În anul 959, generalul Chao K’uang-yin s-a înscăunat împărat sub numele de Sung. Știa prea bine care îi era soarta și că într-un an sau doi avea să sfârșească asasinat. Cum să facă să modifice scenariul? La scurt timp după încoronare, Sung a poruncit să se organizeze un banchet pentru celebrarea recent întemeiatei sale dinastii. I-a invitat pe toți marii comandanți de armate. După ce
vinul cursese din belșug, Sung a ordonat oștenilor din gardă să
părăsească sala. Rămași numai cu împăratul, generalii se temeau că
vor fi omorâți cu toții. Dar în loc să-i ucidă, Sung li s-a adresat deschis: „Trăiesc cu frica în oase de dimineața și până seara. Nu am liniște nici la masă, când mănânc, nici în pat, când mă odihnesc, fiindcă este, oare, vreunul dintre voi care să nu viseze la domnie?
Nu că v-aș pune la îndoială loialitatea, dar dacă întâmplarea ar face ca, umblând după avere și după putere, oamenii voștri să țină a vă
îmbrăca în hlamida galbenă de împărat, ați fi oare în stare să o refuzați?” Beți și tremurând de frica morții, generalii nu mai pridideau să-l asigure pe Sung de devotamentul și de bunele lor intenții. Dar Sung își făcuse alte planuri: „Cel mai bine este ca omul să-și trăiască ziua în pace, bucurându-se de bogăție și onoare. Dacă
voi sunteți gata să îmi dați mie comanda soldaților voștri, și eu sunt gata să vă dau moșii întinse și case frumoase, în care să vă duceți viața în tihnă, cu cântăreți și cu fete tinere care să vă slujească și să
vă însenineze traiul.”
ȘARPELE, ȚĂRANUL ȘI BÂTLANUL
Un șarpe hăituit de vânători a venit odată la un țăran și l-a rugat să-isalveze viața. Ca să-l ascundă de hăitași, omul s-a așezat pe vine și șarpelei s-a strecurat în pântece. Dar după ce primejdia a trecut, șarpele pas să semai dea dus din adăpostul unde se bucura de căldurică și de siguranță.
Mergând către casă, țăranul a zărit un bâtlan. S-a dus la el și i-apovestit în șoaptă cele întâmplate.
Pasărea l-a sfătuit să se mai așeze o dată pe vine și să încerce să-l deaafară pe intrus. Când șarpele a scos capul, bâtlanul l-a apucat iute, cuciocul, l-a tras din pântecele omului și l-a omorât.
Dar țăranul se temea că veninul târâtoarei i-a rămas în trup. Bâtlanuli-a spus că cel mai bun antidot pentru veninul de șarpe este fiertura făcută
din șase păsări albe, „Dar și tu ești o pasăre albă”, a zis țăranul. „Tocmaibine; o să încep cu tine”. A pus mâna pe bâtlan, l-a vârât în tolbă și s-a totdus către casă. O dată ajuns, a agățat pasărea de grindă și s-a dus să-ipovestească nevestei toată istoria.
„Nu-mi vine să cred ce-ai fost în stare să faci”, i-a zis femeia.
„Pasărea asta te-a ajutat la nevoie, te-a scăpat de necazul aciuat înpântecele tău, adică, de fapt, ți-a salvat viața, iar tu o prinzi și-mi spui că
ai de gând s-o omori”. Nevasta s-a dus la grindă și a eliberat bâtlanul, care
și-a și luat zborul, fără să mai stea pe gânduri. Dar pe când își întindeaaripile, s-a repezit și i-a ciugulit ochii femeii.
Morala: dacă vezi vreodată că apa o ia în susul dealului, să știi că,undeva, cineva este pe cale să răsplătească o faptă bună.
Poveste din folclorul african
Uluiți de ceea ce le era dat să audă, generalii au înțeles că în locul unei existențe tulburate de frică și de luptă, împăratul le oferea bogății și perspectiva siguranței. A doua zi, și-au prezentat cu toții demisiile și s-au retras la moșiile dăruite de Sung.
Dintr-o singură „lovitură”, noul împărat a transformat o haită
de lupi aparent prietenoși, dar pe loialitatea cărora nu se putea conta cu adevărat, într-o turmă de miei blânzi, îndepărtându-i de putere.
Vreme de încă vreo câțiva ani, Sung și-a continuat politica de consolidare a domniei. În 971, după o îndelungată rezistență, regele Liu, căpetenia rebelilor din regatul Han, a capitulat și el. Spre marea sa uimire, Sung i-a acordat un rang înalt la curtea imperială
și l-a invitat la palat ca să pecetluiască noua lor prietenie cu o cupă
de vin. În mâna lui Liu, cupa tremura – oare fusese vinul otrăvit?
„Este adevărat că trădarea supușilor trebuie pedepsită cu moartea”, a strigat Liu, „dar o implor pe maiestatea voastră să cruțe viața nevrednicei sale slugi. Nu îndrăznesc să beau din vinul acesta.”
Împăratul Sung a izbucnit în râs, a luat cupa și a băut-o el însuși dintr-o suflare. Vinul nu era otrăvit. Din clipa aceea, Liu i-a devenit prietenul cel mai demn de încredere și mai devotat.
Așadar, sunt mulți cei care cred că un principe înțelept trebuie ca, oride câte ori se poate, să se folosească de șiretenie pentru a îmblânzi șiînăbuși dușmăniile, căci, înlăturându-le, își sporește autoritatea.
Principii, mai cu seamă cei nou veniți la tron, au găsit întotdeauna maimultă credință și mai mare zel la acela dintre supușii lor pe care, laînceputul domniei, i-au privit cu mai puțină încredere decât la cei îndevotamentul cărora s-au încrezut încă din primele zile. PandolfoPetrucci, principele din Siena, a guvernat mai degrabă cu sprijinuloamenilor pe care i-a bănuit de nesupunere decât cu ajutorul celorlalți.
Niccolò Machiavelli, 1469 – 1527
Pe vremea aceea, China era fărâmițată într-o mulțime de regate mai mari și mai mici. Atunci când Ch’ien Shu, regele unuia dintre ele, a fost înfrânt în luptă, sfetnicii lui Sung i-au sugerat împăratului să-l arunce în temniță pe nesupus. Ei i-au arătat dovezi scrise că
rebelul continua să conspire împotriva sa, plănuind să-l aresteze.
Însă Sung nu a renunțat la tactica sa – l-a invitat pe Ch’ien Shu la palat și, în loc să-l asasineze, l-a tratat cu toată considerația. I-a oferit și un dar, pe care fostul rege nu trebuia să-l deschidă decât atunci când avea să se afle la jumătatea drumului spre casă. Ch’ien Shu a desfăcut pachetul și a găsit în el toate documentele care îi dovedeau amestecul în conspirație. Și-a dat seama că Sung cunoștea planurile lui criminale și, cu toate acestea, îi cruțase viața.
Generozitatea împăratului l-a copleșit. Astfel, Ch’ien Shu a devenit unul dintre cei mai loiali vasali ai lui Sung.
Comentariu
Un proverb chinezesc compară prietenii cu fălcile și dinții unui animal primejdios: dacă nu ești atent, riști să te trezești sfâșiat.
Împăratul Sung era conștient de dinții printre care trebuia să se strecoare imediat după urcarea sa pe tron: „prietenii” din armată l-ar fi sfâșiat fără cruțare și chiar dacă ar fi izbutit să scape cu viață, ceilalți „prieteni” de la curte l-ar fi înghițit pe nemestecate. Decât să
aibă de-a face cu asemenea „prieteni”, Sung a preferat să-și mituiască dușmanii, oferindu-le domenii splendide și, totodată
îndepărtându-i – o cale de a-i anihila cu mult mai bună decât dacă i-ar fi omorât, în care caz s-ar fi ridicat alți generali dispuși să-i răzbune. Sung nu voia în preajma sa nici „prieteni” consilieri. De cele mai multe ori, ajungeau să bea faimoasa cupă cu vin otrăvit.
