NU TE ÎNCREDE PREA MULT ÎN
PRIETENI, ÎNVAȚĂ SĂ TE
FOLOSEȘTI DE DUȘMANI
ARGUMENT
Fii precaut cu prietenii – te vor trăda cu atât mai repede cu cât le veitrezi mai multă invidie. În plus, devin răsfățați și tiranici. Angajează peun fost dușman și îți va fi mai loial ca un prieten, pentru că are totinteresul să-ți dovedească loialitatea sa. De fapt, ai mai multe motive să tetemi de prieteni decât de dușmani. Dacă nu ai dușmani, fă-ți-i.
ÎNCĂLCAREA LEGII
Pe la mijlocul secolului al IX-lea d.Hr., pe tronul Bizanțului s-a urcat împăratul Michael al III-lea. Împărăteasa-mamă, Teodora, a fost exilată într-o mânăstire, iar iubitul ei, Teoctist, asasinat.
Căpetenia conspiratorilor care urmăriseră detronarea Teodorei și înscăunarea lui Michael fusese unchiul acestuia, Bardas, un om plin de inteligență și de ambiție. Noul împărat era tânăr, lipsit de experiență și înconjurat de intriganți, ucigași, paraziți profitori și desfrânați. În cine să se încreadă? Avea nevoie de un sfetnic. L-a ales pe Basileos, prietenul său cel mai bun. Nici acesta nu avea mai multă pricepere într-ale guvernării statului – de fapt, Basileos era mai marele peste grajdurile imperiale –, dar își dovedise de nenumărate ori atașamentul față de împărat.
Dacă vrei să ai un dușman adevărat, alege-ți un prieten: el știe undesă te lovească.
Diana de Poitiers (iubita regelui Henric al II-lea al Franței)
Principele îl cunoscuse cu câțiva ani înainte, când, în timp ce vizita acareturile, un cal sălbatic a scăpat din îngrăditură. Forța și curajul tânărului rândaș (de felul său din Macedonia) i-au salvat lui Michael viața. Impresionat, acesta l-a ridicat de îndată la rangul de căpetenie a grajdurilor și l-a copleșit cu daruri și favoruri. Cei doi au devenit inseparabili. Principele l-a trimis pe macedonean la cea mai bună școală din Bizanț. Fostul rândaș necioplit s-a transformat întrun curtean cultivat și rafinat.
De fiecare dată când numesc pe cineva într-o slujbă vacantă, mă alegcu o sută de dezamăgiți plus un ingrat.
Ludovic al XIV-lea, 1638 – 1715
Acum Michael ajunsese împărat și avea nevoie de un sfetnic de încredere. Pe cine să aleagă șambelan și prim-consilier dacă nu pe omul care îi datora absolut totul?! Basileos putea fi instruit ca să facă
față îndatoririlor sale, iar tânărul împărat îl iubea ca pe un frate.
Neținând seama de sfaturile celor care considerau că persoana cea mai potrivită ar fi fost unchiul său, Bardas, Michael l-a preferat pe Basileos.
Acesta a învățat repede ceea ce se cuvenea să știe un dregător și, curând, a ajuns consilierul cel mai ascultat al împăratului, pe care îl îndruma în toate problemele de stat. Singurul aspect supărător era cel al banilor – Basileos voia mereu din ce în ce mai mulți. Fastul de la curtea Bizanțului îl transformase într-un avar plin de ambiție.
Michael i-a dublat, apoi i-a triplat salariul, l-a înnobilat și l-a însurat cu propria sa iubită, Eudoxia Ingerina, considerând că nicio favoare nu era prea mare pentru ca un atât de devotat prieten și sfătuitor să
fie mulțumit. Numai că viitorul avea să aducă unele necazuri.
Bardas ocupa funcția de comandant al armatei, iar Basileos l-a convins pe împărat că unchiul său nutrea ambiții de domnie. În realitate, sfetnicul nu se afla prea departe de adevăr. Bardas pusese la cale detronarea Teodorei cu gândul că, înscăunându-și nepotul nevârstnic, ar putea guverna în locul său. Basileos i-a strecurat lui Michael ideea că Bardas ar fi gata să țeasă alte comploturi, de data aceasta în propriul său folos. Macedoneanul a continuat să repete aceste insinuări până când împăratul și-a dat acordul la uciderea unchiului său. În timpul unei curse de cai, Basileos s-a apropiat pe nesimțite de Bardas și l-a înjunghiat. La puțină vreme după acest
asasinat, i-a cerut împăratului să-l numească la comanda armatei, dregătorie din care putea să vegheze mai bine asupra liniștii imperiului și să înăbușe orice tentativă de rebeliune. Împăratul i-a satisfăcut cererea.
Astfel, eu însumi am fost înșelat nu o dată tocmai de către persoana lacare ținusem cel mai tare și în iubirea căreia mă încrezusem mai multdecât în a oricărei alta. Așadar, socotesc că nu este nimic rău în a iubi și asluji pe un om mai presus decât pe oricare altul, după cum se arată vrednicde a fi iubit și slujit, dar că este mai bine să nu-ți dăruiești fără reținereîncrederea și să nu cazi vreodată în capcana ispititoare a prieteniei, ca să
nu ai mai târziu de ce te căi.
Baldassare Castiglione, 1478 – 1529
Puterea și averea lui Basileos creșteau fără încetare. Nu după
mult timp, ca urmare a propriei sale extravaganțe financiare, Michael a ajuns destul de strâmtorat. I-a solicitat sprijin lui Basileos, rugându-l să achite unele dintre datoriile contractate de tron. Spre marea și amara sa surpriză, sfetnicul cel de încredere a refuzat cu o atât de sfruntată neobrăzare, încât împăratul a înțeles că se afla cu spatele la zid: fostul rândaș avea acum mai mulți bani, mai mulți aliați în armată și în senat – în ultimă instanță, mai multă putere decât monarhul însuși. Câteva săptămâni mai târziu, după o noapte de beție, Michael s-a trezit înconjurat de soldați. Basileos era și el de față. Ținuse să vadă cu ochii săi cum aceștia îi înjunghie binefăcătorul. S-a autoproclamat împărat și, călare, a pornit să
străbată străzile Bizanțului, arătând mulțimii capul înfipt într-o suliță al omului căruia îi datora totul.
Comentariu
Michael al III-lea și-a mizat viitorul pe sentimentul de recunoștință pe care considera că Basileos îl nutrea față de el.
Desigur, acesta urma să-l slujească cel mai bine – doar îi datora totul: averea, educația, rangul. Apoi, după ce Basileos a ajuns la putere, împăratul a continuat să-i acorde favoruri peste favoruri, întărind și mai mult legăturile dintre ei. Nu și-a dat seama de gravitatea acestei greșeli fatale decât în clipa în care a văzut
zâmbetul sfidător de pe chipul protejatului său.
Michael crease cu propriile sale mâini un adevărat monstru. Îi îngăduise unui om să se apropie prea mult de putere, iar acest om, fascinat, a început să dorească din ce în ce mai intens, din ce în ce mai multe lucruri și, obținându-le, s-a simțit tot mai copleșit de binefacerile revărsate asupra sa – și a făcut ceea ce face majoritatea oamenilor: a uitat că acestea erau daruri și a ajuns să-și închipuie că
succesul său se datora propriilor sale merite.
Dar chiar în momentul când și-a dat seama de realitatea situației, Michael încă ar mai fi putut să-și salveze viața, dar prietenia și iubirea l-au orbit. Nimănui nu-i vine a crede că cineva apropiat este un trădător – Michael a refuzat să înțeleagă acest lucru până în ziua în care capul i-a ajuns în vârful unei sulițe.
Apără-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă apăr singur.
Voltaire, 1694 – 1778
RESPECTAREA LEGII
După prăbușirea dinastiei Han (în anul 222 d. Hr.), secole de-a rândul, evenimentele au urmat cam același curs al comploturilor și ciocnirilor, unele mai sângeroase decât altele. De obicei, oștenii puneau la cale uciderea împăratului insuficient de puternic pentru a-i ține în ascultare și aduceau la domnie pe tronul Dragonului câte un general ambițios. Acesta întemeia o nouă dinastie și se încorona împărat. Ca să-și asigure liniștea, punea să fie uciși foștii săi complici și tovarăși de arme. Liniștea aceasta dura o vreme, după
care scenariul se relua: alți generali mai tineri se ridicau, mânați de ambiție și îl asasinau pe fostul general devenit împărat sau pe urmașii săi. În China, a fi împărat însemna a fi teribil de singur în mijlocul unei haite de dușmani – slujba în care aveai cea mai puțină
putere și cel mai mare risc.
