- Tata spunea că ăia pe la Bucureşti mănâncă broaştele! Zicea că 1< îndoapă cu carne şi le bagă la cuptor, aşa vii. Pe urmă, când încep să faci poc-poc, le scot afară şi le mănâncă cu furculiţa, zise Ilinca scuipând pi marginea apei.
- Prostia ta, răspunse cea cu plasa. Ia uitaţi-vă!
Cele două ridicară plasa la mal şi o dădură peste cap. Numaidecât broscoi orăcăi cu putere făcând să răsune valea şi ţâşni înapoi în api stropind în ochi pe cele două pescuitoare. Alte broaşte, de toate mărimild săriră de pe mal împroşcând apa. Un singur peştişor, ca un deget de copi ' strălucea în buruienile de pe mal şi chiar şi acela era gata să alunec înapoi dacă una din pescuitoare nu l-ar fi prins numaidecât. înainte < a-l arunca în oală, ea se uită la el cum zvâcneşte.
- Hai să mergem, Ilinco, ce tot mai aştepţi, nu vezi că te-ai învineţii Fata ieşi clănţănind şi se îmbrăcă repede.
- Staţi, fa, că mergem şi noi, zise fata cu plasa. Aţi auzit? Se mării Polina.
- Polina lui Bălosu? Păi ştim, răspunse Ilinca.
- Nu, nu ştiţi, că nu cu Birică se mărită, răspunse fata. Apoi se adresj însoţitoarei: Hai să mergem şi noi, ga Leano, că eu ţi-am spus că pân nu plouă, peştii nu ies de pe fund. Fă, Tito, voi ştiţi că Polina era în vorb cu alde Birică. Ei, acu' se mărită cu Stan Cotelici.
- Cu şchiopu?! întrebă Tita, uimită. Cu urâtul ăla? Păi ce moartea găsit-o să-l ia pe-ăla? Că după ce e şchiop, mai e şi făcut!
- Da' ce, fa, el nu trebuie să se însoare? Trebuie să-l ia cineva! zi: Leana
înfăşurând plasa.
- Să-l ia moartea! răspunse Tita, râzând.
- De ce, fa? Eu cum l-am luat pe Ene al meu? Ce are Stan Cotelii de fugiţi de el?
- E urââât, ga Leano, răspunse Tita, luând-o pe lângă sălcii. Şi n-ar fi nimic, dar matale l-ai văzut cum umblă? Are atâta avere şi pari e milog!...
- E bine să strângă omul, răspunse Leana cu îndoială.
- Hai, fa, îmbracă-te mai repede! zise Tita, răstindu-se spre soră-f De ce nu-ţi cârpeşti fusta aia, nu vezi că ţi se vede buca?
- Ce să mai cârpesc, am tot cârpit-o... ia lasă-mă în pace! Dacă mi vede, ce? Cine o vede, să mi-o mănânce! răspunse Ilinca la fel de răsl
- Ce ştie ea, râse fata cu plasa. Să te vedem la anul sau la anul ăl: tot aşa ai să zici?
Cu toate că era într-adevăr nevoie de anii aceia ca să nu mai zică (Ilinca n-avea nici paisprezece ani), când fusese pomenit numele lui Biri< fata cea mică a lui Moromete se roşise. Flăcăul însă nu ştia nimic. El e prieten cu fraţii ei, venea des seara pe la ei, jucau cu el tabinet, era vesoî... şi mai ales cânta frumos. '
Cele trei fete o luară înainte, iar muierea mergea în urma lor cu plasa pe umăr. Soarele asfinţise şi în aer începuseră să bâzâie ţânţarii. Când cotiră
după Valea Morii şi se apropiau de pădurea de la marginea satului, muierea care mergea mereu în urmă se miră:
- Parcă ne-ar fi auzit, fa! Ăla care iese din pădure nu e Birică? Fetele băgară şi ele de seamă şi încetiniră paşii. Tăceau. Se gândeau dacă trebuie sau nu să-i spună ştirea flăcăului.
- Ce mai faci, Birică, n-ai mai venit pe la noi! îndrăzni totuşi fata cea mică
a lui Moromete când Birică le ajunse din urmă.
Birică nu răspunse. Se cunoştea că îi pare bine că a întâlnit-o pe Tita. |
Dădu bună seara şi se apropie de ea.
- Tito, vreau să-ţi spun ceva... Am fluierat aseară la Polina şi nu ştiu ce e cu ea, n-a vrut să mai iasă, şopti el după~Ce~se îndepărtă puţin cu fata.
Spune-i că am să trec diseară... Dacă nu mai vrea să vorbească cu mine, să-mi spună!
S-ar fi putut crede că flăcăul nu dorea să ştie decât atât, dar Titei nu-i |
scăpă turburarea care îl stăpânea.
Cunoştea şi ea bine această turburare. Şc aproape un an de zile era Iîn vorbă cu Victor, fratele Polinei. Victor Bălosu nu spunea că nu ţine la ea, dar nici nu se străduia să arate că ţine.
- Atâta vreau să ştiu, continuă Birică, de astă dată fără să-şi mai ascundă
|îngrijorarea. Ai să-i spui, Tito?
Tita şovăia să răspundă.
- Birică! Se vorbeşte că Polina... Nu ştiu, aşa am auzit... Tu nu ştii nimic?
E vorba de Stan Cotelici, cică s-ar mărita cu el. Trebuie să vorbeşti |tu cu ea, să vezi ce s-a întâmplat.
Birică se posomori şi amuţi. Mai merse câţiva paşi cu fata, apoi, fără mai întrebe ceva, se îndepărtă. Fata cea mică a lui Moromete îl strigă n urmă, dar flăcăul nu răspunse.
- Treceţi la masă, ori vreţi să vă chem cu lăutari? strigă Catrina oromete din pragul tindeijllie, unde s-au dus fetele alea? Numai tu -ai dat nas; unde-or fi ele acuma? Sculaţi în sus! Paraschive, Nilă, voi -auziţi? Niculae, tu ce mai
aştepţi? Ai băgat nasul între picioare...
14
Femeia se opri deodată din vorbit şi chipul i se schimonosi de spaimî Pe alături de ea ţâşni Duţulache, câinele, ieşind din tindă cu o bucat mare de ceva alb în gură, pesemne brânză. Femeia îl întrebă:
