Şi, graţie acesteia, cu cunoaşterea lucrurilor eterne.
Arborii
Mergi către arborii înalţi
Şi, în faţa unuia dintre ei
Care este cel mai frumos, mai înalt şi mai maiestuos
Spune-i aceste cuvinte:
Te salut
Arbore bun al Vieţii
Făcut de Creator!
În zilele de demult, când Creaţia era tânără,
Pământul era plin de arbori uriaşi
Ale căror ramuri ajungeau deasupra norilor
Şi în care sălăşluiau Vechii noştri Părinţi
Care au umblat cu îngerii
Şi au trăit în Legea Sfântă.
În umbra ramurilor lor toţi oamenii trăiau în pace
Înţelepciunea şi cunoaşterea erau cu ei
Precum şi revelaţia Luminii Infinite.
Prin pădurile lor curgea Râul Etern,
Iar în centru se înălţa Arborele Vieţii,
Iar Acesta nu le era ascuns.
Ei mâncau la masa Maicii Pământeşti
Şi dormeau în braţele Tatălui Ceresc,
Şi au făcut un legământ etern cu Legea Sfântă.
Atunci, arborii erau fraţii oamenilor
Şi viaţa lor era îndelungată
Tot atât cât cea a Râului Etern
Care curgea fără încetare
Din Izvorul Necunoscut.
Acum deşertul acoperă pământul cu nisip arzător,
Arborii uriaşi sunt praf şi cenuşă,
Iar râul larg – o grămadă de mâl.
Deoarece legământul sacru cu Creatorul
A fost încălcat de Fiii Oamenilor,
Ei au fost izgoniţi din casele lor din arbori.
Acum drumul ducând la Arborele Vieţii
Este ascuns ochilor oamenilor
Şi tristeţea umple cerul
Unde cândva se înălţau ramurile semeţe.
Acum în deşertul arzător
