Când ştiai c-ai să mă minţi
Cu aceiaşi zece dinţi
Cu care m-ai sărutat
Când din „Moşi” ţi-am cumpărat
Un flacon de „Ton Sourire”
Şi-o cutie de rahat
„Hagi Bekir”?...
De ce mi-ai jurat solemn
Pe icoanele de lemn
Şi-ai promis lui Dumnezeu
C-ai să mă iubeşti mereu,
Când tu ne-ai minţit la fel
Şi pe mine,
Şi pe El?...
De ce taci?
Cum?...
Tu nu ştii
Că fetiţa mincinoasă
Chiar când este-aşa frumoasă
Şi cochetă
Cum eşti tu ―
Vânzătoare la „Bon Goût” ―
Nu mai merită să fie
Nici dorită,
Nici iubită,
Nici subiect de poezie
Într-o mică prăvălie
Cu mantouri
Şi rochiţe
Scoţiene
Şi pestriţe?
Nu ţi-a fost măcar ruşine,
Când ştiai că n-ai să vii,
Să-mi mănânci două cutii
Cu „praline”,
Alta cu „marons glacées”
Şi nu mai ştiu încă ce ―
Că tu prea mănânci de toate,
Prea ai pofte asortate!...
Aoleo... şi vai de mine!...
