bunul lor plac.

O altă modalitate de a evita intrarea în joc este onestitatea desăvârșită și sinceritatea, cu atât mai mult cu cât cei care aleargă

după putere recurg la minciună și la ascunzișuri. Însă

corectitudinea și sinceritatea te vor duce în chip inevitabil la a jigni pe foarte mulți oameni, iar unii dintre ei vor ține să-și ia revanșa, plătindu-ți cu aceeași monedă. Nimeni nu te va crede perfect sincer, absolut obiectiv sau cu totul dezinteresat. Nu vor crede și vor avea dreptate: în lupta pentru putere, cultivarea programatică a sincerității este o strategie menită să convingă lumea de noblețea caracterului „competitorului”. Este o formă de persuasiune, ba chiar o formă subtilă de coerciție.

Nu este nimic ciudat în faptul că mieilor nu le plac păsările de pradă,dar nu avem niciun motiv să le ținem de rău pe păsările de pradă maripentru că fură miei. Iar atunci când mieii stau la sfat pe șoptite și zic:

„Aceste păsări de pradă sunt rele și, oare, acest lucru nu ne dă dreptul să

spunem că orice este opusul unei păsări de pradă trebuie să fie ceva bun?”,în sine, nu este nimic greșit în raționamentul lor – cu toate că păsările depradă se vor uita oarecum zeflemitor și vor replica: „Nu avem nimicîmpotriva acestor miei cumsecade; de fapt, ne sunt dragi; un miel fragedeste cel mai gustos lucru din lume.”

Friedrich Nie sche, 1844 – 1900

În sfârșit, cei care pretind că nu se angajează în „joc” își pot lua un aer de naivitate, menit să-i pună la adăpost de acuzația că ar umbla după putere. Dar ferește-te, fiindcă în ciuda aparenței de nevinovăție, și această atitudine poate constitui un procedeu eficace de inducere în eroare (vezi Legea 21, Fă pe prostul). Nici măcar inocența cea adevărată nu este străină de tentația puterii. Cu toate că sunt naivi în multe privințe, copiii acționează adeseori împinși de nevoia primară de a-i ține sub control pe cei din jurul lor. Suferă

profund atunci când se simt fără putere în mijlocul acestei lumi a adulților și se folosesc de orice mijloc ca să-și atingă scopul. Până și persoanele cu adevărat inocente pot să-și dorească puterea, ba chiar, adeseori, au un succes înspăimântător tocmai pentru că nu stau să îl premediteze. Încă o dată, oamenii care fac paradă de naivitate –

sunt cei mai puțin naivi dintre toți.

Singurele mijloace prin care îți poți atinge scopurile, în lumeanoastră, sunt forța și viclenia. Și dragostea, se spune, numai că aceasta arînsemna să aștepți să răsară soarele, iar viața îți cere să trăiești fiecareclipă.

Johann Wolfgang Von Goethe, 1749 – 1832

Acești presupuși neimplicați pot fi recunoscuți după felul cum fac caz de calitățile morale, de evlavia și de minunatul lor simț al dreptății. Dar, cum toți suntem însetați de putere și, aproape fără

excepție, tot ceea ce facem vizează atingerea acestui scop, asemenea afirmații nu sunt altceva decât praf aruncat în ochii naivilor, iar rostul lor este să ne abată atenția de la manevrele inavuabile

ascunse în spatele aerelor de superioritate morală. Dacă îi urmărești cu atenție, vei remarca repede că tocmai ei sunt cei mai abili manipulatori, chiar dacă unii nu o fac în mod conștient. E limpede, nu suportă ideea că tacticile utilizate de ei zi de zi ar deveni cunoscute.

Dacă lumea este o curte gigantică, plină de intriganți, iar noi suntem prizonierii ei, prinși, ca într-o capcană, în păienjenișul urzelilor, nu are niciun rost să ieși din joc. O astfel de „evadare” te reduce la neputință, iar starea de neputință te va face nefericit. În loc să te iei la trântă cu inevitabilul, să devii certăreț, să te văicărești sau să te simți vinovat, este preferabil să te transformi într-un adevărat om puternic. De fapt, cu cât îți rezolvi mai bine problemele legate de putere, cu atât vei fi un prieten, iubit, soț, om mai bun. Urmând calea ce te va preface într-un curtean desăvârșit (vezi Legea 24), înveți să-i determini pe semenii tăi să fie mai echilibrați și mai relaxați, amuzându-i. Vor ajunge „dependenți” de tine și vor avea nevoie de prezența ta. O dată ce reușești să

stăpânești și să aplici cele patruzeci și opt de legi din cartea de față, îi vei scuti pe oameni de experiența dureroasă a jocului cu puterea –

un fel de joc cu focul, unde cei care nu îi cunosc proprietățile riscă

să se ardă zdravăn. Dacă acest joc pentru putere este unul din care nu se poate ieși, ar fi preferabil să devii un maestru, nu un biet amator sau un contestatar rămas pe tușă.

Săgeata trasă de arcaș poate să nimerească, dacă nimerește, numai unsingur om. Dar stratagemele construite în mintea înțeleptului sunt înstare să ucidă chiar și pruncii aflați în pântecul mamei.

Kautilya, filosof indian din secolul al III-lea î. Hr.

Însușirea temeinică a regulilor de bază din jocul puterii necesită

o anumită viziune asupra lumii – o schimbare de perspectivă, care costă eforturi serioase și ani îndelungați de practică, pentru că unele dintre aceste reguli nu corespund structurii tale naturale. Se cer anumite tehnici de bază și, după ce ajungi să le stăpânești, vei fi în stare să aplici mai ușor legile puterii.

Cea mai importantă dintre deprinderile pe care trebuie să le dobândești, aceea care constituie elementul fundamental al puterii, este capacitatea de a-ți controla trăirile emoționale. Reacția motivată emoțional, indiferent de situație, este cel mai redutabil

obstacol în calea ta către putere – o greșeală ce te va costa infinit mai mult decât merită să plătești pentru acea satisfacție de moment obținută din faptul că ți-ai exprimat sentimentele. Emoția întunecă

rațiunea și te împiedică să vezi limpede, astfel că devii incapabil să-ți pregătești și să-ți coordonezi pașii următori.

Dintre stările emoționale, cea mai distructivă este mânia; ea deformează cel mai grav percepția datelor reale. În plus, are adeseori efectul unei pietre aruncate în apă – valurile stârnite creează, invariabil, o confuzie și mai greu de controlat, care va intensifica dârzenia adversarului.

Dacă ai de gând să-ți distrugi un rival care te-a lovit, este cu mult mai bine să-l adormi cu gesturi de falsă prietenie decât să-ți manifești furia. La rândul lor, dragostea și afecțiunea au și ele un potențial distructiv, în sensul că te fac orb față de interesele adeseori egoiste tocmai ale acelor persoane pe care le-ai suspecta cel mai puțin de implicare în jocurile puterii. Nici mânia, nici dragostea nu se pot înăbuși. Nu te poți ascunde și feri de ele – nici nu ar trebui să încerci. Totuși, trebuie să fii foarte atent cum ți le exprimi și, lucrul cel mai important: ai grijă să nu permiți nici uneia, nici celeilalte să-ți influențeze în niciun fel planurile și strategia.

În strânsă legătură cu capacitatea de a-ți stăpâni emoțiile, se află

și aceea de a te distanța de momentul prezent și de a-l analiza cu obiectivitate, plasându-l atât în perspectiva trecutului, cât și în cea a viitorului. Asemenea lui Janus, zeul cel cu două chipuri, protectorul tuturor porților și ușilor, trebuie să știi să scrutezi ambele capete ale drumului în același timp, pentru a preîntâmpina pericolul îndată ce apare la orizont. Fă ca Janus: cu un chip, privește mereu spre trecut, iar cu celălalt, nu scăpa din ochi viitorul.

M-am gândit mult la câte averi, câte șiretlicuri, câte nenumărate șifelurite talente și câtă stăruință trebuie să pună în joc omul ca să-și ascută

mintea în scopul de a-și înșela semenii și cum, datorită tuturor acestorprogrese personale, și lumea are de câștigat, îmbogățindu-se cu noi lucrurifrumoase.

Francesco Ve ori, contemporan și prieten al lui Machiavelli –

Începutul secolului al XVI-lea

În ceea ce te privește, deviza ta este „Mereu cu ochii în patru”.

Nimic nu trebuie să te ia prin surprindere – trebuie să fii deja

p

p

j

pregătit să faci față oricărei probleme înainte chiar ca ea să se ivească, anticipând fiecare mișcare posibilă a adversarului. În loc să-ți pierzi timpul visând cu ochii deschiși la victoria finală, depune tot efortul ca să calculezi absolut orice variantă posibilă a planului inițial, orice nouă evoluție a situației și orice consecință posibilă a acestor schimbări. Cu cât vezi, mai departe în viitor, cu cât mai multe „mutări” anticipezi, cu atât vei deveni mai puternic.

Cealaltă față a lui Janus este îndreptată către trecut – dar nu pentru a învârti cuțitul în răni vechi și nici pentru a plămădi planuri de răzbunare. Asemenea gânduri nu ar face altceva decât să-ți submineze concentrarea și forța. Dacă știi să uiți aceste cicatrice, să

nu le lași să te macine și să-ți întunece gândirea, înseamnă că deja ai învățat jumătate din joc, că deja ești pe la jumătatea drumului.

Scopul scrutării trecutului este unul strict instructiv: privești înapoi ca să înveți de la cei care au trăit înaintea ta. (În cartea de față vei găsi numeroase exemple din istorie.) Apoi, cu învățătura istoriei (generale și personale) bine asimilată, cercetezi actualitatea, acțiunile tale și pe cele ale prietenilor tăi și începi să le vezi în cu totul altă lumină. Istoria reprezintă școala de bază în care faci învățătura să treacă prin tine, transformând studiul într-o experiență nemijlocită.

La început, trebuie să analizezi greșelile deja comise – cele care te-au costat cel mai scump. Judecă-le în funcție de aceste patruzeci și opt de legi ale puterii, trage concluzia cuvenită și pregătește-te să

faci jurământ față de tine însuți: „Niciodată nu voi mai comite o asemenea eroare; niciodată nu voi mai cădea într-o asemenea capcană”. Dacă te dovedești capabil să te autoevaluezi și să te observi în acest mod, vei reuși să te dezbari de vechile tipare comportamentale din trecut – un succes de o valoare imensă.

Nu există principii; există numai evenimente. Nu există nici bine șirău; există doar împrejurări. Omul superior se aruncă în vâltoareaevenimentelor și împrejurărilor pentru a le îndruma cursul. Dacă arexista principii și legi fixe, țările nu și le-ar schimba așa cum ne schimbămnoi cămășile, iar oamenilor nu li se poate cere să fie mai înțelepți decâtpopoarele.

Honoré de Balzac, 1799 – 1850

Puterea presupune existența talentului de a jongla cu Î

p