În loc să conteze pe prieteni, Sung a hotărât să se folosească de dușmani, luându-i la rând și transformându-i, unul după altul, în sfetnici cu mult mai devotați. Dacă prietenii se așteaptă să le acorzi mereu alte favoruri și sunt geloși unii pe ceilalți, acești foști dușmani nu se așteptaseră la nimic, dar primiseră totul. Un om pe care îl cruți și îl întorci înapoi de sub spânzurătoare atunci când nu mai speră să scape îți va fi într-adevăr recunoscător și va ține să
arate că e în stare să meargă până în pânzele albe pentru cel care l-a iertat. Cu timpul, acești foști dușmani au devenit cei mai buni
prieteni ai lui Sung.
Un brahman bun cunoscător al Vedelor, care devenise și un excelentarcaș, își oferi serviciile bunului său prieten, care devenise rege. Când îlvede venind, brahmanul îi strigă: „Mă recunoști, sunt prietenul tău!”
Regele îi răspunde cu dispreț și apoi îi explică: „Da, e adevărat că înainteam fost prieteni, dar prietenia noastră se întemeia pe puterea pe care oaveam pe atunci. […] Ți-am fost prieten, bunule brahman, pentru că acestlucru servea scopurilor mele. Dar niciun sărac nu are cum să fie prietenulbogatului, niciun om slab la minte, prietenul înțeleptului, niciun laș,prietenul viteazului. Prieten vechi?! Cine are nevoie de așa ceva?!
Prietenia, ca și căsătoria, se leagă între doi oameni de același rang și cuaceeași avere, nu între un bogat și un sărăntoc. […] Prieten vechi? – Cineare nevoie de așa ceva?!
Mahabharata, secolul al III-lea î. Hr.
Astfel, Sung a reușit, în sfârșit, să modifice scenariul –
succesiunea mecanică de lovituri de stat, violențe și războaie civile –
iar dinastia sa a domnit peste China vreme de peste trei secole.
Ia de jos o albină din pură bunătate și învață totodată și limitelebunătății pure.
Proverb sufi
Într-un discurs rostit în plin Război Civil, Abraham Lincoln i-a numit pe sudiști „semeni de-ai noștri aflați în greșeală”. O doamnă
mai în vârstă i-a reproșat președintelui formularea aleasă, spunându-i că ar fi fost cazul să-i numească „dușmani ireconciliabili, care trebuie nimiciți”, la care Lincoln i-a răspuns:
„Dar bine, stimată doamnă, oare nu îmi nimicesc dușmanii atunci când mi-i fac prieteni?”
CHEILE PUTERII
Este cât se poate de firesc să vrei să te adresezi prietenilor atunci când ai nevoie de ei. Lumea este un câmp de luptă, iar prietenii îți fac viața mai ușoară. În plus, îi cunoști. De ce să te lași în seama unui străin când ai la îndemână un prieten?
Oamenilor le vine mai ușor să răsplătească o nedreptate decât obinefacere, pentru că recunoștința este o povară, în timp ce răzbunarea esteo plăcere.
Tacit, circa 55 – 120 d. Hr.
Problema este că, adeseori, nu-ți cunoști prietenii atât de bine pe cât crezi. Oamenii se declară de acord cu tot felul de lucruri, numai ca să evite discuțiile, mai ales când sunt amici. Caută să-și ascundă unele trăsături neplăcute, ca să nu se jignească. Râd mai tare la glumele celor de care sunt apropiați. Cum rareori se întâmplă ca sinceritatea să întărească prietenia, poți să nu ajungi niciodată să afli ce simt sau ce cred ei cu adevărat. Prietenii îți spun că le place ceea ce scrii, că adoră muzica ta, că îți invidiază bunul gust și eleganța vestimentară – poate că sunt sinceri. Adeseori, însă, nu sunt.
Atunci când te hotărăști să angajezi un prieten, îi descoperi, treptat, calități care până în acel moment îți rămăseseră
necunoscute. În mod destul de ciudat, tocmai gestul tău de generozitate dezechilibrează relația. Oamenilor le place să creadă că
își merită norocul. Primirea unui act de favoare constituie o povară
și o frustrare: înseamnă că datorezi situația obținută nu talentelor tale, ci bunăvoinței altcuiva. Faptul de a angaja prieteni cuprinde și o anumită doză de condescendență ofensatoare, care îi deranjează.
Rana iese la iveală încetul cu încetul: ceva mai multă sinceritate, unele momente de resentiment și de invidie pe ici pe colo și, înainte de a-ți da seama ce se întâmplă, prietenia s-a și destrămat. Cu cât oferi mai multe favoruri și mai multe daruri ca să consolidezi prietenia, cu atât mai puțină recunoștință vei primi.
Ingratitudinea are o istorie lungă și bogată. Manifestările ei abundă de-a lungul atât de multor secole, încât este uimitor că
oamenii continuă să le subestimeze. Cel mai bun lucru este să fii precaut. Dacă nu te aștepți niciodată la recunoștința prietenilor, tot ceea ce ți se poate întâmpla este să ai o surpriză plăcută atunci când ea este exprimată.
Cealaltă latură dificilă a situației când angajezi sau utilizezi sprijinul prietenilor este că prezența lor îți limitează, în mod inevitabil, puterea. De altfel, nu aceștia te pot ajuta cel mai bine – în ultimă instanță, mai mult decât amiciția contează competența și Î
meritele persoanelor din jurul tău. (Împăratul bizantin Michael al III-lea avea la îndemână omul potrivit, care să-l fi îndrumat și să-i fi apărat viața – Bardas, dar a preferat să-și ia alături prietenul ce urma să-l trădeze.)
Relațiile de serviciu necesită, fără excepție, o anumită distanță
între oameni. La lucru, lumea lucrează, nu leagă prietenii. Prietenia (adevărată sau falsă) alterează percepția realității. Cheia puterii este, deci, capacitatea de a alege pe acei colaboratori care sunt capabili să-ți servească cel mai bine interesele, indiferent de situație.
Nu amesteca prietenia cu relațiile bazate pe competență și performanță pe care trebuie să le cultivi la serviciu.
Pe de altă parte, dușmanii reprezintă o adevărată mină de aur pe care trebuie să înveți s-o exploatezi. Când, în 1807, Talleyrand, pe atunci ministrul de externe al lui Napoleon, și-a dat seama că
împăratul ducea Franța la ruină și că venise timpul să nu-l mai sprijine, a înțeles perfect cât era de periculos să conspiri împotriva sa. Talleyrand avea nevoie de un aliat. Cărui prieten i s-ar fi putut destăinui, făcându-și-l părtaș la un proiect atât de important? L-a ales pe Joseph Fouché, șeful poliției secrete, dușmanul său cel mai înverșunat, care, cândva, încercase chiar să-l asasineze. Știa că
vechea lor ură crea ocazia unei reconcilieri. Știa, în aceeași măsură, că Fouché nu se aștepta la niciun fel de avantaj sau favoare din partea lui și că își va da toată silința să se arate demn de încrederea cu care fusese onorat. Dacă cineva are ceva de demonstrat, nu se va da în lături să mute și munții din loc. În sfârșit, Talleyrand știa că
relațiile sale cu Fouché s-ar întemeia pe interesul lor mutual, fără a fi contaminate de vreun element emoțional. Alegerea s-a dovedit perfectă. Deși cei doi conspiratori nu au reușit să-l răstoarne pe Napoleon, colaborarea unor personalități atât de puternice și atât de deosebite din toate punctele de vedere a atras atenția tuturor: opoziția a început, treptat, să se coaguleze și să se extindă. Din acest moment, Talleyrand și Fouché au avut o foarte bună relație de colaborare. Ori de câte ori este posibil, îngroapă securea războiului și atrage-ți de partea ta dușmanul.
CUM SĂ PROFIȚI DE PE URMA DUȘMANILOR
Odată, stând de vorbă cu unul dintre dușmanii săi, regele Hiero l-aauzit reproșându-i că răsuflarea sa este urât mirositoare. Bunul rege,întrucâtva speriat și amărât, s-a întors acasă și numaidecât și-a luat la
rost nevasta: „Cum se face că nu mi-ai spus niciodată nimic despre asta?”
Blândă și la locul ei, regina i-a răspuns cu toată simplitatea și sinceritatea:
