p

ț

j

g

aparențele. În acest scop, va trebui să te deprinzi să porți o sumedenie de măști și să ai la îndemână o tolbă plină cu tot felul de șmecherii. Viclenia și utilizarea măștii nu ar trebui socotite „urâte”, adică imorale. Orice relație între oameni implică o anumită doză de înșelătorie, pe diverse planuri și, într-o oarecare măsură, ființa omenească se deosebește de necuvântătoare tocmai prin capacitatea sa de a minți și de a înșela. Din mitologia Greciei antice, din ciclul epic indian Mahabharata, din epopeea lui Ghilgameș se vede limpede că recursul la „artele minciunii” este un privilegiu al zeilor.

Omul excepțional, Ulise, de pildă, își dobândește faima prin capacitatea sa de a rivaliza în iscusință cu înseși aceste divinități, de la care izbutește să fure ceva putere, egalându-le talentul de a înșela și induce în eroare. Înșelătoria constituie una dintre artele care caracterizează civilizația – și, totodată, cea mai redutabilă armă cu care se poate cuceri puterea. Nu ai cum să te perfecționezi în arta înșelătoriei decât dacă înveți să te privești și din afară – adică, dacă

te deprinzi să fii nu doar o singură persoană, ci mai multe și să porți exact masca potrivită pentru o anumită zi sau un anumit moment.

Dobândind o asemenea flexibilitate în abordarea aparențelor (inclusiv a propriei tale aparențe), te dispensezi de o mare parte din rigiditatea greoaie care îi ține pe loc pe atâția alții. Fă-ți obrazul la fel de maleabil ca cel al unui actor, antrenează-te în tehnica de a-ți ascunde intențiile și în aceea de a atrage oamenii în capcană.

Jongleria cu aparențele și stăpânirea artelor înșelătoriei se numără

printre plăcerile estetice ale vieții. În afară de aceasta, ele reprezintă

și niște elemente cheie în cucerirea puterii.

Dacă înșelătoria constituie arma cea mai puternică din arsenalul tău, cel mai solid scut îți va fi răbdarea. Ea te va împiedica să comiți greșeli prostești. Asemenea capacității de a-ți controla emoțiile, răbdarea se învață – nu te naști răbdător. Dar nimic din ceea ce are legătură cu puterea nu este un dat natural. Dacă în lumea noastră

există ceva care să dețină atributul divinului, acest ceva este tocmai puterea, iar răbdarea este virtutea supremă a zeilor, care nu au nimic altceva în afară de eternitate. Tot ceea ce vrei să se întâmple se va întâmpla și iarba va încolți din nou, dacă știi să aștepți și să o semeni la vreme – adică din vreme. Trebuie să calculezi mereu cu câțiva pași mai departe, în viitor. Pe de altă parte, nerăbdarea te face să pari slab. Nerăbdarea este principalul obstacol în drumul tău către putere.

Puterea este, prin însăși esența sa, amorală – astfel, una dintre cele mai importante deprinderi pe care trebuie să ți le dezvolți este aceea de a vedea faptele nude și a nu le clasifica în bune și rele.

Puterea este un joc – această afirmație nu ar trebui scăpată din vedere; nu o repetăm niciodată îndeajuns – iar într-un joc nu îți judeci adversarii după intenții, ci după efectul acțiunilor lor. Nu le apreciezi strategia și forța decât în funcție de ceea ce constați că

reușesc să facă. De câte ori nu s-au pus în discuție intențiile cuiva numai ca să se creeze o „perdea de fum” – simplă manevră de derutare a inamicului! Ce contează dacă un alt jucător, aliat sau rival, are intenții bune și îi stau la inimă interesele tale, când efectele acțiunilor lui produc ruină și creează confuzie? Este cât se poate de natural ca oamenii să-și acopere faptele cu tot felul de justificări menite să le demonstreze motivația generoasă și altruistă.

Deprinde-te să dai drumul la un râs sănătos (în sinea ta!) ori de câte ori auzi o asemenea explicație și să nu cedezi tentației de a judeca intențiile și acțiunile oamenilor prin prisma unor criterii morale, atunci când, în realitate, ele nu reprezintă decât o scuză pentru încercarea de a acumula și mai multă putere.

Este vorba de un joc. În fața ta stă adversarul. Amândoi vă

comportați civilizat, respectând regulile jocului și neluând nimic cu titlu personal. Joci conform unei strategii prestabilite și urmărești mișcările adversarului cu tot calmul de care ești în stare. În final, vei ajunge să-i apreciezi mai mult politețea și stilul elegant decât intențiile binevoitoare. Învață să te limitezi la a te ocupa de rezultatele „mutărilor” lui și de contextul lor obiectiv, fără să te lași derutat de alte aspecte.

Jumătate din arta dobândirii puterii constă în a ști ce să nu faci și în ce direcții să nu te îndrepți. Pentru aceasta este necesar să

judeci toate lucrurile în funcție de „costul” lor. După cum scria Nie sche, „uneori, valoarea unui lucru nu este dată de ceea ce reușești să realizezi prin faptul că l-ai obținut, ci de prețul pe care îl plătești ca să-l ai – de cât anume te costă”. Poate că îți vei atinge scopul, chiar un scop deosebit de important, însă cu ce preț? Aplică

această evaluare în toate situațiile, inclusiv acelea în care trebuie să

te hotărăști dacă merită să colaborezi cu unii dintre semenii tăi sau dacă merită să le vii în ajutor. În ultimă instanță, viața e scurtă, ocaziile favorabile puține, iar energia de care dispui limitată. În acest sens, timpul constituie un element la fel de însemnat ca și

celelalte care trebuie luate în calcul. Prin urmare, ai grijă să nu irosești acest dar inestimabil și nici liniștea ta interioară

amestecându-te în treburile altora – acesta este un preț cu mult mai mare decât ți-ai putea permite să plătești.

Puterea este un joc social. Ca să ajungi să-l înveți și să-l joci cu măiestrie, e nevoie să cunoști bine oamenii. Așa cum scria marele gânditor și curtean din secolul al XVII-lea, Baltasar Gracián, „mulți își petrec timpul studiind caracteristicile animalelor și ierburilor; cu cât mai important ar fi să le studieze pe cele ale oamenilor, alături de care trebuie să trăim și să murim!” Un bun jucător este și un bun psiholog. Trebuie să înveți să identifici motivația din spatele reacțiilor și faptelor – să vezi dincolo de „perdeaua de fum” a justificărilor și aparențelor. Înțelegerea mobilului ascuns al acțiunilor omenești constituie atuul cel mai valoros în lupta pentru putere. Ea îți deschide o gamă infinită de posibilități de înșelătorie, seducție și manipulare.

Oamenii sunt extrem de complecși – poți să-ți petreci o viață

întreagă studiindu-i și tot nu izbutești să-i cunoști pe deplin. Prin urmare, este cu atât mai important să-ți începi cercetarea din chiar acest moment, fără să pierzi din vedere un principiu capital: una este să studiezi și alta să ai încredere. Să nu ai încredere totală în nimeni, dar să studiezi pe toată lumea, inclusiv prietenii și persoanele care îți sunt dragi.

În sfârșit, trebuie să înveți să alegi întotdeauna calea indirectă.

Ascunde-ți stratagemele: asemenea unei bile de biliard, care lovește altele, antrenându-le și îndreptându-le în diverse direcții, calculate dinainte de către mânuitorul tacului, plănuiește-ți bine fiecare mișcare și execut-o în maniera cea mai puțin bătătoare la ochi.

Deprinde-te cu mutările „oblice” și astfel îți vei asigura o carieră

strălucită la „curtea” zilelor noastre – vei părea întruchiparea binelui neîncetând să fii, de fapt, un manipulator desăvârșit.

Ia cartea de față drept un fel de manual pentru însușirea artelor indirectității. Cele patruzeci și opt de legi au la baza lor scrierile a numeroși oameni, bărbați și femei, care au studiat și au practicat cu măiestrie jocul puterii. Aceste scrieri cuprind peste trei mii de ani de experiență omenească și au fost create în inima unor civilizații cum nu se poate mai deosebite între ele, ca, de pildă, cea a Chinei antice și cea a Renașterii italiene. Cu toate acestea, ideile și temele

sunt aceleași. Este mereu același joc al puterii în tot ce are el esențial

– o esență care rămâne de definit și de formulat cu claritate. Cele patruzeci și opt de legi constituie produsul distilat al acestui tezaur de înțelepciune cules din cuvintele celor mai iluștri strategi (Sun-u, Clausewi ), oameni de stat (Bismarck, Talleyrand), curteni (Castiglione, Gracián), seducători (Ninon de Lenclos, Casanova) și escroci („Yellow Kid” Weil) din toate timpurile.

Procedeul de lucru este foarte simplu și pleacă de la constatări practice: anumite acțiuni duc aproape cu certitudine la o creștere a puterii personale (în cazul respectării legilor), în vreme ce altele au drept consecință diminuarea ei și ruina (încălcarea legilor).

Aplicarea, ca și încălcarea legilor sunt ilustrate prin exemple luate din istorie. Legile sunt atemporale și imuabile.

Cele patruzeci și opt de legi ale puterii pot avea utilități diverse.

Citind cartea până la capăt, vei afla multe lucruri despre putere, în general. Deși unele dintre legi pot părea fără legătură directă cu viața ta, cu timpul, vei descoperi că fiecare își are aplicabilitatea sa și că, de fapt, toate se întrepătrund.

După ce îți formezi o idee de ansamblu asupra subiectului, vei fi mai în măsură să-ți analizezi propriile realizări și să-ți controlezi mai bine acțiunile din viitorul imediat. Parcurgerea cărții se va dovedi inspiratoare de noi idei și te va ajuta să procedezi la reevaluări binevenite, cu mult timp înainte de a ajunge la ultimele pagini.

Ea are, între altele, și scopul de a servi ca îndrumar pe care îl foiletezi și te oprești la aceea dintre legi care ți se pare că ar corespunde momentului. Să spunem că ai probleme cu un superior ierarhic și nu reușești să înțelegi de ce eforturile tale nu ți-au atras o mai mare gratitudine din partea lui sau promovarea dorită. Există

câteva legi care vizează tocmai relația de subordonare profesională

– mai mult ca sigur că încalci vreuna dintre ele. Dacă arunci o privire asupra paragrafelor de început ale capitolelor, citate și la Cuprins, îți vei putea selecta legea potrivită situației.

În sfârșit, cartea poate fi pur și simplu frunzărită și citită pe sărite, din plăcerea de a trece în revistă slăbiciunile ca și faptele mari ale unor personalități care au jucat acest joc al puterii înaintea noastră. Atenție, totuși: cititorul dispus să se distreze în acest fel să

se considere avertizat – ar fi mai bine pentru el să renunțe. Puterea exercită o seducție fără limite și foarte înșelătoare. Ea seamănă cu

un labirint. Mintea celui sedus începe să fie devorată de dorința rezolvării problemelor ei infinit de diverse și, curând, își va da seama cât de plăcută a devenit plimbarea pe potecile ei întortocheate. Cu alte cuvinte, cât de antrenant ar fi, s-o ia în serios.

Deci, nu este de glumit cu lucruri atât de importante. Ele nu aduc satisfacția supremă decât celor care li se dăruiesc total, studiind și reflectând cu deplină seriozitate și îi sancționează pe superficialii amatorii de amuzament, care se mulțumesc să scrijelească

suprafața, refuzându-se profunzimii:

Oricine încearcă să fie bun tot timpul, se îndreaptă spre ruină,înconjurat fiind de mulțimea celor care nu sunt buni. Prin urmare, unprincipe doritor să-și păstreze puterea trebuie să învețe să nu fie bun și să

facă uz de această învățătură ori să uite de ea, după cum îi dictează