Uluiți de ceea ce le era dat să audă, generalii au înțeles că în locul unei existențe tulburate de frică și de luptă, împăratul le oferea bogății și perspectiva siguranței. A doua zi, și-au prezentat cu toții demisiile și s-au retras la moșiile dăruite de Sung.

Dintr-o singură „lovitură”, noul împărat a transformat o haită

de lupi aparent prietenoși, dar pe loialitatea cărora nu se putea conta cu adevărat, într-o turmă de miei blânzi, îndepărtându-i de putere.

Vreme de încă vreo câțiva ani, Sung și-a continuat politica de consolidare a domniei. În 971, după o îndelungată rezistență, regele Liu, căpetenia rebelilor din regatul Han, a capitulat și el. Spre marea sa uimire, Sung i-a acordat un rang înalt la curtea imperială

și l-a invitat la palat ca să pecetluiască noua lor prietenie cu o cupă

de vin. În mâna lui Liu, cupa tremura – oare fusese vinul otrăvit?

„Este adevărat că trădarea supușilor trebuie pedepsită cu moartea”, a strigat Liu, „dar o implor pe maiestatea voastră să cruțe viața nevrednicei sale slugi. Nu îndrăznesc să beau din vinul acesta.”

Împăratul Sung a izbucnit în râs, a luat cupa și a băut-o el însuși dintr-o suflare. Vinul nu era otrăvit. Din clipa aceea, Liu i-a devenit prietenul cel mai demn de încredere și mai devotat.

Așadar, sunt mulți cei care cred că un principe înțelept trebuie ca, oride câte ori se poate, să se folosească de șiretenie pentru a îmblânzi șiînăbuși dușmăniile, căci, înlăturându-le, își sporește autoritatea.

Principii, mai cu seamă cei nou veniți la tron, au găsit întotdeauna maimultă credință și mai mare zel la acela dintre supușii lor pe care, laînceputul domniei, i-au privit cu mai puțină încredere decât la cei îndevotamentul cărora s-au încrezut încă din primele zile. PandolfoPetrucci, principele din Siena, a guvernat mai degrabă cu sprijinuloamenilor pe care i-a bănuit de nesupunere decât cu ajutorul celorlalți.

Niccolò Machiavelli, 1469 – 1527

Pe vremea aceea, China era fărâmițată într-o mulțime de regate mai mari și mai mici. Atunci când Ch’ien Shu, regele unuia dintre ele, a fost înfrânt în luptă, sfetnicii lui Sung i-au sugerat împăratului să-l arunce în temniță pe nesupus. Ei i-au arătat dovezi scrise că

rebelul continua să conspire împotriva sa, plănuind să-l aresteze.

Însă Sung nu a renunțat la tactica sa – l-a invitat pe Ch’ien Shu la palat și, în loc să-l asasineze, l-a tratat cu toată considerația. I-a oferit și un dar, pe care fostul rege nu trebuia să-l deschidă decât atunci când avea să se afle la jumătatea drumului spre casă. Ch’ien Shu a desfăcut pachetul și a găsit în el toate documentele care îi dovedeau amestecul în conspirație. Și-a dat seama că Sung cunoștea planurile lui criminale și, cu toate acestea, îi cruțase viața.

Generozitatea împăratului l-a copleșit. Astfel, Ch’ien Shu a devenit unul dintre cei mai loiali vasali ai lui Sung.

Comentariu

Un proverb chinezesc compară prietenii cu fălcile și dinții unui animal primejdios: dacă nu ești atent, riști să te trezești sfâșiat.

Împăratul Sung era conștient de dinții printre care trebuia să se strecoare imediat după urcarea sa pe tron: „prietenii” din armată l-ar fi sfâșiat fără cruțare și chiar dacă ar fi izbutit să scape cu viață, ceilalți „prieteni” de la curte l-ar fi înghițit pe nemestecate. Decât să

aibă de-a face cu asemenea „prieteni”, Sung a preferat să-și mituiască dușmanii, oferindu-le domenii splendide și, totodată

îndepărtându-i – o cale de a-i anihila cu mult mai bună decât dacă i-ar fi omorât, în care caz s-ar fi ridicat alți generali dispuși să-i răzbune. Sung nu voia în preajma sa nici „prieteni” consilieri. De cele mai multe ori, ajungeau să bea faimoasa cupă cu vin otrăvit.

În loc să conteze pe prieteni, Sung a hotărât să se folosească de dușmani, luându-i la rând și transformându-i, unul după altul, în sfetnici cu mult mai devotați. Dacă prietenii se așteaptă să le acorzi mereu alte favoruri și sunt geloși unii pe ceilalți, acești foști dușmani nu se așteptaseră la nimic, dar primiseră totul. Un om pe care îl cruți și îl întorci înapoi de sub spânzurătoare atunci când nu mai speră să scape îți va fi într-adevăr recunoscător și va ține să

arate că e în stare să meargă până în pânzele albe pentru cel care l-a iertat. Cu timpul, acești foști dușmani au devenit cei mai buni

prieteni ai lui Sung.

Un brahman bun cunoscător al Vedelor, care devenise și un excelentarcaș, își oferi serviciile bunului său prieten, care devenise rege. Când îlvede venind, brahmanul îi strigă: „Mă recunoști, sunt prietenul tău!”

Regele îi răspunde cu dispreț și apoi îi explică: „Da, e adevărat că înainteam fost prieteni, dar prietenia noastră se întemeia pe puterea pe care oaveam pe atunci. […] Ți-am fost prieten, bunule brahman, pentru că acestlucru servea scopurilor mele. Dar niciun sărac nu are cum să fie prietenulbogatului, niciun om slab la minte, prietenul înțeleptului, niciun laș,prietenul viteazului. Prieten vechi?! Cine are nevoie de așa ceva?!

Prietenia, ca și căsătoria, se leagă între doi oameni de același rang și cuaceeași avere, nu între un bogat și un sărăntoc. […] Prieten vechi? – Cineare nevoie de așa ceva?!

Mahabharata, secolul al III-lea î. Hr.

Astfel, Sung a reușit, în sfârșit, să modifice scenariul –

succesiunea mecanică de lovituri de stat, violențe și războaie civile –

iar dinastia sa a domnit peste China vreme de peste trei secole.

Ia de jos o albină din pură bunătate și învață totodată și limitelebunătății pure.

Proverb sufi

Într-un discurs rostit în plin Război Civil, Abraham Lincoln i-a numit pe sudiști „semeni de-ai noștri aflați în greșeală”. O doamnă

mai în vârstă i-a reproșat președintelui formularea aleasă, spunându-i că ar fi fost cazul să-i numească „dușmani ireconciliabili, care trebuie nimiciți”, la care Lincoln i-a răspuns:

„Dar bine, stimată doamnă, oare nu îmi nimicesc dușmanii atunci când mi-i fac prieteni?”

CHEILE PUTERII

Este cât se poate de firesc să vrei să te adresezi prietenilor atunci când ai nevoie de ei. Lumea este un câmp de luptă, iar prietenii îți fac viața mai ușoară. În plus, îi cunoști. De ce să te lași în seama unui străin când ai la îndemână un prieten?

Oamenilor le vine mai ușor să răsplătească o nedreptate decât obinefacere, pentru că recunoștința este o povară, în timp ce răzbunarea esteo plăcere.

Tacit, circa 55 – 120 d. Hr.

Problema este că, adeseori, nu-ți cunoști prietenii atât de bine pe cât crezi. Oamenii se declară de acord cu tot felul de lucruri, numai ca să evite discuțiile, mai ales când sunt amici. Caută să-și ascundă unele trăsături neplăcute, ca să nu se jignească. Râd mai tare la glumele celor de care sunt apropiați. Cum rareori se întâmplă ca sinceritatea să întărească prietenia, poți să nu ajungi niciodată să afli ce simt sau ce cred ei cu adevărat. Prietenii îți spun că le place ceea ce scrii, că adoră muzica ta, că îți invidiază bunul gust și eleganța vestimentară – poate că sunt sinceri. Adeseori, însă, nu sunt.

Atunci când te hotărăști să angajezi un prieten, îi descoperi, treptat, calități care până în acel moment îți rămăseseră

necunoscute. În mod destul de ciudat, tocmai gestul tău de generozitate dezechilibrează relația. Oamenilor le place să creadă că

își merită norocul. Primirea unui act de favoare constituie o povară

și o frustrare: înseamnă că datorezi situația obținută nu talentelor tale, ci bunăvoinței altcuiva. Faptul de a angaja prieteni cuprinde și o anumită doză de condescendență ofensatoare, care îi deranjează.

Rana iese la iveală încetul cu încetul: ceva mai multă sinceritate, unele momente de resentiment și de invidie pe ici pe colo și, înainte de a-ți da seama ce se întâmplă, prietenia s-a și destrămat. Cu cât oferi mai multe favoruri și mai multe daruri ca să consolidezi prietenia, cu atât mai puțină recunoștință vei primi.

Ingratitudinea are o istorie lungă și bogată. Manifestările ei abundă de-a lungul atât de multor secole, încât este uimitor că

oamenii continuă să le subestimeze. Cel mai bun lucru este să fii precaut. Dacă nu te aștepți niciodată la recunoștința prietenilor, tot ceea ce ți se poate întâmpla este să ai o surpriză plăcută atunci când ea este exprimată.

Cealaltă latură dificilă a situației când angajezi sau utilizezi sprijinul prietenilor este că prezența lor îți limitează, în mod inevitabil, puterea. De altfel, nu aceștia te pot ajuta cel mai bine – în ultimă instanță, mai mult decât amiciția contează competența și Î

meritele persoanelor din jurul tău. (Împăratul bizantin Michael al III-lea avea la îndemână omul potrivit, care să-l fi îndrumat și să-i fi apărat viața – Bardas, dar a preferat să-și ia alături prietenul ce urma să-l trădeze.)

Relațiile de serviciu necesită, fără excepție, o anumită distanță