"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » Evanghelii Apocrife - Cartea Lui Enoh

Add to favorite Evanghelii Apocrife - Cartea Lui Enoh

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

3. Când el îşi coboară mânia sa asupra voastră şi peste lucrările voastre, voi nu ştiţi să îi cereţi mila, voi blestemaţi contra judecăţii Sale şi vorbele voastre sunt pline de trufie şi semeţie. Deci nu va fi pace pentru voi!

4. Priviţi aceste corăbii, cum plutesc în voia vântului şi ameninţate fără încetare de o amenintare înfricoşătoare.

5. Şi cârmaciul tremură, pentru că duce cu el pe ocean bogăţiile sale, el tremură să nu se scufunde şi să piară.

6. Or, marea, valurile sale furtunoase, genunile sale adânci nu sunt ele făcute de Atot-Puternicul? Nu este El cel care i-a pus hotare şi i-a aşezat malurile?

7. La vocea Sa valurile se retrag înfricoşate şi peştii care trăiesc în interiorul lor sunt loviţi de moarte. Şi voi păcătoşilor care trăiţi pe pământ, nu vă temeţi deloc? Nu este El Creatorul a tot ce se află pe el?

8. Şi deci cine, dacă nu El a dat cunoaşterea şi înţelepciunea pentru toţi cei care trăiesc pe pământ şi celor care sunt pe mare?

9. Or navigatorii nu se tem oare de ocean? Voi singuri nu aveţi nici o teamă de Atot-Înaltul?

Capitolul 99

1. În toate aceste zile când veţi fi învăluiţi de flăcări arzând, unde veţi fugi, unde veţi căuta adăpost?

2. Şi când Cuvântul se va ridica împotriva voastră, nu veţi tremura, nu vă veţi îngrozi?

3. Toate marile astre se cutremură de teamă, pământul se cutremură de spaimă şi groază.

4. Toţi îngerii îşi vor îndeplini datoria aspră şi vor încerca să stea deoparte înaintea maiestăţii supreme, în ce priveşte fiii pământului ei vor fi loviţi de buimăceală.

5. Dar voi păcătoşilor, dezgustători pentru vecii, nu va fi salvare pentru voi.

6. Nu vă temeţi deloc, sufelete ale celor drepţi, ci aşteptaţi în pace şi siguranţă ziua în care veţi muri, ca o zi a judecăţii. Nu plângeţi deloc pentru că sufletele voastre vor coborâ cu tristeţe şi amărăciune în mormânt, ori pentru că în această viaţă nu aţi primit răsplata pe care o meritau lucrările voastre bune ci din contră, păcătoşii au fost mai presus în zilele vieţii voastre, căci iată va venii pentru ei ziua groazei şi a casnelor.

7. Când veţi muri păcătaoţii vă vor zice: Iată drepţii mor ca şi noi! Ce au avut ei din lucrările lor? Iată că ei părăsesc viaţa în acelaşi mod ca şi noi, tulburaţi şi înfricoşaţi. Cu ce sunt ei mai bine trataţi ca noi? Noi suntem deci egali. Iată, ei sunt morţi şi nu vor mai reveni niciodată la lumină! Dar eu vă spun, o păcătoşilor, voi v-aţi săturat de carne şi băutură, despuindu-i pe fraţii voştri, prăpădindu-i, păcătuind în toate felurile, nu aţi precupeţit nimic pentru a câştiga averi, zilele voastre au fost zile de veselie şi fericire. Dar voi nu aţi văzut sfârşitul celor drepţi, felul în care ei vor avea pace şi linişte. Aceştia nu au cunoscut nelegiuirea până în ziua morţii lor. Ei sunt morţi şi sunt ca şi cum nu ar fi fost niciodată şi sufletele lor sunt coborâte în lăcaşul morţii.

Capitolul 100

1. Deci, vă jur, o drepţilor pe măreţia şi pe gloria Sa, pe regalul şi pe maiestatea Sa, vă jur că

eu am căpătat cunoştinţă de aceste mistere, căci mi-a fost dat să citesc înscrisurile cerului, am văzut scrierile sfinţilor, am descoperit ce era scris despre voi.

2. Am văzut fericirea, bucuria şi gloria care vă este pregătită şi îi aşteaptă pe cei care vor muri în dreptate şi sfinţenie. Voi veţi căpăta atunci răsplata pentru suferinţele voastre şi pentru partea voastră de rău pe care aţi primit-o pe pământ.

3. Da, spiritele celor care vor muri în dreptate, vor trăi şi se vor odihni pentru totdeauna, ele vor fi glorificate şi amintirea lor va fi veşnică în faţa tronului Atotputernicului. Şi ei nu se vor mai teme niciodată de ruşine.

4. Nenorocire vouă păcătoşilor , dacă veţi muri în păcat şi cei care vă seamănă vă vor spune vouă ; fericiţi sunt păcătoşii! Ei şi-au săvârşit zilele şi viaţa lor şi ei mor acum în fericire şi abundenţă. Ei nu au cunoscut în timpul vieţii lor nici tristeţea, nici îngrijorarea, ei mor acoperiţi de onoare şi ei nu au fost supusi nici unei judecăţi.

5. Dar nu li s-a dovedit oare că sufletele lor vor fi silite să coboare în tărâmurile morţii unde îi aşteaptă relele şi chinurile de tot felul? Ba da, spiritele lor vor coborâ în întuneric, în capcane, în acele flăcări care nu se vor stinge niciodată şi osânda primită la judecata lor va fi veşnică.

6. Nenorocire vouă, căci voi nu veţi mai avea pace deloc şi veţi încerca zadarnic să vă cereţi iertare în faţa drepţilor şi sfinţilor zicând: Şi noi am cunoscut zile de durere adâncă şi am îndurat şi noi numeroase răutăţi.

7. Spiritele noastre au fost chinuite, supuse, strivite.

8. Noi suntem pierduţi şi nimeni nu ne vine în ajutor şi nimeni nu ne încurajează, nici măcar cu vorba, ci am fost lăsaţi pradă nefericirii şi ne este teamă pentru noi.

9. Noi nu sperăm să ne mai bucurăm de viaţă.

10. Şi totuşi noi ne vedem într-o zi ca fiinţe de prim rang.

11. Şi iată-ne la ultima. Noi am devenit prada păcătoşilor şi nelegiuiţilor, ei au făcut să apese jugul lor asupra noastră.

12. Şi aceia care ne-au dispreţuit şi ne-au asuprit erau mai puternici decât noi şi noi am plecat capul în faţa celor care ne urau şi ei au fost fără milă faţă de noi.

13. Noi voiam să fugim de ei pentru a ne bucura de pace, dar nu am gasit nici un loc pe care să îl folosim ca adăpost împotriva prigoanei lor. noi am mers cu plângerile noastre la prinţi şi nu am ridicat vocea împotriva acelora care ne sfâşiau, dar ţipetele noastre au fost zădarnice şi ei nu au vrut să ne asculte.

14. Din contră, ei au protejat pe cei care ne-au dezbrăcat şi ne-au sfâşiat, cei care ne-au istovit şi ascuns asuprirea lor, cei care ne-au necăjit şi ne-au măcelărit şi au ascuns moartea noastră şi nu îşi aminteau că ar fi ridicat vreodată mâna împotriva noastră.

Capitolul 101

1. Cât vă priveşte pe voi, o ! drepţilor, eu vă jur că în cer îngerii arată în faţa tronului Atotputernicului dreptatea voastră şi numele voastre sunt scrise în faţa Prea-Înaltului.

2. Aveţi deci o bună speranţă, întrucât aţi îndurat răutatea şi durerea în această viaţă veţi străluci în cer ca astrele şi obstacolele cereşti vor fi înlăturate din faţa voastră. Strigătele voastre cer dreptate şi veţi fi răzbunaţi de toate relele pe care le-aţi suferit încă de la început şi de la toţi cei care v-au asuprit sau care au fost uneltele asupritorilor voştri.

3. Aşteptaţi deci şi nu vă lăsaţi doborâţi, căci voi veţi avea parte de o bucurie egală cu însăşi bucuria îngerilor şi în ziua judecăţii voi nu veţi avea a vă fi teamă de nici o condamnare.

4. Nu vă descurajaţi deci, o! drepţilor, când veţi vedea păcătoşii fericiţi şi înflorind în căile lor.

5. Nu deveniţi părtaşii lor, staţi deoparte de tagma asupritorilor, voi sunteţi părtaşi cu armatele cereşti. Pentru voi păcătoşilor care spuneţi: Toate fărădelegile noastre vor fi uitate, să ştiţi că din contra, toate crimele voastre sunt înscrise cu grijă în cartea din cer.

6. De aceea vă spun că lumina şi întunecimile, ziua şi noaptea vor fi martori împotriva voastră şi a greşelilor voastre. Nu mai făptuiţi deci nelegiuiri, nici minciuni, nu mai strâmbaţi adevărul, nu va mai ridicaţi împotriva cuvântului Sfântului şi Puternicului. Nu vă mai închinaţi în faţa idolilor fără rost căci păcatele voastre, nelegiuirile voastre vor fi judecate ca nişte crime foarte grele.

7. Acum ascultaţi taina care vă priveşte: Mulţi păcătoşi vor strica şi vor strâmba Cuvântul Adevărului.

8. Ei vor folosi cuvinte nepotrivite, vor spune minciuni, vor alcătui cărţi în care vor spune gândurile lor înfumurate. Dar dacă ei mi-au folosit cuvintele,

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com