prefăcu că nu se sinchiseşte de acest lucru. Se aşeză jos la picioarele ei şi cu acelaşi glas bun continuă povestea lui nesfârşită. Afară, ploaia se aşternuse stăruitor peste pământul întunecat şi din când în când cerul era sfâşiat de fulgere şi zgâţâit de bubuituri grele. Cu toate stăruinţele flăcăului, fata stătu tot timpul în picioare rezemată de unul din stâlpii vechi şi tari ai şopronului.
XXV
Paraschiv se întoarse acasă pe al doilea cântat al cocoşilor, aţâţat şi otrăvit de noaptea pierdută în zadar sub şopronul lui Bodârlache. Ploaia continua să cadă şi drumurile se umpluseră de noroi şi băltoace scârboase.
Până ajunse acasă ploaia îl udă până la piele. în timpul nopţii Moromeţii mutaseră aşternutul de pe prispă în odaie şi cineva încuiase uşa de la tindă
cu zăvorul. Paraschiv era atât de acrit încât pentru întâia oară nu mai ţinu seama de nimeni ai casei şi începu să izbească în uşă furios. Izbea cu bocancii lui milităreşti, ameninţând destul de tare şi fără teamă pe toţi cei dinăuntru. Până să-şi făurească el un plan de răzbunare se simţea împins înainte de o pornire turbure pe care abia şi-o stăpânea.
Catrina se trezi din somn speriată de zgomote. Moromete se trezi şi el.
Se trezi, dar când deschise gura şi vorbi în întuneric, avea un glas atât de limpede şi liniştit încât s-ar fi putut crede că nu dormise deloc până atunci; el întrebă neturburat din aşternutul lui:
- Care eşti, mă, acolo, de baţi aşa?
întrebase cam încet, de aceea cel de afară nu auzi, bătea mereu.
- Du-te de deschide, trebuie să fie Paraschiv! îl îndemnă mama.
- Ce, m-am băgat slugă să deschid uşa înaintea lui? răspunse Moromete fără să se mişte din aşternut. Şi continuă să întrebe: Mă, n-auzi? Care eşti acolo?
Tot atunci bătăile în uşă se opriră. Moromete repetă întrebarea lui neturburată:
- Bă, surdule! care eşti acolo?
310
Nfi-'?i° .—vjâ^ <■ -.— — - ^ 'L V s e-n Urmară câteva clipe de linişte, după care deodată se auzi un fel de urlet gros şi înfricoşător care spunea:
- Deschide, bă, uşa, că când i-oi da un picior o dărâm pe voi cu casă cu tot. -Ci:"
- Nilă, şopti feraieTa-îngrozită, scoal' în sus şi deschide uşa!
- Ce spui tu? întrebă Moromete din aşternut. O dărâmi cu casă cu tot? Ia să vedem, baremi oi fi şi tu în stare de ceva.
- Tată, mai taci din gură! zise fata cea mare sărind iute din pat si ieşind în tindă.
Din aşternutul ei, femeia se văita în întuneric cu un glas rău prevestitor:
- Aoleu, Ilie, Ilie! Iisuse Cristoase! Apără-ne!
Din tindă se auzi scrâşnetul zăvorului apoi paşi şi smiorcăituri de încălţăminte fleşcăită. Fata se întoarse în aşternut, lăsându-l pe Paraschiv în întunericul tindei.
v - Aprinde lampa, Tito! şopti Catrina. II laşi în întuneric? O fi ud! ;,
- S-o aprindă singur! Cine îl pune să se întoarcă la ziuă!? J - Ai să vezi tu, când ţi-oi da eu un pumn, cum o aprinzi! se auzi glasul Vlui Paraschiv din întunericul tindei.
^ - Taci din gură! şopti mama cu groază, adresându-se fetei. O fi beat!
îţi dă una şi te achită!
Fata însă nu se sperie deloc. Bombăni în şoaptă, dar destul de tare ca să
fie auzită de fratele vitreg!
- Achită! Achită un c.t!
Se pare însă că nu fu auzită, pentru că tăcerea continuă. Totuşi fata ţinea să arate că nu-i e frică. De aceea continuă să bombănească în aşternutul ei:
- Când te porţi bine cu el, e mai rău decât când te porţi rău! Paraschiv aprinse lampa singur şi intră în odaie. Se aşeză pe un scăunel şi începu să se descalţe. La lumina galbenă şi chioară din firidă, chipul lui arăta schimonosit şi crâncen. Descălţându-se, el ceru într-o vreme nu se ştie cui:
- Dă-mi o cămaşă şi nişte izmene uscate!
Nimeni nu-i răspunse. Abia într-un târziu, Tita spuse' pe neaşteptate, drept răspuns:
\ - Afară nu puteai să te descalţi? Ai umplut casa de apă.
Glasul fetei era înţepat şi duşmănos. Paraschiv tresări şi cum tocmai îşi trăsese un ciorap din picioare, el îl mototoli în mână, se îndoi pe scăunel făcându-şi vânt şi îl aruncă cu putere în capul fetei. Ciorapul fiind ud şi pun de noroi zbură cu putere şi se lipi ca o plăcintă în perete, împroşcând geamurile şi păturile cu nisip; nu nimerise unde trebuia; în perete, ciorapul stătu o clipă lipit, apoi căzu în pat alături de căpătâiul fetei. Tita se ridică
311
fulgerător în capul oaselor, îl apucă şi îl înapoie cu aceeaşi viteză ţinând capul fratelui vitreg. Paraschiv se feri şi ciorapul plesni drept în mica icoană
de pe peretele din spatele lui. Cum icoana avea geam, acest geam plesni şi căzu jos în bucăţele mici.
- Tito, icoana! gemu mama înfricoşată. Aţi înnebunit?
între timp toată lumea se deşteptase. Moromete se ridică într-un cot şi îl întrebă pe Paraschiv cu compătimire:
