în dreptul Moromeţilor glasul său se frânse tot aşa cum începuse, pe neaşteptate. Casa Polinei era la un pas; Birică se opri pe podişca lui Bălosu 5' fluieră.
23
Casa Polinei rămase liniştită. Birică mai aşteptă puţin şi fluieră d nou. De astă dată auzi uşa de la tindă deschizându-se. Gardul lui Bălosn era înalt şi Birică n-o vedea pe fată. Dar nici nu se uita, fiindcă auzind-o că vine, hotărâse să nu dea bună seara şi nici să înceapă el cel dintâi vorba. Portiţa scârţâi uşor şi câteva clipe tăcerea nu fu turburată de nimic; Birică şedea pe podişcă, jumătate întors şi aştepta.
- Ce e, mă? Ce fluieri aici? Ce, e târla lui tac-tău?
Birică se răsuci speriat. în poartă, în locul Polinei, îl recunoscu Bălosu.
- De ce să nu fluier? bolborosi el cu un glas sumbru. Nu cumva crea că te-am fluierat pe dumneata?
După ce spuse aceste cuvinte, Birică vru să se îndepărteze.
- Pleacă în... mă-tii d-aici şi să nu te mai prind că fluieri la poarta mea, că
pun câinii pe tine.
Birică se apropie cu băgare de seamă de tatăl Polinei şi îi şopti:
- Nea Tudore, ia seama la vorbă că nu ţi-am făcut nimic.
- Ce să iau seama la vorbă? Ce cauţi tu la fata mea?
Şi fără să mai dea alte lămuriri, îl şi apucă pe flăcău de gulerul cămăşii şi îl îmbrânci. Birică se trase singur îndărăt, dar puse mâna pe stinghia stanoagei, gata s-o smulgă. Rămase însă nemişcat. în spatele lui Bălosu apăruse Victor, voiajorul, cu o măciucă în mână.
Birică aşteptă câteva clipe şovăielnic, apoi se îndepărtă cu fruntea în pământ.
Curând însă se întoarse înapoi. Cei doi nu mai erau la poartă. Vru să
fluiere, dar se răzgândi şi din nou se îndepărtă. De astă dată se opri în dreptul Moromeţilor. Veni lângă gard şi şopti prin întuneric:
- Bă Nilă-m'!
- Cee-m'? Care eşti? şopti Nilă de pe prispă.
- Ia vin pân-aici, zise iar glasul de lângă garduri. Eu sunt! Birică. Intrigat, Moromete ieşise şi el pe prispă.
- Tu eşti, Birică? întrebă el.
- Vreau să-i spun ceva lui Nilă, răspunse Birică.
Flăcăul intră în curte şi se apropie prin întuneric de cei de pe prispă.
- Bună seara, zise el moale. Unde eşti, Nilă?
- Ce s-a întâmplat, mă? mormăi Paraschiv, rezemat în întuneric di
stâlpul casei.
- Nilă, unde eşti, mă? întrebă Birică fără să răspundă. Hai, nu mergu ce mai stai? N-ai mâncat? ]
- Hai, că merg, acuma, răspunse Nilă, coborând de pe prispă.
- Ce s-a întâmplat, Birică? întrebă Moromete. Birică se aşeză pe prispă şi deodată izbucni.
24
_ Nea Ilie, ce dracu vreai să se întâmple? Ştii şi dumneata că la o fată
fdare şi-un măgar zbiară! Eram în vorbă cu asta a lui Bălosu.
- Măi Birică, prost mai eşti, zise Moromete, în şoaptă, ca şi când s-ar fi temut să nu-l audă vecinul. Nu mai găseşti tu altă fată? E satul plin. Şi nu-ţi ajunge aici, te mai duci şi la Miroşi şi la Balaci, poţi să iai j _a„s 1^ nnnăre. Daia te vaiţi tu? îmi spuse şi mie adineauri
temut să nu1 a
acă nu-ţi ajunge aici, te mai duci şi la Miroşi şi la Balaci, pţ satele la rând până la Dunăre. D-aia te vaiţi tu? îmi spuse şi mie adineauri lde tatsău că
Polina şi cu ăla sunt în vorbă de mult... Că e
daca uu-%. -,— a
satele la rând până la Dunăre. D-aia te vaiţi nu mu 5Fu^ w_____
;n drum alde tat-său că Polina şi cu ăla sunt în vorbă de mult... Că e daravelă veche...
în acest timp, Birică se sculase de pe prispă şi se tot mişca, ascultându-l pe Moromete.
- Minte, strigă el deodată, când Moromete isprăvi.
