Bălosu nu mai zise nici el nimic; apoi după câteva clipe schimbă vorbî -
Mă întâlnii pe la prânz cu Jupuitu. Zicea că mâine dimineaţa1! porneşte prin sat după fonciire. Moromete rămase nemişcat.
—> - Zice că a primit o dispoziţie, sau un ordin, dracu să-l ia... Că are de achitat fonciire şi n-o s-o achite mâine, o să le ia din casă.
Moromete se mohorî dintr-o dată. Vru să răspundă, dar se ridică
neaşteptate de pe stanoagă şi sări spre poartă; un cal scăpase din gr şi vroia să iasă la drum.
- Nea îndărăt, blegule, unde vreai să te duci? strigă omul închizând poarta în nas.
Calul nu se sperie însă, rămase cu botul lângă ulucă şi suflă puteri pe nări, apoi, cu dispreţ parcă, se întoarse cu spatele şi începu să se frej de ulucă.
- Nea, n-auzi, surdule!... Tu-ţi adineaurea mă-tii! strigă Morome înfuriat.
Calul se opri din scărpinat şi porni nepăsător spre prispa casei unţ "~-
«mi».te se luă după el, dar calul nu-l luă în seamă, ţ=~ .mrip. începu să roa
II
Băiatul se urni de lângă poartă şi intră în tindă. La vatră, femeia se c îinuia cu o mână să mestece mămăliga, iar cu alta să prăjească nişte o ipă în
tigaie. Alături de vatră, prinsă între două cărămizi, clocotea o e. ' ă cu ceva verde înăuntru. Femeia dăduse jos căldarea cu mămăligă şi (' mesteca aprig, încercând din când în când s-o ţină pe loc cu talpa piciorului.
- Venişi cu oile, mă? Du-te repede şi prinde-o pe Bisisica... Viu şi eu acum să le mulgem... Să torn mămăliga... Unde sunt fetele alea?
Băiatul se uită la maică-sa şi se întoarse alene îndărăt, fără să spunî ^va.
Ieşi în curte şi începu să strângă oile spre obor. Câţiva miei săriseri i prispă
şi lingeau sare. _ - Câşi, mânca-te-ar câinii! zise el apucând mieii de gât şi făcându-l<
vânt de pe prispă.
închise poarta oborului şi rămase între oi tăcut. Oborul era mic şi cel douăzeci, douăzeci şi cinci de oi abia aveau loc să se mişte. Una dintr
\ -le, care stătea alături de băiat, frecă pământul cu copita ci mică şi s
':ulcă încet, suspinând. Era o oaie bătrână şi blândă care mergea totdeaun
W urma cârdului.
oi ui iot<-
-vil
- Ai prins-o, mă? Hai mai repede că se răceşte mămăliga! Băiatul se întoarse nepăsător spre mama lui care intrase în obor un căldăroi în mână şi abia se mişcă.
- Hai, Niculae... hai, Niculae! Să nu-ţi dau acum câteva! Undţe e Bisisica? Treci s-o prindem, unde te tot uiţi? zise femeia cu un glas mpale şi cam îndepărtat, ca şi când ar fi vorbit gardurilor.
- Lovi-o-ar moartea de Bisisica! mormăi Niculae, apropiindu-se c e o oaie neagră şi cornută care se pitise într-un colţ şi aştepta nemişcită, ascultând parcă cele ce se spuneau despre ea.
Băiatul se repezi asupra ei şi o apucă de picior; oaia nu se mişcă, idar când îşi simţi piciorul prins zvâcni pe neaşteptate şi-l trânti pe băiat cu burta la pământ.
- Fire-ai a naibii, dacă nu te omor! scrâşni el şi ridicându-se cii o sprinteneală uimitoare se repezi iar. De astă dată, el n-o mai scăpă din mâini.
Oaia sărea în trei picioare şi gemea greu. Femeia se apropie \cu căldarea şi o apucă de celălalt picior, o trase spre buza căldăroiului şi începu s-o mulgă.
Niculae o ţinea de coarne şi o izbea cu sălbăticie peste bot.
i
- Mânca-te-ar lupii să te mănânce! Dacă n-am să te omor într-o zi...
Femeia zise s-o lase în pace să nu mai dea în ea degeaba. Cum degeaba?
Mergea în frunte şi totdeauna ţâra întreg cârdul în goană peste izlaz şî nu se mai oprea până nu ajungea pe locurile de păscut. Niculae era silit să
alerge şi el şi arunca zadarnic cu bulgări spre ea. Când ajungeau pe mirişte, băiatul cădea istovit de goană pe o brazdă şi plângea în neştire. Uneori o prindea cu ajutorul altor băieţi şi o bătea cu cruzime. Oaia se cuminţea un timp, lăsa alteia conducerea cârdului, apoi iarăşi îşi lua locul. Câteodată, înnebunit, Niculae alerga înaintea oilor aflate în plină goană, despărţea cârdul de oaia bezmetică, o alunga în porumburi cu ciomagul şi o bătea cu bolovani până îl părăseau puterile. Oaia sărea din loc în loc, fugea, se oprea tremurând şi gemea de lovituri. în ziua aceea nu mai alerga, dar a doua zi goana şi chinul băiatului reîncepeau cu prospeţime. Niculae o ţinea minte încă de pe când era noatină.
într-o iarnă, la Bobotează, venise popa cu căldăruşa şi intrase în obor să
stropească oile cu aghiazmă. Bisisica - aşa o botezase Achim când o învăţase să împungă ca berbecii - ieşise din cârd şi ridicase fruntea spre popă. Când părintele făcuse semnul crucii zbicind din busuioc, oaia, crezând că e vorba de împuns, se repezise în patrafirul aceluia bestecăind cu corniţele ei mici printre picioarele popii.
- Gata, ai scăpat, zise femeia lovind cu milă spinarea oii, care în tot timpul mulsului tremurase ca frunza. Dă-i drumul, Niculae!
Băiatul îi dădu drumul de coarne, izbind-o în acelaşi timp cu piciorul în grumaz; apoi prinse altă oaie, care cât simţi mâna femeii sub uger, i singură
