― Ştiu foarte puţin despre aceste lucruri, spuse Pelorat cu timiditate.
― Atunci crede-mă pe cuvânt, Janov. Este unic. În acest moment privim practic o planetă dublă, şi sunt puţine planetele în jurul cărora orbitează altceva decât pietroaie...
Janov, dacă iei în considerare acea gigantă gazoasă de pe poziţia a şasea, şi această planetă
de pe poziţia a treia cu enormul său satelit ― legendele făcând referiri la amândouă, referiri care ţi se par incredibile dacă nu le verifici cu proprii tăi ochi ― atunci acea planetă pe care o privim acum trebuie să fie Pământul. Nu este de conceput că ar putea fi altceva. L-am găsit, Janov, l-am găsit!
90
Erau în a doua zi a lentei apropieri de Pământ, şi Bliss căscă în timpul cinei:
― Am impresia că cea mai mare parte a timpului am petrecut-o apropiindu-ne şi îndepărtându-ne de planete. Am irosit săptămâni întregi, fără nici o exagerare.
― Asta din cauză că Salturile pot fi periculoase dacă sunt efectuate prea aproape de o stea, spuse Trevize. Iar în cazul de faţă, ne mişcăm foarte încet deoarece nu vreau să intru prea repede într-un posibil pericol.
― Din câte am înţeles eu, aveai sentimentul că nu vom fi opriţi.
― Într-adevăr, dar nu vreau să risc totul din cauza unui simplu sentiment.
Trevize privi conţinutul lingurii înainte de a-l introduce în gură, şi spuse:
― Ştiţi, duc dorul peştelui mâncat pe Alfa. Nu ne-am ospătat decât de trei ori acolo.
― Păcat, fu de acord Pelorat.
― Ei bine, spuse Bliss, am vizitat cinci lumi şi a trebuit să le părăsim pe fiecare într-o asemenea grabă încât nu am mai avut timp să ne facem provizii suplimentare de hrană şi să facem o variaţie. Chiar şi atunci când lumea avea hrană de oferit, aşa cum a fost cazul cu Comporellon şi Alfa, şi probabil...
Nu duse fraza până la capăt, deoarece Fallom, ridicând rapid privirea, o termină ea:
― Solaria? Nu aţi putut lua hrană de acolo? Este foarte multă mâncare. La fel de multă ca şi pe Alfa. Şi chiar mai bună.
― Ştiu, Fallom, spuse Bliss. Însă nu am avut timp.
Fallom o privi cu un aer serios:
― Îl voi mai revedea vreodată pe Jemby, Bliss? Spune-mi adevărul.
― S-ar putea, dacă ne întoarcem pe Solaria, spuse Bliss.
― Ne vom întoarce vreodată pe Solaria?
Bliss ezită:
― Nu ştiu.
― Acum mergem spre Pământ, nu-i aşa? Nu este planeta pe care ne-am născut cu toţii, după cum spuneai?
― Unde s-au născut străbunii noştri, spuse Bliss.
― Pot să pronunţ "strămoşi".
― Da, mergem spre Pământ.
― De ce?
― Cine n-ar vrea să vadă lumea strămoşilor săi? spuse Bliss cu blândeţe.
― Cred că nu este singurul motiv. Păreţi cu toţii îngrijoraţi.
― Din cauză că nu am mai fost niciodată pe Pământ. Nu ştim la ce să ne aşteptăm.
― Cred că sunt şi alte motive.
Bliss zâmbi:
― Ai terminat de mâncat, Fallom dragă, aşa că ce-ar fi să mergi în cameră şi să ne cânţi o serenadă la flaut? Cânţi din ce în ce mai frumos. Haide, haide.
Îi dădu o pălmiţă peste fund, pentru a o grăbi, şi Fallom plecă, întorcându-seo singură
dată pentru a-i arunca lui Trevize o privire meditativă.
Trevize privi în urma ei cu un dezgust nedisimulat:
― Chestia asta citeşte minţile?
― Nu o numi "chestie", Trevize, spuse Bliss cu asprime.
― Citeşte minţile? Ai putea fi în măsură să-ţi dai seama.