Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.

Şi am deschis cel de-al şaselea sigiliu.

Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Pământului.

Şi între buzele sale curgea râul Vieţii Eterne,

Şi el a îngenunchiat pe Pământ,

Şi a dat omului secretul eternităţii,

Şi i-a spus să deschidă ochii,

Şi să contemple misteriosul Arbore al Vieţii din Marea Infinită.

Dar omul şi-a ridicat mâna şi şi-a scos proprii ochi,

Şi a zis că nu există eternitate.

Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.

Şi am deschis cel de-al şaptelea sigiliu.

Şi am văzut şi am contemplat îngerul Maicii Pământeşti.

Şi el a adus cu el un mesaj de lumină strălucitoare

De la tronul Tatălui Ceresc.

Şi acest mesaj era numai pentru urechea omului,

Acela care merge între Pământ şi Cer.

Şi a şoptit acest mesaj în urechea omului,

Dar el nu l-a auzit.

Dar eu nu mi-am mai întors faţa cu ruşine

Ci, iată, mi-am întins mâna spre aripile îngerului

Şi mi-am îndreptat vocea spre cer spunând:

„Spune-mi mesajul pentru că eu aş vrea să mănânc fructul

Arborelui Vieţii care creşte în Marea Eternităţii”.

Şi îngerul m-a privit cu mare tristeţe,

Şi s-a făcut tăcere în ceruri.

Şi apoi am auzit o voce care era asemenea vocii

Care suna ca o trâmbiţă spunând:

„O, Omule, vrei tu să vezi răul pe care l-ai produs

Când tu ţi-ai întors faţa de la tronul lui Dumnezeu,

Când tu n-ai folosit darurile

Celor şapte îngeri ai Maicii Pământeşti

Şi ai celor şapte îngeri ai Tatălui Ceresc?”

Şi o teribilă durere am simţit în mine, ca şi cum aş fi simţit

Sufletele tuturor acelora care au fost orbiţi

Pentru a nu vedea decât dorinţele lor carnale.

Şi am văzut cei şapte îngeri care stăteau în faţa lui Dumnezeu.

Şi lor li s-au dat şapte trâmbiţe.

Şi un alt înger a venit şi s-a aşezat la altar,

Având o cădelniţă din aur.

Şi i s-a dat multă tămâie

Pe care el o va oferi ca ofrandă, împreună cu rugăciunile tuturor îngerilor

Spre altarul de aur care se afla în faţa tronului.

Şi fumul de tămâie se ridică în faţa lui Dumnezeu

Din mâna îngerului.

Şi îngerul luă cădelniţa,

Şi o umplu cu focul de la altar,

Şi-l aruncă pe Pământ,

Şi se auziră voci, şi tunete,

Şi fulgere şi cutremure,