asupra poporului să continue până în prezent.
Prin diferite acorduri și politici, cei care dețin controlul pot acționa în umbră
și în spatele instituțiilor în care oamenii au încredere. Chiar și puterea Papei este limitată de cei care controlează ceea ce spune și face.
Cei care i-au testat limitele au fost uciși de propriul popor.
Din aceste motive, cei care sunt iluminați, sau ghidați de lumină, au fost considerați ca fiind cei care au rupt vraja aruncată asupra umanității și pot vedea dincolo de vălul minciunilor.
De asemenea, mulți, pătrunși de superstiții religioase, îi consideră posedați de demoni sau controlați de forțe malefice, deoarece răul a ajuns să fie asociat cu negarea ierarhiei puterilor, așa cum a făcut Lucifer.
Această manipulare a sensurilor a ținut cunoașterea spirituală departe de masele populare și aproape a distrus credibilitatea și scopul unei astfel de cunoașteri, deseori corupte de mulți dintre cei care căutau să o folosească
împotriva oamenilor care o doreau.
În loc de locuri de iluminare, multe dintre promisiunile făcute de societățile secrete s-au transformat în forme mai profunde de corupție și manipulare. Și, neștiind aceste lucruri, membrii nu văd cum sunt folosiți în scopuri malefice.
De asemenea, este interesant de observat că biserica în general, de la Vatican până la toate celelalte ramuri ale creștinismului, asociază practicile oculte cu manifestările demonice și încearcă să împiedice accesul membrilor săi la
orice lucru care promovează înțelegerea de sine sau chiar dezvoltarea personală.
Capitolul 20 - Înțelegerea posesiuni demonice I gnoranța și teama maselor permit un control mai profund prin utilizarea tehnologiei și a informațiilor, în mare parte de natură străină.
Acest lucru este evident din faptul că persoanele posedate de demoni pretind întotdeauna că aud voci în cap.
Acest control psihologic nu se deosebește de cel care asuprește masele prin metode mai puțin directe și cu mijloace pe care acestea au ajuns să le considere ca fiind propriile lor gânduri.
Un lucru este cert, și anume că, oriunde vă veți întoarce pentru a găsi salvarea, veți vedea aceleași mecanisme de control în vigoare.
Toate religiile avraamice îți spun să te supui unui Dumnezeu invizibil care îți vorbește prin mintea ta, să nu pui la îndoială autoritatea și interpretarea cărților, adesea cu înțelesuri contradictorii, și să fii dispus să fii înrobit într-o stare de supunere totală de ceea ce este considerat a fi înțelepciune superioară.
De asemenea, ei condamnă dobândirea de cunoștințe despre sine, mai ales atunci când acestea se opun ideilor promovate de instituții. Acest lucru duce adesea la expulzarea din grupuri, ceea ce reprezintă un alt lucru care îi sperie
pe oameni - discriminarea și segregarea sau, mai exact, perspectiva de a fi lăsat singur și de a o lua de la capăt.
Teama de a fi expulzat dintr-un trib, din care simți că faci parte, este o teamă
foarte veche, deoarece până acum câteva sute de ani, aceasta însemna adesea sărăcie și moarte, deoarece majoritatea oamenilor nu puteau supraviețui pe cont propriu.
Situația este foarte diferită acum. Oamenii sunt perfect capabili să trăiască pe cont propriu și să ia viața de la capăt, chiar să se mute cu ușurință dintr-o țară
în alta. Dar frica subconștientă, prezentă în structura noastră genetică și în memoria reîncarnărilor anterioare, este încă foarte vie, iar religia o folosește împotriva adepților săi.
Alăturându-te oricărui grup, ești flatat și bombardat cu diferite forme de atenție și apreciere, așa că înveți să te temi să nu pierzi aceste presupuse
"daruri cinstite".
Pedeapsa pentru trădarea mentalității de grup este tocmai retragerea acestei false iubiri.
Această strategie este foarte asemănătoare cu ceea ce fac indivizii cu tulburare de personalitate narcisistă pentru a-și menține victimele atașate de ei. Este o tactică de control al minții prin intermediul emoțiilor, nevoilor și vulnerabilităților.
De fapt, prada preferată a celor mai multe religii sunt persoanele care tind să
se simtă izolate de societate.
Aceste grupuri sunt rareori interesate de persoanele care au multe cunoștințe și o viață socială sănătoasă, deoarece sunt mai greu de controlat și de manipulat.
Capitolul 21 - Localizarea Grădini Edenului G rădina Edenului este un simbol al modului în care oamenii sunt manipulați pentru a se supune celor care vor să-i înrobească prin intermediul numeroaselor religii abrahamice și a fost o grădină reală pe pământ.
"Grădina Edenului din Geneza 2 este remarcabil de asemănătoare cu o grădină sau un paradis persan regal. Are izvoare abundente de apă în râurile care o traversează, fructe și plante de toate felurile pe care o persoană le poate mânca, și este "plăcută la vedere". Dumnezeu locuiește acolo, sau cel puțin îi vizitează, și le vorbește lui Adam și Evei așa cum ar face un rege într-o grădină regală" (Laura Hood, In theconversation.com).
Această asemănare are un motiv, deoarece, conform textelor sumeriene, Grădina Edenului (cuvânt sumerian pentru "teren plat") este menționată ca fiind situată undeva în Mesopotamia, între râurile Tigru și Eufrat, adică între Irakul și Iranul de astăzi, care cu siguranță a adoptat aceeași tradiție în propriile palate.
Textele sumeriene spun, de asemenea, că Edenul era format din diferite orașe sumeriene, fiecare păzit de propriul zeu, și că, deși oamenii și zeii trăiau
împreună, oamenii erau servitorii zeilor.
Ideea că existau mai mulți zei și nu doar unul singur îi deruta pe cei care doreau să adopte o credință monoteistă, astfel că acești zei au fost înlocuiți în scrierile religioase cu îngeri.
Semnificația este aceeași, dar ideea că există un singur zeu și nu mai mulți zei facilitează controlul maselor, care sunt astfel supuse unei singure autorități, mai degrabă decât unei multitudini de ființe superioare care pot aspira să
exceleze în intelect și cunoaștere.
De fapt, povestea lui Adam și a Evei capătă un sens foarte diferit atunci când interpretăm dorința lor ca fiind aceea de a dobândi aceeași înțelepciune ca și zeii, mai degrabă decât de a deveni un zeu.
Este firesc ca ființele umane să dorească să se dezvolte și să devină mai bune, așa că nu există niciun păcat în a dori să devină ca zeii.
Potrivit textelor antice, Edenul avea sute de zei, iar acești zei nu erau atât de diferiți de oameni, transmițând cu siguranță multe obiceiuri și tradiții servitorilor lor. Textele sumeriene spun că zeii petreceau, beau bere și râdeau mult.
