A trăi cu iluzia că acești centri de putere nu mai există
înseamnă a-ți asuma riscul de a comite o serie infinită de greșeli, de a irosi energie și timp, fără a izbuti vreodată să-ți atingi ținta.
Oamenii puternici nu stau să-și piardă vremea. Or fi creând ei impresia că se pretează jocului, pretinzând că împart puterea cu mai mulți alții, însă poți fi sigur că nu îi scapă din ochi pe nelipsiții
(puțini la număr) din grup în mâinile cărora se află cărțile. Asupra acestora se concentrează eforturile lor. Atunci când se ivesc necazurile, caută cauza lor profundă, adică pe acel om cu tărie de caracter care a declanșat incidentul și a cărui izolare și îndepărtare vor atrage revenirea la normal.
În cursul practicii sale de terapie familială, doctorul Milton H.
Erickson a descoperit că ori de câte ori dinamica familiei era perturbată sau disfuncțională, exista, în mod inevitabil, o persoană
care declanșa starea de tensiune. O izola simbolic de grup, ca pe un măr stricat care ar putea să le strice și pe celelalte: o așeza separat chiar dacă la numai câteva zeci de centimetri de restul familiei, încetul cu încetul, ceilalți ajungeau să-și dea seama că individul izolat fizic constituia sursa dificultăților tuturor. Odată ce factorul perturbator a fost identificat, trebuie să li-l arăți și celorlalți. Este esențial să se stabilească cine controlează dinamica grupului. Nu uita: elementele perturbatoare au succes pentru că se ascund printre membrii acestuia, mascându-și acțiunile cu reacțiile celor din jur.
Dacă le dai pe față faptele, își vor pierde puterea de a face rău.
În jocurile strategice, un punct determinant îl reprezintă
izolarea forțelor inamice. La șah, trebuie să încerci să-l încolțești pe rege. În jocul chinezesc numit go, să încerci să izolezi adversarul, reducându-l la imobilitate și ineficacitate. Adeseori, este mai înțelept așa decât să-l distrugi – pari mai puțin brutal. Rezultatul este însă același, întrucât, dacă este vorba despre putere, izolarea echivalează cu moartea.
Cea mai eficientă formă de izolare o reprezintă separarea, întrun fel sau altul, a victimelor tale de baza puterii lor. Când Mao Tse-tung dorea să scape de un adversar din elita comunistă, nu îl ataca niciodată în mod direct; discret, dar tenace, se străduia să-l izoleze, să-i divizeze aliații, să-i îndepărteze de el, diminuându-i susținerea politică. Curând, omul dispărea de la sine.
În jocul puterii, prezența are o mare importanță. Ca să seduci, mai ales la începutul idilei, este necesar să fii mereu prezent sau să
creezi impresia că ai fi prezent, pentru că absențele frecvente estompează forța vrăjii. Primul-ministru al reginei Elisabeta I a Angliei, Sir Robert Cecil, avea doi rivali: favoritul momentului, contele de Essex și fostul favorit, Sir Walter Raleigh. A izbutit să-i îndepărteze pe amândoi, trimițându-i într-o campanie împotriva Spaniei. Odată plecați de la curte rivalii, Sir Robert Cecil a devenit
consilierul ei cel mai ascultat și a reușit să-i slăbească afecțiunea pentru aceștia. Lecția ce trebuie însușită aici este dublă: întâi, că ar fi foarte periculos să lipsești de la curte și că nu trebuie niciodată să
părăsești scena într-o perioadă de neliniște sau criză, întrucât absența ta poate, în aceeași măsură, simboliza și cauza pierderii puterii; în al doilea rând, că a-ți îndepărta de la curte rivalii tocmai în momentele critice constituie o manevră excelentă.
Izolarea are și alte utilizări strategice. Atunci când încerci să-i seduci, este mai înțelept să-i scoți pe oameni din ambianța lor socială obișnuită. Astfel izolați de contextul cunoscut, vor fi mai vulnerabili, iar prezența ta li se va părea amplificată. Și escrocii caută să-și izoleze victimele de mediul lor normal, atrăgându-le în locuri unde să nu se mai simtă în largul lor, ci slabe, neajutorate și mai dispuse să se lase înșelate. Așadar, izolarea se poate dovedi o metodă eficace de a-i aduce pe oameni în puterea ta ca să-i seduci sau să-i escrochezi.
Vei întâlni adesea și oameni puternici care au preferat să se îndepărteze de grup. Poate că puterea li s-a suit la cap și se consideră superiori celorlalți sau poate că și-au pierdut capacitatea de a comunica, mai ales cu cei de rând. Ține minte: izolarea îi face vulnerabili. Oricât ar fi ei de puternici, acești oameni pot să devină
uneltele tale – te poți folosi de ei.
Rasputin a izbutit să aibă o atât de mare putere asupra țarului Nicolae al II-lea și țarinei Alexandra a Rusiei tocmai din cauza uriașei izolări în care trăia familia imperială rusă. În plus, Alexandra era străină și, practic, avea relații extrem de reduse cu poporul rus. Rasputin s-a insinuat în anturajul ei tocmai servindu-se de originea sa țărănească și de faptul că țarina își dorea intens să
comunice cu supușii ei.
Odată pătruns în cercurile palatului, călugărul s-a făcut indispensabil și a ajuns să aibă o putere enormă. A țintit cel mai sus cu putință – către persoana în mâinile căreia se găseau frâiele guvernării: Alexandra (care își domina soțul), ca să descopere că nu mai era nevoie s-o separe de mediul ei. Izolarea deja exista.
Strategia lui Rasputin îți poate aduce o mare putere. Caută mereu oameni cu funcții înalte, dar care rămân în afara grupului. Ei seamănă cu niște fructe coapte, gata să se lase culese (seduse) și de care te poți folosi pentru a te catapulta tu însuți spre vârful piramidei.
Î
În sfârșit, motivul care face necesară atacarea păstorului este că
o atare acțiune antrenează distrugerea cu o rapiditate de neînchipuit a moralului turmei. Atunci când Hernando Cortés și Francisco Pizarro au pornit cu micile lor armate împotriva imperiilor aztec și incaș, ei nu au comis greșeala de a lupta pe mai multe fronturi și nici nu s-au lăsat intimidați de trupele incomparabil mai numeroase ale inamicului. Scopul lor, pe deplin atins, a fost să-i captureze pe cei doi împărați, Moctezuma și Atahualpa, după care aceste imense imperii le-au căzut la picioare.
O dată ce conducătorul dispare, dispare și centrul de greutate al grupului, punctul său de echilibru. Nemaiavând un punct în jurul căruia să se rotească, grupul se dezmembrează. Țintește conducătorii, răstoarnă-i de la putere și exploatează enormele posibilități oferite de starea de confuzie astfel creată.
Imagine: O turmă de oi puse la îngrășat. Nu-ți pierde timpul prețios încercând să furi una sau două; nu-ți risca viața și integritatea corporală în confruntarea cu dulăii de la stână. Țintește-l pe păstor. Momește-l să se îndepărteze și câinii îl vor urma.
Lovește-l și turma se va împrăștia – vei putea să te alegi cu câte oi dorești, luându-le una câte una.
Ultimul cuvânt: Dacă întinzi un arc, întinde-l pe cel mai tare.
Dacă pui în el o săgeată, pune-o pe cea mai lungă. Ca să dobori un călăreț, întâi doboară-i calul. Ca să prinzi o ceată de hoți, întâi prinde-o pe căpetenia lor. După cum o țară are hotar, așa are hotar și uciderea. Dacă poți opri atacul dușmanului [lovindu-i conducătorul], de ce să fie mai mulți morți și răniți decât este necesar? (Tu Fu, poet chinez din epoca dinastiei Tang, secolul al VIII-lea)
CONTRAARGUMENT
„Dacă îi faci un rău unui om, acționează în așa fel încât să nu mai ai a te teme de răzbunarea lui”, scria Machiavelli. În situația în care îți izolezi dușmanul, ai grijă să-l lipsești și de mijloacele de a-și lua revanșa. Cu alte cuvinte, dacă aplici legea de față, aplic-o de pe o poziție de superioritate, ca să nu te sperie urmările
resentimentelor pe care le trezești.
Succesorul lui Abraham Lincoln, președintele Andrew Johnson, îl considera pe Ulysses S. Grant un membru recalcitrant al guvernului său. În consecință, l-a izolat, măsură care, conform planului său, urma să-l silească să demisioneze. Numai că marele general nu a fost intimidat, ci înfuriat și a „răspuns” manevrei alcătuindu-și o bază de susținere solidă în cadrul partidului republican, fapt ce i-a și asigurat alegerea la Casa Albă după
încheierea mandatului lui Johnson. Acesta ar fi dat dovadă de o infinit mai mare înțelepciune dacă ar fi știut să-l păstreze pe Grant în cabinet, sub supravegherea sa, de unde nu putea să-i facă prea mult rău, în loc să-l transforme într-un dușman vindicativ. În mod similar, va fi necesar să nu-i îndepărtezi de lângă tine pe anumiți oameni, tocmai ca să le poți urmări mișcările fără a risca să-ți faci din ei dușmani înverșunați. Ține-i pe aproape și, treptat, străduiește-te în secret să le erodezi baza de susținere politică, pentru ca, la momentul potrivit, să te dispensezi de ei ușor, iar șocul căderii să li se pară atât de neașteptat, de dur și de rapid, încât să
nici nu aibă timp să-și dea seama din ce li s-a tras.
LEGEA 43
MANIPULEAZĂ OAMENII PRIN
LUCRURILE LA CARE ȚIN ȘI ÎN
CARE CRED
