Şi pentru că mama nu pleca şi încerca s-o apuce de umeri şi s-o mângâie, fata începu să tremure:
- Du-te d-aici şi lasă-mă! Mai bin^ nu m-ai fi făcut... lasă-mă! Du-te! O! O!
O! Lasă-mă! Du-te!
Atras de aceste gemete, Moromete se apropie de scara prispei şi întrebă
apăsat:
- Ce-are, Catrino, a înnebunit?
Mama se făcu că nu aude şi nu răspunse. Moromete tăcu câteva clipe, apoi strigă uşor, cu glas schimbat, fără acel ce apăsător cu care întrebase mai înainte:
320
f
- Bă, Nilă-m'!
Nu se auzi nici un răspuns. Omul strigă iar cu încredere:
- Bă, Nilă-m'!
- Ce e, bă? răspunse Paraschiv dinăuntru cu acelaşi „bă" de mai înainte.
- Hai, sunteţi gata? continuă Moromete prins parcă de o mulţime de treburi. Hai că se înseninează, uite, să mergem la moară. Trebuie pus grâu în saci şi mers mai devreme, că e gloată, să măcinăm până în seară...
După ce spuse aceste cuvinte, care rămaseră fără răspuns, Moromete lăsă fruntea în jos şi începu să aştepte. Aşteptând, el începu să caute prin buzunarele flanelei, să-şi răsucească o ţigare. Scoase o bucăţică de ziar şi încercă s-o rupă, să-i dea forma unei foiţe, dar degetul gros deodată porni să
tremure şi hârtia se strică. Omul se stăpâni şi vru totuşi să-şi facă de ţigare, însă acum îi tremurau amândouă mâinile de sus din umeri şi din spinare.
Deodată trupul lui ţâşni pe prispă, ca scăpat dintr-un arc întins prea mult; din tindă, mama îl văzu şi nu se putu stăpâni să nu exclame cu groază:
- Haiti! Ilie, stai la-n loc! Moromete se opri şi spuse apăsat:
- Nu mai plânge, fato, că te omor! Nu-ţi fac altceva! Te omor! Moromete îşi schimbă apoi din nou glasul şi de acolo de pe prispă
chemă aproape duios:
- Bă, Nilă, tată, hai, mă, că s-a înseninat, până nu se face gloată la moară!
După aceea nu mai aşteptă răspunsul. Intră în tindă şi se opri lângă
scara podului. Sub scară, în colţ, se aflau rezemate de zid o grămadă de unelte: un topor mic de tăiat lemne, cărpătorul de băgat pâinea la copt, un
răşchitor mic şi un par de pus porumbul în brazdă. .MxjtonieJte. luă parul, îl piti la spate să nu se vadă şi intră în casă. El deschise şi închise uşa în aşa fel încât să nu se bage de seamă ce ascundea în mâna dinapoi: făcea mişcări sfielnice şi dacă un străin l-ar fi văzut cum închidea uşa, ar fi crezut că omul se teme grozav să nu spargă ceva, ca şi când lucrurile pe care punea mâna ar fi fost făcute din ceva foarte plăpând, foarte fragil.
Când îl văzu intrând astfel, Paraschiv bolborosi mânios:
- Hai, bă, ce tot intri şîieşi p-acilea?! N-auzi că nu venim? Mai du-te şi singur!
Moromete se lipi de uşă şi se dezvinovăţi numaidecât. Glasul însă îi tremura, cuvintele abia fură auzite:
- De, măi Paraschive, ziceam şi eu că...
Paraschiv, care stătea cu fruntea în pământ şi îşi curăţa bocancii, îl întrerupse aţâţat, fără să bage de seamă, sau să audă cum uşa scârţâie din când în când din cauza spinării şi umerilor omului care tremurau: 321
JftL
- Ce ziceai, mă?J^e ziceai?. Nu-ţi mai răci gura de pomană!
- Tu e§ti mâTcuminte, Nilă, spuse tatăl cu blândeţe. Hai, dă-te jos din pat şi treci încoace!
Ruşinat, Nilă se posomori, dar nu răspunse şi nu se mişcă; se vedea că
şi în el este ceva potrivnic (ceva prostesc însă, necugetat, deoarece nu răspundea nici într-un fel chemărilor tatălui), tăcea şi nu se mişca. Paraschiv se îndârji, simţind slăbiciunea fratelui mai mic, izbucni aruncând fulgere întunecate din priviri spre tatăl său:
- Da, Nilă e mai cuminte! V-a convenit vouă o viaţă întreagă cuminţenia lui. Toţi l-aţi pus la ham şi i-aţi dat cu biciul! în locul lui... hm!... Ştiu eu ce vaşi face! Ă muncit ca un bou să vă ţie pe voi! Ce stai, mă, prostule, acolo în pat? Pune mâna şi scoate din lada aia şi du-te şi vinde şi cumpără-ţi haine!
Umbli desculţ şi cu izmenele rupte în c. şi lada zace înţesată cu crepdeşin!
Fără să se grăbească, Moromete ridică parul în aer şi îşi făcu vânt.
Paraschiv văzu, dar în clipa aceea nu înţelese despre ce era vorba; se uită
cu neîncredere la parul ridicat în aer şi când primi lovitura în cap ridică
zadarnic coatele în sus; se prăbuşi de pe micul scăunel şi se întinse la pământ cu o expresie de mare uimire pe chip.
