- Când ai intrat, lovi-te-ar turbarea? Lasă jos! Lasă jos! Lasă jos, n-auzii

- Dă-i apă, zise Moromete liniştit. '

Paraschiv începu să râdă, sculându-se de pe dulamă.

- Lasă jos, lasă jos, mânca-te-ar câinii, lasă jooos!... striga zadarnU

femeia. Câinele pierise în grădină. Acum să mâncaţi câinele, spuse m& departe Catrina, uitându-se crunt la fiul vitreg care râdea.

- De ce să mâncăm câinele, fă, proasto? întrebă Moromete, liniştit încet.

Apoi, tot liniştit, spuse mai departe şi la fel de încet, ca şi când i fi vorbit cu el însuşi: De ce să mâncăm, fa, zăltato, sărito de la locul tăuf E bun câinele de mâncat, fa? E bun să te mănânce el pe tine! Şi chiar * să te mănânce. Azi ţi-a luat brânza, mâine o să-ti ia...

- Nu treceţi o dată la masă? strigă femeia scoasă din minţi. Dacă n-^ să

mă duc în lume şi să vă las... şi moartea să vă ia pe toţi şi la cimitir «i vă

ducă!...

- Taci, fa, din gură, dosădito! zise iar Moromete şi mai liniştit ca înainte Vezi-ţi, fa, de treabă! Ai făcut mâncare? Spune o dată şi taci, că nu sunteţi surzi.

Paraschiv stătea pe prispă şi rânjea. Femeia amuţi, nu mai zise nimic Pe drum se văzură cele două fete apropiindu-se de casă. Moromete si ridică de pe prispă şi, în tăcerea care se lăsase, glasul lui picură liniştit încet, de astă

dată spunând însă altceva:

BSr _ Tu, Paraschive, ce stai acilea şi beleşti fasolele la mine? Ce, nu ţi-mai văzut dinţii ăia de mult? Rânjeşti ca un coltat la maică-ta, parcă ti ai fi mai breaz. De ce nu treci la masă? Şi pe voi v-a găsit scăldatul? Dad vă iau de păr şi mătur bătătura cu voi, vă scutesc de-o treabă mâin dimineaţă. O lăsaţi pe mă-ta singură şi vă duceţi. Unde sunt ăilalţi?

Moromete vorbise până acum încet şi liniştit. Deodată curtea răsur de un glas puternic şi ameninţător făcându-i pe toţi să tresară de team

- Nilă! Achime! strigă Moromete de două ori.

După un timp, se auzi în casă cum cineva sare din pat; în acelaşi timj|

poarta grajdului se deschise şi se văzu, venind încet şi frecându-se d mâinile la ochi, Achim.

- Ce e, mă, cu voi? întrebă Moromete, cu glasul dinainte, încet liniştit. Ba chiar blând. Nu vă e foame? Staţi la masă! Puteţi pe urmă dormiţi până

poimâine dimineaţă...

Catrina Moromete se şterse pe frunte de sudoare şi intră în tine Unul câte unul, copiii intrară în tinda casei. Se înserase bine şi de pe vat f0cul arunca până departe o fâşie roşie de lumină făcând să strălucească

^tătura.

Cât ieşeau din iarnă şi până aproape de sfântul Niculaie, Moromeţii

^âncau în tindă la o masă joasă şi rotundă, aşezaţi în jurul ei pe nişte scăunele cât palma. Fără să se ştie când, copiii se aşezaseră cu vremea uDul lângă altul, după fire şi neam. Ceijrejjrati vitregi, Paraschiv, Nilă sj Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei. ca_si când ar fi fost gata îîTffli'i'f ri;p5 s5

gp «roale de la masă şi să plece afară. De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, jumătate întoarsă spre străchinile şi oalele cu mâncare de pe foc, stătea

întotdeauna Igatriha Morome'te, mama vitregă a celor trei fraţi, iar lângă ea îi avea pe ai eC pe Niculae. pe Ilinca şi pe Tita, copii făcuţi cu Moromete. Dar Catrina fusese şi ea măritată înainte de a-l lua pe Moromete: bărbatul acesta îi murise în timpul războiului, dar nu pe front, fiindcă nu împlinise încă anii ca să fie luat militar, ci acasă de apă la plămâni; îi lăsase o fată (pe care Catrina o născu după moartea lui) şi când plecă din casa socrilor n-o luă cu ea, o lăsă bătrânului Năfliu, bâtului, cum îi spuneau cu toţi, cu care însă Catrina nu se avea bine. ^Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare. Toţi ceilalţi stăteau umăr lângă umăr, înghesuiţi, masa fiind prea mică. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, deşi numărul copiilor crescuse. El şedea bine pe pragul lui, putea să se mişte în voie şi de altfel nimănui nu-i trecuse prin cap că ar fi bine să se schimbe masa aceea joasă şi plină de arsurile de la tigaie.

Paraschiv, Nilă şi Achim nu erau din firea lor nişte copii tăcuţi, moi Iori lipsiţi de veselie. Totuşi, ca totdeauna, ei se aşezară la masă absenţi, uitându-se în gol, oftând, parcă ar fi trebuit nu să mănânce, ci să ridice sietre de moară. Moromete se aşeză şi el pe prag, făcând în acelaşi timp âteva cruci repezi şi închizând o clipă, evlavios, ochii. Niculae, care nu avea scaun, se aşeză turceşte pe pământ.

- Du-te, mă, şi ia-ţi o pernă, dosăditule, de câte ori să-ţi spui? Că ăştia lu sunt în stare să facă măcar un scaun, zise femeia, uitându-se la cei trei re aşteptau, tăcuţi şi plictisiţi, mâncarea.

- Tu de ce nu faci? zise Achim, ai cărui ochi clipiră ascuţit, înfigându-se golul în care erau pierduţi mai înainte, în cei ai mamei vitrege.

Moromete, care tocmai îşi făcuse cruce, se uită la femeie cu gura căscată

mirare.

~ Taci, fa, din gură, n-auzi?! zise el, apucând lingura de lemn între Pegete.

- N-auzi ce zice colţatul? răspunse femeia, ştergându-se de sudoare, ă

să-i pese de privirea bărbatului.

16

- De ce colţat?! întrebă moale Paraschiv, apucând şi el lingura într-u fel anumit, vrând să spună că vrea să mănânce mai repede.

- Taci, mă, din gură! zise şi Nilă cu un glas şi mai moale decât ; fratelui, aproape şoptit.

- Cine vă întrece? răspunse Catrina. Aşează-te masă, ridică-te mas; Abia se mişcă, abia se aşează, cleaf-cleaf, parcă i-ai da să mănânce otrav

- Pui, fa, mâncarea-aia o dată?! zise Moromete liniştit, dar în glas c fire de ameninţare.

Cele două fete tăceau. Niculae se uita la tatăl său nemişcat, cu ocl pironiţi pe fruntea largă, descoperită de golul părului căzut de o parte de alta a creştetului. Catrina apucă o oală mare de pe vatră şi o tr lângă ea. Fata cea mare, Tita, desprinse dintr-un cui de lângă firidă o subţire de bumbac şi tăie mămăliga în felii groase. Ilinca aşeză în mijlo> mesei o strachină largă şi adâncă, iar femeia o umplu numaidecât cu ciorbă verde şi groasă de ierburi.

^ - Da' brânză nu e? şopti Niculae indignat, uitându-se la maică-sa.

- Du-te de-o ia din burta lui Duţulache! răspunse mama.

- Da' ce! Ce Duţulache? Mie să-mi dai brânză, zise iar Niculae, trânti lingura pe masă.

- Parcă spuneai că să le mănânce lupii de oi, îngână femeia mai moal cu

un glas nepăsător.

- Mănâncă, mă, acilea şi nu te mai miorlăi, puturosule! Te găsi brân Când e, te uiţi chiondărâş la ea, zise tatăl nepăsător şi el,'înghiţind dumicat mare.

Niculae amuţi. Pieptul i se ridică şi coborî repede; buzele îi tremura: Câteva clipe se uită la maică-sa. Femeia mânca cu gândurile în altă pari Băiatul se uită atunci spre soră-sa Ilinca, dar fiecare mânca repei însufleţit pe neaşteptate, tăcut şi parcă nemaisimţind pe cel de alăt Băiatul înghiţi greu, se ridică de la masă şi ieşi afară. Aproape că nimi nu-l luă în seamă.

- Dacă mănânci, mi-eşti ca un frate, Niculae, zise Achim batjocoriţi dacă

nu mănânci, mi-eşti ca doi.

- Să te ia naiba, izbucni băiatul hohotind şi făcându-se nevăzut. Pe faţa femeii trecu o umbră de durere auzind plânsul de afară