Şi se încălzeşte în deşert.

Tăria oaselor noastre

Provine din oasele Maicii noastre Pământeşti,

Din stânci şi din pietre.

Ele se înalţă spre ceruri

Pe vârfurile munţilor

Şi sunt ca nişte uriaşi care dorm

Pe pantele munţilor,

Ca nişte idoli în deşerturi

Şi ascunse în adâncimile pământului.

Delicateţea cărnii noastre

Ia naştere din carnea Maicii noastre Pământeşti

Care devine galbenă şi roşie

În fructele pomilor

Şi ne hrăneşte cu brazdele câmpurilor.

Lumina ochilor noştri

Şi auzul urechilor noastre,

Iau naştere din culorile şi sunetele Maicii noastre Pământeşti

Care ne învăluie

Ca apa mării peştele,

Şi vârtejul aerului pasărea.

Omul este fiul Maicii Pământeşti

Şi de la Ea şi-a primit Fiul Omului trupul,

Chiar dacă corpul nou-născutului

Este născut din pântecul mamei sale.

Tu eşti una cu Maica ta Pământească.

Tu eşti în Ea şi Ea este în tine.

Din Ea te-ai născut, în Ea trăieşti

Şi în Ea te vei întoarce.

Urmează deci Legile Ei

Pentru că viaţă lungă şi fericită, poate avea numai acela,

Care respectă pe Maica sa Pământească

Şi urmează Legile Ei.

Pentru că respiraţia ta este respiraţia Ei,

Sângele tău sângele Ei,

Oasele tale oasele Ei,

Carnea ta carnea Ei,

Ochii şi urechile tale

Ochii şi urechile Ei.

Maică Pământească!

Fie ca întotdeauna să fim îmbrăţişaţi de Tine,

Întotdeauna să fim înconjuraţi de frumuseţea Ta.

Noi nu putem trăi departe de Ea,

Nici nu putem să sondăm misterele

Veşnic reînnoite ale creaţiei Sale.

Ceea ce există nu exista,

Ceea ce exista nu mai există.

În împărăţia Ei,

Totul este întotdeauna nou, întotdeauna vechi.

Noi trăim în Ea fără să O cunoaştem.