Secretarul intră în biroul perceptorului şi se apleacă la urechea acestuia:
- Domn' perceptor, mai amânaţi-l pe Moromete până după culesul porumbului. Vă rog eu!
Mustăţile mari ale perceptorului tresăriră. Se întrerupse din scris şi-şi aţinti privirea asupra tânărului. Deodată urlă:
- Du-te, mă, dracului, Oprescule, fir-ai al dracului să fii! Ieşi afară! Uite ici circulara 400 020. Ia şi citeşte... pe mă-ta de secretar!
Secretarul însă nu se sinchisea de toate aceste înjurături; rămase serios
ca şi când ele nici n-ar fi fost pronunţate.
- Dom' perceptor, vă rog eu! insistă el. Perceptorul mormăi, cu fruntea în hârtii:
- Bine-bine! Vezi să nu te pomeneşti cu călimara asta în cap. Şi după ce mormăi astfel, deodată îşi ieşi iar din pepeni: Du-te, mă, dracului... pe mă-ta, Oprescule!
- Dom' perceptor, vă rog eu! zâmbi de astă dată secretarul. Perceptorul răspunse atunci prieteneşte, cu un glas binevoitor, ca între funcţionarii primăriei care îşi cunosc bine afacerile, se acoperă între ei şi se servesc unii pe alţii.
- Nu se poate, mă, Oprescule. Zău nu se poate. Uite ici ordinul 400 020!
- Dă-l dracului de ordin, dom' perceptor, dacă vreţi dumneavoastră!
Perceptorul sări în picioare cu ochii holbaţi; mustăţile îi tresăreau cu nervozitate:
- Bă, fire-al dracului, nu mă scoate din sărite!
Perceptorul l-ar fi amânat direct pe Moromete, fără intervenţia secretarului, deoarece Moromete era unul din acei oameni care trebuiau consideraţi. Dacă unul ca Moromete nu-l vorbea de rău pe perceptor, acesta putea să-şi vadă tihnit de treburile lui perceptoriale, care dacă ar 287
fi fost cercetate de cineva, multe pensii neplătite, sau impozite plătite de două ori, sau impozabili omişi din roluri, ar fi ieşit la iveală. Perceptorul făcuse însă destul pentru de-alde Moromete, îi amânase şi-i păsuise cât se putuse de mult, dar în ultima vreme sumele lor se îngroşaseră şi trebuia neapărat să-i execute.
XIX
întorcându-se acasă, Moromete se pomeni cuprins de mânie împotriva lui Achim. Faptul că acesta nu trimisese până acum nici un leu nu i se mai părea deloc firesc. Preţul grâului răsturnase toate socotelile şi ideea că banii câştigaţi de Achim li se cuvin lui Paraschiv, Nilă şi acestuia, nu numai că nu mai era bună, dar comparată cu ameninţarea care se ivise fără veste asupra familiei i se părea acum lui Moromete nesăbuită. Achim stătea acolo cu mii de lei în buzunar, iar aici tatăl era silit să-şi plece fruntea în faţa trufaşului Aristide. Pentru ce? Pentru că Achim chefuia în cârciumi cu muierile?
Nici nu ajunse bine la poartă şi Moromete strigă:
- Paraschive, Nilă!
Paraschiv nu se arată îndată şi atunci Moromete strigă din nou, de astă
dată cu o voce mai joasă, mai turbure:
- Paraschive, Nilă!
- Ce e, bă? răspunse Paraschiv apărând din fanar, unde dormea (noaptea fusese la fete). Ce-ai cu mine? era cam supărat că îi strica somnul. Ce strigi aşa?
- Bă, zise Moromete cu aceeaşi voce joasă, apropiindu-se cu paşi măsuraţi şi ameninţători de fanar, ce e cu Achim de nu trimite nici un leu? Ce face el acolo la Bucureşti de nu trimite nimic?
Luat fără veste, Paraschiv înlemni acolo sus şi în prima clipă nu fu în stare să scoată nici un cuvânt.
- Mă, tu auzi? -Aud.
- De ce nu trimete?
- Cum nu trimete?! făcu Paraschiv buimac.
- Mă, tu eşti nebun? exclamă Moromete uluit şi Paraschiv îşi veni în fire.
înţelese din glasul tatălui că nu e nici o primejdie, că tatăl său era doar mânios, dar nu avea nici o bănuială.
- De ce să fiu nebun? zise el coborând încet din fanar. N-a fost vorba că
când se întoarce o să aducă patru mii de lei?!
288
- Că când, o să se întoarcă mâncând, strigă Moromete. Aşa a fost vorba, dar vorba asta am spus-o eu! El trebuia să trimeată banii care a zis că-i trimete.
- Care bani a zis că-i trimete?
- Ăia care se lăuda! Ptiu! făcu Moromete spre pământ, detunând aerul cu glasul şi în aceeaşi clipă îi întoarse feciorului spatele şi porni spre poarta de la drum ca şi când l-ar fi chemat cineva. Acolo se opri şi aşteptă să se liniştească. Simţea că e nedrept, că la urma-urmei Achim n-avea de unde să
ştie că preţul grâului a răsturnat toate socotelile şi că între timp se ivise Niculae cu şcoala lui.
- Ce adresă are Achim la Bucureşti?
- Adresa lui Achim la Bucureşti? întrebă Paraschiv, pălind. Nu ştiu, răspunse el, deşi ştia. Dar îşi dădu seama că nu foloseşte la nimic spunând că nu ştie, tatăl său va întreba la al lui Cătănoiu şi va afla. Mi se pare că
suburbana Colentina, şovăi el, strada Nufărului. Mă duc s-o întreb pe muierea lui Cătănoiu. Dar de ce?
