurul gigantelor gazoase.
― Nu e mai mare? făcu dezamăgit Pelorat. Deci nu este un satelit gigantic?
― Ba da, este. Un satelit cu un diametru de două sau trei mii de kilometri orbitând în jurul unei gigante gazoase este una. Acelaşi satelit înconjurând o planetă mică, solidă, locuibilă, este cu totul altceva. Acel satelit are un diametru ce depăşeşte un sfert din diametrul Pământului. Unde ai mai auzit de un asemenea raport atunci când este vorba de o planetă locuibilă?
― Ştiu foarte puţin despre aceste lucruri, spuse Pelorat cu timiditate.
― Atunci crede-mă pe cuvânt, Janov. Este unic. În acest moment privim practic o planetă dublă, şi sunt puţine planetele în jurul cărora orbitează altceva decât pietroaie... Janov, dacă iei în considerare acea gigantă gazoasă de pe poziţia a şasea, şi această planetă de pe poziţia a treia cu enormul său satelit ― legendele făcând referiri la amândouă, referiri care ţi se par incredibile dacă nu le verifici cu proprii tăi ochi ― atunci acea planetă pe care o privim acum trebuie să fie Pământul. Nu este de conceput că ar putea fi altceva. L-am găsit, Janov, l-am găsit!
90
Erau în a doua zi a lentei apropieri de Pământ, şi Bliss căscă în timpul cinei:
― Am impresia că cea mai mare parte a timpului am petrecut-o apropiindu-ne şi îndepărtându-ne de planete. Am irosit săptămâni întregi, fără nici o exagerare.
― Asta din cauză că Salturile pot fi periculoase dacă sunt efectuate prea aproape de o stea, spuse Trevize. Iar în cazul de faţă, ne mişcăm foarte încet deoarece nu vreau să intru prea repede într-un posibil pericol.
― Din câte am înţeles eu, aveai sentimentul că nu vom fi opriţi.
― Într-adevăr, dar nu vreau să risc totul din cauza unui simplu sentiment.
Trevize privi conţinutul lingurii înainte de a-l introduce în gură, şi spuse:
― Ştiţi, duc dorul peştelui mâncat pe Alfa. Nu ne-am ospătat decât de trei ori acolo.
― Păcat, fu de acord Pelorat.
― Ei bine, spuse Bliss, am vizitat cinci lumi şi a trebuit să le părăsim pe fiecare într-o asemenea grabă încât nu am mai avut timp să ne facem provizii suplimentare de hrană şi să facem o variaţie. Chiar şi atunci când lumea avea hrană de oferit, aşa cum a fost cazul cu Comporellon şi Alfa, şi probabil...
Nu duse fraza până la capăt, deoarece Fallom, ridicând rapid privirea, o termină ea:
― Solaria? Nu aţi putut lua hrană de acolo? Este foarte multă mâncare. La fel de multă ca şi pe Alfa. Şi chiar mai bună.
― Ştiu, Fallom, spuse Bliss. Însă nu am avut timp.
Fallom o privi cu un aer serios:
