se lăsă pe căldăroi şi începu să rumege liniştită.
10
- Vezi, asta de ce stă?! îngână Niculae, ca şi când cineva ar fi pretins că
toate oile seamănă cu Bisisica. Nu ştiu, mamă, dar eu m-am săturat... Vsu le loveşte moartea de oi, îngână el mai departe jelindu-se. Eu nu mă mai duc cu oile... Toată lumea le dă la cioban, numai tata s-a găsit mai ■ r^T «ă mă
trimită pe mine... De ce nu-i spui să le dea la cioban? De două luni de zile nu m-am mai dus la şcoala. Are sa ma lase repetent...
_ Gata, zise femeia, alta... Hai mai repede că se răceşte mămăliga!...
jsjiculae prinse altă oaie care nu mai era blândă. El o apucă de bot cu ură
şi-i strânse nasul:
_ Stai! Ce! o iai pe urmele Bisisichii, fire-ai a naibii!? bolborosi el. Apoi se adresă mamei cu alt glas: Eu spun una şi tu te faci că n-auzi! N-auzi că mă
lasă repetent?
_ Ce să-ţi fac eu dacă te lasă repetent? Parcă dacă te duci nu te lasă!
răspunse femeia cu gândul în altă parte.
- N-auzi că nu mă lasă?! zise băiatul necăjit. De câte ori vreai să-ţi tot spun?
- Ce să-mi tot spui? întrebă femeia cu acelaşi glas îndepărtat şi îmbulzit de alte gânduri. Alta, spuse ea iar. Se vede că nu prea le-ai păscut azi... Asta abia a dat câteva picături!
Niculae, de astă dată, strigă:
- N-auzi, mamă?
- Aud, mă, aud! Spune! răspunse femeia mai apropiat.
- Păi nu ţi-am mai spus? „Tu, Moromete, nu te speria că n-ai cărţi şi că n-ai venit astă-toamnă, eu te trec clasa numai să vii la examen. Să înveţi pentru examen, că nu ţi-am pus note"...
- Păi să te duci la examen, zise femeia, iarăşi cu gândul împrăştiat.
- Cum să mă duc, mamă, dacă n-am învăţat?!
- Păi învaţă! răspunse femeia moale.
- Cum să învăţ?! strigă Niculae deodată atât de indignat şi furios că
ridică şi braţele, şi glasul lui de copil răsună ascuţit în liniştea amurgului care începuse să acopere salcâmii.
- Ia şi tu o carte cu oile şi citeşte. Ce vreai să-ţi fac eu? răspunse femeia cu un glas în care răzbătuseră câteva urme de interes.
- Care carte, mamă, care carte? Nici Citirea n-a vrut să-mi cumpere tata.
De unde să iau, că nimeni nu mi-o dă. Dacă m-ar lăsa să mă duc la scoală...
Femeia tăcea şi mulgea mai departe oaia.
- Mai e vreuna? întrebă ea apucând altă oaie. Treci şi ţine-o să nu-mi verse laptele, mai spuse ea, strângând căldăroiul între genunchi.
Niculae apucă oaia de gât cu o mână, iar cu cealaltă o atinse pe femeie
Pe umăr.
- Mamă, spune-i tu lui tata... zise el rugător, dar glasul i se rupse şi stoase un strigăt. Oaia se mişcase şi-l călcase pe o bubă de pe picior cu 11
opfl
copita ei mică şi ascuţită. Niculae izbucni pe neaşteptate într-un p sfâşietor şi se lăsă jos ca o cârpă.
- Ce e, mă, te-a călcat? întrebă femeia sec. De ce nu te păzeşti? Ţi oaia să nu-mi verse laptele!
La auzul glasului lipsit de milă al mamei, băiatul începu să plângă mai adânc, perpelindu-se pe jos şi izbind cu pumnii lui mici în pământ afânat de bălegarul vechi al oilor. Femeia prinse altă oaie şi începu i mulgă singură şi tăcută, în timp ce Niculae continua să plângă. Intr vreme el încetă orice mişcare, se ridică în capul oaselor şi rămase ( coatele pe genunchi. Se simţea că durerea piciorului îi trecuse de m el însă plângea mai departe pe genunchi, ca şi când ar fi cântat ceva lui şi deznădăjduit:
- Aaa... aaa...
- Ce e acolo mă? se auzi din drum glasul lui Moromete. Iar te-a căi oaia?
Taci din gură, că nu-ţi iese maţele.
Femeia tocmai atunci terminase de muls şi pleca din obor. Ea se în mijlocul bătăturii şi vorbi cu un glas care îl făcu pe Niculae să se opreas*
din plâns.
