lăcomia, invidia, desfrâul și ura – la foc mic și cu capac. La fel, lumea noastră de azi își imaginează că este clădită pe ideea de onestitate și totuși în noi mocnesc aceleași emoții urâte dintotdeauna – omul nu se schimbă. Jocul este mereu același. Pe de o parte, trebuie păstrate aparențele, dar pe de altă parte, dacă nu ești naiv, înveți repede să fii prudent și să urmezi sfatul lui Napoleon: pe mâna de fier trebuie pusă mănușa de catifea. Dacă, asemenea curteanului de odinioară, ajungi să stăpânești arta manevrei indirecte, dacă înveți să seduci, să încânți, să minți și să-ți scoți din joc rivalii, vei cuceri culmile puterii. Vei face oamenii să se supună voinței tale, fără ca măcar să-și dea seama de ceea ce faci, iar dacă nu își dau seama, nu riști nici să-ți atragi resentimentele, nici să întâmpini rezistența lor.
Curțile sunt, în mod indiscutabil, sălașuri ale politeții și buneicreșteri; dacă nu ar fi așa, s-ar putea spune că sunt sălașul crimei șidezolării. Aceiași oameni care acum își zâmbesc și se îmbrățișează, s-arrepezi unii la ceilalți să se înjunghie, dacă bunele maniere nu le-arinterzice acest lucru.
Lordul Chesterfield, 1694 – 1773
În ochii unora, ideea de a se implica în mod conștient în
p
asemenea jocuri de putere, oricât de „indirecte” ar fi ele, pare să
aibă conotații malefice, asociale, de rămășiță dintr-un trecut depășit.
Ei cred că pot ieși din horă adoptând un comportament care nu are nimic de-a face cu puterea. Trebuie să te ferești de acest gen de oameni, pentru că, adeseori, chiar în timp ce își afirmă sus și tare principiile, pun în practică tocmai regulile jocului pe care îl înfierează. Se folosesc de strategii care disimulează cu abilitate natura manipulării. De exemplu, se vor lăuda cu slăbiciunile și cu vulnerabilitatea lor de parcă acestea ar fi niște virtuți. Numai că
vulnerabilitatea autentică, în afară de cazul când este utilizată cu rea-credință, nu face paradă de precaritatea ei, ca să atragă simpatie sau respect. Pe de altă parte, etalarea propriei slăbiciuni constituie, în realitate, o strategie foarte eficace și foarte subtil-înșelătoare (vezi Legea 22, Tactica de capitulare).
O altă strategie a așa-zisului neimplicat este să revendice o deplină egalitate, sub toate aspectele. Toți oamenii trebuie să se bucure de același tratament, indiferent de statutul lor social sau de forța lor personală. Dar dacă încerci să rămâi necontaminat de elementul „putere” și vrei să ai față de toți, aceeași atitudine corectă, nu vei întârzia să constați că, în mod evident, unii au rezultate mai bune decât alții. A-ți trata semenii ca și cum ar fi egali înseamnă a ignora diferențele dintre ei, ridicându-i pe cei mai puțin valoroși la nivelul unei aprecieri pe care nu o merită și, în același timp, nedreptățindu-i pe cei ce depășesc media. Mulți dintre adepții unui atare comportament îl aplică, de fapt, ca pe o strategie a puterii, arogându-și dreptul de a redistribui recompensele după
bunul lor plac.
O altă modalitate de a evita intrarea în joc este onestitatea desăvârșită și sinceritatea, cu atât mai mult cu cât cei care aleargă
după putere recurg la minciună și la ascunzișuri. Însă
corectitudinea și sinceritatea te vor duce în chip inevitabil la a jigni pe foarte mulți oameni, iar unii dintre ei vor ține să-și ia revanșa, plătindu-ți cu aceeași monedă. Nimeni nu te va crede perfect sincer, absolut obiectiv sau cu totul dezinteresat. Nu vor crede și vor avea dreptate: în lupta pentru putere, cultivarea programatică a sincerității este o strategie menită să convingă lumea de noblețea caracterului „competitorului”. Este o formă de persuasiune, ba chiar o formă subtilă de coerciție.
Nu este nimic ciudat în faptul că mieilor nu le plac păsările de pradă,dar nu avem niciun motiv să le ținem de rău pe păsările de pradă maripentru că fură miei. Iar atunci când mieii stau la sfat pe șoptite și zic:
„Aceste păsări de pradă sunt rele și, oare, acest lucru nu ne dă dreptul să
spunem că orice este opusul unei păsări de pradă trebuie să fie ceva bun?”,în sine, nu este nimic greșit în raționamentul lor – cu toate că păsările depradă se vor uita oarecum zeflemitor și vor replica: „Nu avem nimicîmpotriva acestor miei cumsecade; de fapt, ne sunt dragi; un miel fragedeste cel mai gustos lucru din lume.”
Friedrich Nie sche, 1844 – 1900
În sfârșit, cei care pretind că nu se angajează în „joc” își pot lua un aer de naivitate, menit să-i pună la adăpost de acuzația că ar umbla după putere. Dar ferește-te, fiindcă în ciuda aparenței de nevinovăție, și această atitudine poate constitui un procedeu eficace de inducere în eroare (vezi Legea 21, Fă pe prostul). Nici măcar inocența cea adevărată nu este străină de tentația puterii. Cu toate că sunt naivi în multe privințe, copiii acționează adeseori împinși de nevoia primară de a-i ține sub control pe cei din jurul lor. Suferă
profund atunci când se simt fără putere în mijlocul acestei lumi a adulților și se folosesc de orice mijloc ca să-și atingă scopul. Până și persoanele cu adevărat inocente pot să-și dorească puterea, ba chiar, adeseori, au un succes înspăimântător tocmai pentru că nu stau să îl premediteze. Încă o dată, oamenii care fac paradă de naivitate –
sunt cei mai puțin naivi dintre toți.
Singurele mijloace prin care îți poți atinge scopurile, în lumeanoastră, sunt forța și viclenia. Și dragostea, se spune, numai că aceasta arînsemna să aștepți să răsară soarele, iar viața îți cere să trăiești fiecareclipă.
Johann Wolfgang Von Goethe, 1749 – 1832
Acești presupuși neimplicați pot fi recunoscuți după felul cum fac caz de calitățile morale, de evlavia și de minunatul lor simț al dreptății. Dar, cum toți suntem însetați de putere și, aproape fără
excepție, tot ceea ce facem vizează atingerea acestui scop, asemenea afirmații nu sunt altceva decât praf aruncat în ochii naivilor, iar rostul lor este să ne abată atenția de la manevrele inavuabile
ascunse în spatele aerelor de superioritate morală. Dacă îi urmărești cu atenție, vei remarca repede că tocmai ei sunt cei mai abili manipulatori, chiar dacă unii nu o fac în mod conștient. E limpede, nu suportă ideea că tacticile utilizate de ei zi de zi ar deveni cunoscute.
Dacă lumea este o curte gigantică, plină de intriganți, iar noi suntem prizonierii ei, prinși, ca într-o capcană, în păienjenișul urzelilor, nu are niciun rost să ieși din joc. O astfel de „evadare” te reduce la neputință, iar starea de neputință te va face nefericit. În loc să te iei la trântă cu inevitabilul, să devii certăreț, să te văicărești sau să te simți vinovat, este preferabil să te transformi într-un adevărat om puternic. De fapt, cu cât îți rezolvi mai bine problemele legate de putere, cu atât vei fi un prieten, iubit, soț, om mai bun. Urmând calea ce te va preface într-un curtean desăvârșit (vezi Legea 24), înveți să-i determini pe semenii tăi să fie mai echilibrați și mai relaxați, amuzându-i. Vor ajunge „dependenți” de tine și vor avea nevoie de prezența ta. O dată ce reușești să
stăpânești și să aplici cele patruzeci și opt de legi din cartea de față, îi vei scuti pe oameni de experiența dureroasă a jocului cu puterea –
un fel de joc cu focul, unde cei care nu îi cunosc proprietățile riscă
să se ardă zdravăn. Dacă acest joc pentru putere este unul din care nu se poate ieși, ar fi preferabil să devii un maestru, nu un biet amator sau un contestatar rămas pe tușă.
Săgeata trasă de arcaș poate să nimerească, dacă nimerește, numai unsingur om. Dar stratagemele construite în mintea înțeleptului sunt înstare să ucidă chiar și pruncii aflați în pântecul mamei.
Kautilya, filosof indian din secolul al III-lea î. Hr.
Însușirea temeinică a regulilor de bază din jocul puterii necesită
o anumită viziune asupra lumii – o schimbare de perspectivă, care costă eforturi serioase și ani îndelungați de practică, pentru că unele dintre aceste reguli nu corespund structurii tale naturale. Se cer anumite tehnici de bază și, după ce ajungi să le stăpânești, vei fi în stare să aplici mai ușor legile puterii.
Cea mai importantă dintre deprinderile pe care trebuie să le dobândești, aceea care constituie elementul fundamental al puterii, este capacitatea de a-ți controla trăirile emoționale. Reacția motivată emoțional, indiferent de situație, este cel mai redutabil
obstacol în calea ta către putere – o greșeală ce te va costa infinit mai mult decât merită să plătești pentru acea satisfacție de moment obținută din faptul că ți-ai exprimat sentimentele. Emoția întunecă
rațiunea și te împiedică să vezi limpede, astfel că devii incapabil să-ți pregătești și să-ți coordonezi pașii următori.
Dintre stările emoționale, cea mai distructivă este mânia; ea deformează cel mai grav percepția datelor reale. În plus, are adeseori efectul unei pietre aruncate în apă – valurile stârnite creează, invariabil, o confuzie și mai greu de controlat, care va intensifica dârzenia adversarului.
Dacă ai de gând să-ți distrugi un rival care te-a lovit, este cu mult mai bine să-l adormi cu gesturi de falsă prietenie decât să-ți manifești furia. La rândul lor, dragostea și afecțiunea au și ele un potențial distructiv, în sensul că te fac orb față de interesele adeseori egoiste tocmai ale acelor persoane pe care le-ai suspecta cel mai puțin de implicare în jocurile puterii. Nici mânia, nici dragostea nu se pot înăbuși. Nu te poți ascunde și feri de ele – nici nu ar trebui să încerci. Totuși, trebuie să fii foarte atent cum ți le exprimi și, lucrul cel mai important: ai grijă să nu permiți nici uneia, nici celeilalte să-ți influențeze în niciun fel planurile și strategia.
În strânsă legătură cu capacitatea de a-ți stăpâni emoțiile, se află
