- Ce vorbeşti!
- Refuz! spuse Moromete repetând cu un gest, tăind orizontal aerul cu degetul. Aşa cică ar fi zis, încheie el.
Celălalt mergea înainte, legănându-se. Moromete în urma lui, cu secerile pe umăr şi cu mâinile în buzunare.
- Bună dimineaţa, Udubeaşcă, salută Moromete pe cineva dintr-o curte.
Unde-ai fost ieri?
- N-am fost nicăieri, am stat acasă! răspunse Udubeaşcă naiv, mirat că
fusese crezut plecat undeva, când el stătuse toată ziua în ograda lui.
- Ce vorbeşti! Păi nu te-am văzut! zise Moromete cu un glas din care nimeni n-ar fi putut ghici că nu l-a văzut pe Udubeaşcă din pricină că omul nu se distingea prin nimic ca să fie văzut.
Se apropie de fierărie şi Moromete fu întâmpinat de departe cu exclamaţii. Iocan abia deschisese şi poiana era plină. Unii stăteau în picioare, alţii pe nişte butuci vechi, aduşi acolo cine ştie de când şi tociţi de şedere, toţi gălăgioşi şi parcă nerăbdători. Dar Moromete nu-i luă în seamă, nu se grăbi să se ducă la ei. Se opri din nou pe o podişcă, îl părăsi pe Dumitru lui Nae şi intră în curtea cuiva. Abia peste o jumătate de ceas ieşi de acolo. Era ras proaspăt.
XIX
- Ce e, mă, ce v-aţi adunat aicea?! se miră apoi când ajunse în poiana
fierăriei. Bună dimineaţa!
I se răspunse din câteva părţi şi cineva, văzându-i secerile, îi spuse să se grăbească fiindcă îi rămâne grâul pe câmp.
- Păi de ce, Iordane, n-o să te chem pe tine să mi-l seceri tu! Erau foarte veseli şi parcă nici nu se auzeau unii pe alţii.
- Ce e cu Marmoroşblanc? Nu-l văd! zise Moromete ca şi când ar fi fost cu toţii înţeleşi ca Marmoroşblanc să fie acolo.
- Doarme, presupuse cineva.
- Ieşi, bă, afară, Marmoroşblanc, ce stai acolo în casă, nu te-ai săturat de-atâta somn? strigă unul uitându-se în curtea vecină cu fierăria.
- Bă, Marmoroşblanc, bea apă, mă, lua-te-ar dracii, zise altul tot strigând.
80
- De ce Marmoroşblanc si nu Vidrighin?! se miră Iocan ridicând fruntea de sub burta unui cal pe care îl potcovea.
- Păi cu Vidrighin şi-a încheiat afacerile, explică Moromete. Vidrighin era directorul general al C.F.R.-ului şi omul pe care îl strigau fusese cândva ceferist. Când fusese dat afară împânzise satul că el se va duce la Vidrighin să-l ia de piept. Cu Banca Marmorosch-Blank încă nu se ştia ce afaceri învârtea.
- Va să zică cu Vidrighin nu mai are nici în clin nici în mânecă? întrebă
Iocan.
- Nu, acum lucrează cu Marmoroşblanc.
Iocan tocmai terminase de potcovit caii cuiva, un om înalt, cu o faţă albă, adus puţin de spate şi care aştepta tăcut fără să se uite la oameni.
- Ei, cine e la rând cu potcovitul? întrebă Iocan uitându-se la cei care Veniseră cu caii.
- Fă-l pe al meu, că trebuie să-l înham şi să mă duc repede la carieră, după nişte piatră, zise un flăcău scurt şi îndesat, cu un nas mic şi rotund ca o pătlăgică.
- Hai mai repede! Ce-mi spui mie că te duci la carieră? zise Iocan clănţănind cleştele în mâini, parcă ar fi vrut să-i scoată calului măselele din gură.
Flăcăul trase calul alături, îl legă de par şi-şi încleşta palma pe piciorul din urmă al animalului.
- Ăss-ta! ăss-ta! zise el apucându-l de chişiţă.
învăţat, calul ridică copita şi stătu cuminte în timp ce fierarul începu să i-o cureţe şi să i-o pregătească pentru pusul potcoavei. Miros greu de unghie arsă se răspândea până departe...
Omul care îşi potcovise caii mai înainte îi lega alături în tăcere. Ţinea pleoapele peste ochi şi nu zicea nimic.
- Ce mai faci, Boţoghină? îl întrebă cineva cu grijă, cu un glas scăzut. Ai terminat de sapă?
- Am terminat! şopti celălalt şi faţa i se posomorî. Iocane, îţi plătesc mâine, se adresă apoi fierarului mai mult ca să nu intre în vorbă cu cel care îl întrebase, decât din grijă pentru fierar.
Trase de cai şi porni alături de ei, fără să se uite la cineva şi fără să dea bună ziua.
- Ce e ch Boţoghină?! se miră Iocan după ce Boţoghină se îndepărtă.
- E bolnav, săracu! răspunse cel care încercase să intre în vorbă cu el. E
atacat, cică o să dea din lot.
- Cine dă din lot? întrebă Moromete.
- Boţoghină. ; - De ce?!
