Vin Copiii Luminii
Să lucreze în Grădina Fraternităţii.
Sămânţa pe care ei o plantează în pământul sterp
Va deveni o pădure puternică,
Iar arborii se vor înmulţi
Şi-şi vor întinde ramurile lor verzi
Până ce pământul va fi acoperit din nou.
Întreg pământul va fi o grădină
Şi copacii înalţi vor acoperi pământul.
În acea zi Copiii Luminii vor cânta un nou cântec:
Fratele meu, Arbore,
Lasă-mă să nu mă ascund de tine,
Ci să împărtăşim împreună respiraţia vieţii,
Pe care ne-a dat-o Maica Pământească!
Mai frumos decât cea mai fină bijuterie
A artei covoarelor
Este covorul de frunze verzi sub piciorul meu gol.
Mai maiestuos decât baldachinul de mătase
Al unui negustor bogat
Este coloritul ramurilor deasupra capului meu
Prin care ajunge la mine lumina strălucitoare a stelelor.
Vântul, printre frunzele chiparoşilor,
Produce un sunet asemănător unui cor de îngeri.
Prin stejarul masiv şi cedrul regal
Maica Pământească a trimis un mesaj de Viaţă Eternă
Tatălui Ceresc.
Rugăciunea mea porneşte de pe arborii înalţi:
Ramurile lor care se îndreaptă către cer
Vor duce vocea mea la Tatăl Ceresc.
Pentru fiecare copil, tu vei planta un arbore
Pentru ca pântecul Maicii tale Pământeşti
Să-şi aducă viaţă puternică,
După cum pântecul femeii aduce viaţă.
Acela care distruge un arbore
Şi-a tăiat propriile sale mădulare.
Aşa vor cânta Copiii Luminii
Când pământul va deveni din nou o grădină:
Arbore sfânt, dar divin al Legii,
Maiestatea ta reuneşte pe toţi aceia
Care şi-au pierdut adevărata lor casă,
