Pe aceasta erau reflectate
Toţi munţii şi toate văile şi oceanele Pământului
Şi toate creaturile de pe acesta.
Iar cei treisprezece bătrâni care se închinau în faţa splendorii Aceluia
Care şedea pe tron, a cărui faţă era ascunsă
Din a căror mâini ţâşneau râuri de lumină, de la unul la altul,
Strigau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt,
Domnul Dumnezeul Atotputernic,
Care a fost, este şi va fi.
Tu eşti binecuvântat, O, Doamne
Să primeşti gloria, şi onoarea, şi puterea,
Pentru că Tu ai creat toate lucrurile”.
Şi apoi am văzut în mâna dreaptă
A Aceluia care şedea pe tron,
A cărui faţă era ascunsă
O carte scrisă în interior,
Sigilată în partea din spate
Cu şapte sigilii.
Şi am văzut un Înger întrebând cu voce răsunătoare,
„Cine este demn să deschidă cartea,
Şi să-i desfacă sigiliile?”
Şi nici o fiinţă din ceruri, nici de pe pământ, nici de sub pământ
N-a fost capabilă să deschidă cartea, nici să-i desfacă sigiliile.
Şi eu am plâns că n-a putut fi deschisă cartea,
Nici nu eram capabil să citesc ce era scris.
Iar unul dintre bătrâni mi-a spus: „Nu mai plânge.
Ridică-ţi mâna, şi ia cartea,
Iată, chiar cartea cu şapte sigilii, şi deschide-o.
Pentru că ea a fost scrisă pentru tine,
Cel mai de jos dintre cei de jos,
Şi totodată cel mai de sus dintre cei de sus”.
Şi am întins mâna şi am apucat cartea.
Şi iată, coperta s-a deschis,
Şi mâinile mele au atins paginile aurite,
Şi ochii mei contemplară misterul celor şapte peceţi.
Şi am contemplat şi am auzit vocea multor îngeri
Din jurul tronului,
Iar numărul lor era de zece mii de ori zece mii
Şi mii de mii, spunând cu voce răsunătoare:
„Toată gloria, şi înţelepciunea, şi puterea,
Şi energia în vecii vecilor,
Aceluia care va revela misterul misterelor”.
Şi am văzut vârtejul de nori de lumină aurie
Întinzându-se ca o punte fierbinte între mâinile mele,
Şi mâinile celor treisprezece bătrâni,
Şi picioarele Aceluia care şedea pe tron,
Şi a cărui faţă era ascunsă.
Şi eu am deschis primul sigiliu.
Şi am văzut, şi am contemplat Îngerul Aerului.
Şi între buzele sale curgea suflul vieţii,
