- Lovi-o-ar moartea de vorbă, de care nu te mai saturi, Ilie! Toa ziua stai de vorbă şi beai la tutun şi mie îmi arde cămaşa pe mine. Dai alţii n-au treabă
şi au chef de vorbă... Copilul ăsta plânge aici şi el stă poartă si bea tutun.
Veniţi de la deal şi vă lungiţi ca vitele... şi eu să îndi singură o ceată de haidamaci...
Paraschiv ridică fruntea şi-o privi pe femeie cu o ură cuibărită în de pe vremea când mama lui bună murise. Din drum, Moromete se ur spre poartă şi intră în curte tăcut.
- Ce e, fa, zăltato, ce vreai să fac eu? Dacă e bleg şi-l calcă şi oile
- Toată lumea are treabă, Catrino, zise Tudor Bălosu din drum. Femeia nu răspunse nici unuia şi intră în tindă.
- Moromete, zise Tudor Bălosu, nu stai, mă, să-ţi dau banii? Moromete făcu un gest nedesluşit.
III
să clănţăne din dinţi. E rece ca gheaţa.
- Ei, ca gheaţa, vezi-ţi de treabă, aşa e la început, răspunse cealaltă
intrând în gârlă vitejeşte.
Tita se aplecă şi o stropi pe neaşteptate cu un val de apă. Fata cea lirică
ţipă ascuţit, se strâmbă înfiorată, apoi deodată se aplecă şi ea şi o împroşcă
pe soră-sa de sus până jos. Se bălăciră câtva timp ţipând mereu, apoi Tita se opri şi strigă:
- Ajunge, treci şi mă freacă pe spinare, trebuie să ne întoarcem acasă!
Fetele începură să se spele pe rând, cea mai mare uitându-se din când în când cu teamă să nu le vadă cineva. într-un timp ea chiar sări din apă
şi se repezi spre mal. Partea de gârlă unde se scăldau era un loc dosnic la marginea satului, numit, nu se ştie de ce, Valea Morii. Lângă vale se întindea un fel de crâng lat, mai mult un fel de iaz părăsit de apele râului care curgeau pe marginea satului, Dinspre partea aceea, care făcea un cot mare lângă
gropanul unde stăteau fetele, se auzea cineva plescăind prin apă şi
apropiindu-se din ce în ce.
- Treci, fă, afară, Ilinco, n-auzi că vine cineva? zise Tita speriată.
- §i dacă vine, ce? răspunse Ilinca nepăsătoare.
- Fă, zăpăcito, nu ţi-e ruşine? Treci afară, n-auzi?
Fata însă, chiar de-ar fi vrut să se mai ascundă, n-ar mai fi avut timp. De după cotul apei se ivi, printrp frunzele aplecate ale crăcilor de sălcii, partea de la genunchi în jos a picioarelor cuiva. Fata cea mare când văzu pantalonii acera umblând prin apă, îşi trase repede cămaşa pe cap şi pieri în tufişul sălciilor tremurând. De-acolo ea auzi numaidecât nişte glasuri şi îngheţă.
- Ce faci, fă, aici,1 te scalzi?
- Da, mă scald, ce să fac, răspunse Ilinca şi începu să râdă.
- Scaldă-te, fă, se auzi iarăşi glasul acela.
- Păi, mă scald, răspunse iar Ilinca. Apoi fata din tufiş se auzi strigată:
- Tito, treci încoace că nu e nimeni. E Florica lui Miuleţ şi cu ga |Leana, vor să prindă peşte. S-au îmbrăcat în pantaloni.
Tita ieşi din tufiş încă înspăimântată şi când le văzu pe cele două cu |
plasa, începu să râdă:
- Ce naiba, Floareo, zise ea, ai băgat-o în pantaloni? Era să mor de
[frică. Şi proasta aia sta în apă. Dacă era un băiat, fă, ce te făceai?
Ilinca râse iar:
- Da' ce, mi-era frică de el? îi dam cu nămol în ochi!
- Ei, ce ştie ea, zise muierea cu plasa.
- Aţi prins mult peşte? întrebă Tita schimbând vorba.
- Am prins pe dracu ghem! De câte ori ridicăm plasa, numai broaşte >'
mormoloci.
13
12
