4. Nenorocire voua care blestemaţi, veţi pieri din cauza păcatului vostru! Nenorocire voua care faceţi rău vecinului vostru pentru că veţi avea răsplata pe care o merită lucrările voastre.
5. Nenorocire vouă, martori ai minciunii care sporiţi nedreptatea, căci veţi pieri!
6. Nenorocire voua păcătoşilor, care respingeţi pe cei drepţi care primiţi săi respingeţi după
pofta voastră, cei care faceţi nedreptăţi, căci veţi fi duşi sub jugul lor.
Capitolul 93
1. Aveţi deci speranţe de bine O, drepţilor! căci păcătoşii vor pieri în faţa voastră, voi veţi deveni stăpânii lor şi le veţi porunci cum veţi vrea.
2. În ziua judecăţii păcătoşilor, rasa voastră va fi slăvită şi se va ridica precum cea a vulturilor. Cuibul vostru va fi purtat la o înălţime mai mare decât zborul uliului, voi veţi urca, veţi intra în măruntaiele pământului şi în peşterile de piatră pentru a scăpa de păcătoşi.
3. Şi vă vor crede pierduţi şi vor fi gemete si plansete.
4. Dar nu vă fie teamă de cei care va chinuiesc, căci voi veţi fi salvaţi şi o lumină
strălucitoare vă va învălui şi un cuvânt de pace se va auzi din cer. Nenorocire vouă păcătoşilor, căci bogăţiile vă vor face să treceţi drept sfinţi, dar conştiinţa voastră va mărturisi că voi nu sunteţi decât nişte păcătoşi. Şi această învinuire interioară va fi condamnarea voastră.
5. Nenorocirea voastră, care va hrăniţi cu cel mai bun grâu şi beţi cele mai bune lichioruri şi care, în marea voastră îngâmfare, îi împovăraţi pe săraci.
6. Nenorocire vouă care beţi apa în toate timpurile, caci voi veţi avea în curând răsplata voastră, veţi fi nimiciti, veţi fi masacraţi pentru că voi nu v-aţi potolit câtuşi de puţin setea din izvoarele vieţii.
7. Nenorocire vouă care faceţi nelegiuiri, înşelătorii şi blestemăţii, voi veţi lăsa în urma voastră o amintire rea.
8. Nenorocire vouă puternicilor, care călcaţi în picioare dreptatea, căci iată vine ziua pedepsirii voastre. Atunci, în timp ce veţi suferi pedepsele meritate pentru crimele voastre, cei drepţi se vor bucura de zile numeroase şi norocoase.
Capitolul 94
1. Cei drepţi au încredinţare, dar păcătoşii vor fi răvăşiţi şi vor pieri în ziua fărădelegii.
2. Voi înşivă veţi fi conştienţi de aceasta căci prea-Înaltul îşi va aminti de pieirea voastră şi îngerii se vor bucura. Ce veţi face voi atunci păcătoşilor şi unde veţi fugi în ziua judecăţii, când veţi auzi vocea rugăciunii celor drepţi?
3. Voi nu vă semănaţi deloc cu ei, căci se va rosti împotriva voastră un cuvânt înspăimântător: sunteţi însoţitorii păcătoşilor.
4. În acele zile rugăciunile celor drepţi se vor ridica spre Dumnezeu, dar ziua judecăţii voastre va sosi şi toate fărădelegile voastre vor fi arătate în faţa celui Mare şi Sfânt.
5. Faţa voastră se va acoperi de ruşine, toţi cei care au făcut crime vor fi respinşi.
6. Nenorocire voua păcătoşilor, chiar dacă aţi fi în mijlocul mării sau pe o câmpie uscată, căci o mărturie de rea credinţă este îndreptată contra voastră. Nenorocire vouă care aveţi argint şi aur, bogăţii pe care nu le-aţi strâns câtuşi de puţin pe căi cinstite. Voi care ziceţi: Noi suntem bogaţi, noi trăim în belşug şi avem strâns tot ce ne putem dori.
7. Noi vom face prin urmare tot ce ne place, căci noi avem grămezi de argint, grânarele noastre sunt pline şi familiile fermierilor noştri sunt atât de numeroase ca apa dintr-un izvor îmbelşugat.
8. Aceste false bogăţii se scurg ca apa şi comorile voastre se vor topi şi vă vor fi luate, pentru că le-aţi strâns pe căi necinstite şi veţi fi copleşiţi de blestemul divin.
9. Eu vă blestem de asemenea, prudenţii veacului, voi adevăraţii smintiţi care cu ochii pironiţi în pământ aţi încercat să vă acoperiţi cu veşminte mai elegante ca o tânără logodnică şi mai bogate ca cele ale fecioarelor. Voi aţi arătat peste tot măreţia voastră, generozitatea, strălucirea şi norocul, dar aurul vostru, măreţia şi bogăţia voastră se vor topi ca şi o umbră.
10. Căci nu aceasta este întelepciunea. Aşa că vor pieri şi ei cu bogăţiile lor, cu falsa lor glorie şi cu onoarea lor zadarnică.
11. Ei vor pierii de ruşine şi dispreţ şi sufletele lor vor fi azvârlite în cuptoare dogoritoare.
12. Eu vă jur, o , păcătoşilor, nici un munte, nici o culme nu a fost creată pentru a folosi ca găteală unui moleşit.
13. Păcatele nu vin niciodată de sus, ci oamenii au găsit secretul de a face răul, dar nenorocire, celor ce îl fac.
14. Femeia nu a fost creată ca să nu facă copii, dar cele care nu vor copii fac aceasta cu propiile lor mâini.
15. Dar eu jur pe Cel Mare şi Sfânt. toate lucrările voastre rele vor fi vădite şi nimeni nu se va putea feri în ziua cea mare.
16. Nu vă gândiţi şi nu spuneţi: Crima mea este ascunsă, păcatul meu nu este cunoscut de nimeni, căci în cer se notează întocmai, în faţa Atot-Înaltului, tot ce se face pe pământ şi toate gândurile oamenilor. Se ştiu în fiecare zi nedreptăţile de care vă faceţi vinovaţi.
17. Nenorocire vouă smintiţilor, căci veţi pieri în nebunia voastră. Voi nu vreţi deloc să îi asculţai pe cei înţelepţi, voi nu veţi obţine răsplata celor drepţi.
18. Aflaţi aşadar că sunteti hărăziţi zilei judecăţii, nu speraţi să trăiţi dacă aţi fost păcătoşi, veţi muri, căci voi nu v-aţi folosit de preţul izbăvirii.
19. Da, voi sunteţi destinaţi pentru ziua mâniei divine, pentru ziua de doliu şi de ruşine a sufletelor voastre.
20. Nenorocire vouă a căror inimă este împietrită, care aţi făcut atât de uşor crima şi v-aţi hrănit cu sânge! Cine v-a dat bunătăţile de care vă bucuraţi? Nu este cumva Atot-Înaltul, care le-a răspândit pe pământ pentru a le folosi voi? Voi L-aţi uitat: deci nici o fărâmă de pace pentru voi.
21. Nenorocirea voastră, celor care iubiti nedreptatea. Cu ce drept primiţi voi vreo răsplată?
Aflaţi că veţi fi daţi pe mâna celor drepţi care vă vor sparge capetele, care nu vor avea pentru voi nici o milă.
22. Nenorocire voua, care vă bucuraţi în prigonirea celor drepţi, căci nu veţi avea nici un mormânt.
23. Nenorocire vouă care faceţi să fie fără rost cuvintele Domnului, căci pentru voi nu există
deloc speranţa vieţii.